Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CCXXXIII

Galben-pal în rătăcire

Flori mărunte, flori albastre,
cad bijuterii lucrate

Deviind din cercul lumii
De la tot ce v-ați dorit
Doar dorință de avere
Pe când unii mai nimic

Azi mi-e inima-mpietrită,

O durere surdă-n piept,

Dulceața florii de salcâm
Valsează în parfum, pe drum
Și te trezești pe alt tărâm
Cum nu a fost nicicând, nicicum...

Și totuși umbre de răsărit
Îmbracă ochiul meu de taină
Mă strigă cerul înmărmurit
În os durerea ta-mi îngaimă.

Există un colț de rai pe-acest pămint,
Unde Dumnezeu īşi răspîndeşte duhul sfînt,

De Tine,sufletul mi-e plin
în lume-aceasta,mare.
Chiar dacă umblu ca străin
spre Țara cea de Soare.

Se ridică steaguri albe la orizontul înroșit
De ultimul apus al ultimului nostru veac.
Se predau toate săruturile neasumate, toate șoaptele nearticulate, toate privirile de rămas-bun care nu s-au întâlnit.
Ele vor scăpa, noi nu.

Când porți în piept un foc nestins
Nu poți nicicând să fii învins;
Să schimbe,doar acesta știe,
Orice-ntristare-n bucurie.

ploua nestăvilit
trecătorii vâsleau anacronic pe umbrele
de sticlă
ceruri cenușii păreau zdrențuite

Ștrandul cu apă sărată

în strana norilor

...nu mai ajung pe Coasta Geangaliei, la fântână,cu cumpănă și bolovan și vadră și nici la Crama celor patru nuci,din vie,cu mămăliga,acoperită cu un ciob,cu struguri timpurii de tămâioasă,
ce-i odihnea bunicul, într-o bârdacă,și-i prefăcea în vin - să ospăteze semenii, cu sapele la locul lor,pe umeri,în urma carului,la câmp - pentru-un ulcior cu apă de la Fântâna Cucului..
nici țestul pâinii aburinde,dreasă pe dedesubt cu frunze, nici mâinile crăpate ale bunei,ce le-ascundea la spate - să nu le văd...nu mai întorc la cărămidă,până seara,pentru casă,să ardă tata la Cuptor...nici Caravana nu mai cântă la Cămin...nici sufletu-mi la tobe,nu mai bate,în deal la Pisc de sărbători...
așteaptă...la Jiul nostru de la pod...să mă întorc pe partea asta... să îmi deșert batista,

Adorabil copil,
Respectabil adult,
Timpul trece subtil,
Strâns din puțin spre mai mult ...

În pădure, pe cărare,
Crește floarea la izvoare
Și în frunza ei prea deasă,
Un bondar își face casă.