Tema săptămânii - Poezia săptămânii nr: CDIX

În mijlocul furtunii
Mi-ai aruncat sufletul când ai plecat,
Fată dulce, suflet amar
De lacrimile tale m-am lăsat înduplecat,

E scrisul bun remediul să aline
Atâtea urlete stânjenitoare
Născute-n sinea mea devoratoare
De infinituri prinse în veline.

Plângând lacrimi de argint,
Cât un fir de borangic.
O prea frumoasă fată,
Îmbrăcată din cap până n piciore,

pământul stă ascuns
după deget
pândind
cum locuitorii lui

Vâslesc prin cumpene ce-s nimbul,
Căderii mele-n nesfârșit,
Sunt colb ce-l cerne-n sită, timpul,
Scânteie cu incert sfârșit...

Ce liniște- i aici...
Nici cei mai mari pitici
Nu ar putea să- alunge
Tăcerea ce ne- împunge.

O,Doamne,Veșnică Înțelepciune
Doar Tu cunoști a noastră slăbiciune
Și când simțim că drumul se termină
Ne ieși în cale cu a Ta lumină

În vârf de munte liniștea-i adâncă
Urcușul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă șezi în tihnă pe o stâncă
Te simți apropiat de Dumnezeu.

Îngenunchez, sub cerul înstelat,
În gândul meu, dragă, te port neîncetat.
Știu că drumul e lung, că lupta-i grea,
Dar în inima mea, simt doar iubirea.

SCLIPIRI DE OPAL


de Marian Florentin Ursu

Am coborât în adâncimi de stâncă,
Cu mersul tânăr, brațul de oțel,
Cu dorul de comori ascuns în suflet,
Cu stranii visuri și cu gând rebel.