Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDXIX

Mă-nchin la tine, mamă!
Duioasa ta privire
Pășește lin din ramă,
Nu ești doar...amintire...

Îngheață în noi o pasăre-lumină
Și nu noi suntem cei ce-avem vreo vină
Și nu știm cine este vinovatul
Dar știm că-n noapte urlă lung coiotul.

Carnea îmi este tăiată pe jumătate,
curge suflare în culoare de rouă.
Se aude un strigăt undeva între ziduri,
cuţitul nu poate pătrunde-năuntru.

Vântule, nebunule,
Unde fugi așa grăbit
Străbătând întreg Pământul
Din apus la răsărit?

atât de paradoxală-i această iubire
încât nu pot s-o cuprind în formele clasice.
mi-ai putea fi orice și nimic.
o soră aleasă cu dinadinsul.

Și-ai început zicând despre Maytrei...
Pe-atunci, niciunul nu se mai gândea la ei.
Răpiți, urcați ca într-un tren
Era deja, al nostru scris, catren.