Poezii despre Părinti:

Părinţii-mi vin adesea pe undele de Lună
În noaptea potopită-n lumina de gutuie –
Ei vor a fi o clipă cu mine împreună
Nedumeriţi că fiul, demult, copil mic nu e.

A fost odată un măr roditor, cu poame dulci și mari, înmiresmate,
Și un copil gingaș, iscoditor, ce se juca prin crengile-i înrămurate.
În fiecare zi se întâlneau, și se jucau ca doi prieteni buni,
Și uite-așa anii treceau, iar copilașul dispăru-n genuni.

O fetiţă mititică
Căreia nu-i mai e frică
Să stea singură-n picioare,
A ieşit în zi cu soare

Nu ştiu de ce te iubesc
deşi
Eistein este egal cu mc pătrat

Dă-mi, Doamne, Tu putere ca să duc
Durerea sufletului și mă învață un truc
Ca să mai ușurez din simțământ
De dor de-ai mei, ce este pe pământ

Să nu ne supărăm părinţii,
Căci au dreptate şi când n-au
Şi nu e dragoste mai mare
Decât aceea ce ne-o dau!

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!...
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,