Originea inimii mele - Ella Viorela

CAPITOLUL 6

Ceasul deșteptător anunță cu aplomb o nouă zi.
Doar mașinile străbătea asfaltul cu viteză şi intensificau din ce în ce mai mult circulația tulburând liniștea dimineții
Ryan își luă rămas bun de la părinți și cu rucsacul în spinare o porni la drum .
- Să ai grijă de tine fiule,zise Ester cu lacrimi în ochi îmbrățișându-l!
- Liniștește-te mamă,doar nu plec la celălalt capăt al lumii!
- Hai,gata cu smiorcăiala! Băiatul are o misiune importantă! interveni și Boby vădit îngrijorat și el.
O altă îmbrățișare la fel de călduroasă și plină de afecțiune veni și din partea tatălui,apoi îi întinse niște bani.
- Ia-i,o să ai nevoie de ei! Mult noroc fiule!
- Mulțumesc tată! O zi bună vă doresc,ne vedem diseară!
Își petrecură fiul cu privirea până se îndepărtă de casă,rugându-se în gând să îl ferească Dumnezeu de eventualele pericole.
Poposind pe ici pe colo prin mai multe cartiere,întrebând și cercetând ziua s-a scurs fără nici un rezultat.S-a întors acasă obosit dar hotărât să nu renunțe la planul lui.
Servi cina și se retrase în cameră.
Cea de a doua zi îl găsi în cartierul City Brown,un orășel modest ce respira aerul îmbâcsit de problemele cotidiene,de lipsuri și nevoi.
Oameni simpli aflați la limita supraviețuirii , încercau să își ducă traiul zilnic fiecare după posibilități.
Femeile ieșite la cumpărături se opreau la câte o bârfă.Acest obicei le mai condimenta existența .Bărbații îmbrăcați în salopete se pregăteau pentru munca în fabrici și uzine.Copiii vioi cu ghiozdane în spate fugeau spre școală. Câte un vânzător ambulant își aranja taraba acolo unde considera el de cuviință.Cerșetorii ieșeau de prin canale se așezau la colț de stradă profitând de mila trecătorilor.

Mica așezare avea toate îndeletnicirile posibile,fiecare om căutând în felul lui să își asigure cele trebuincioase traiului zilnic.Instinctul îi spunea că aici are cele mai mari șanse să găsească ceea ce căuta.Încrezător, cuprins de o însuflețire nefirească,înaintă întrebând de familia Farow. Era îndrumat să meargă la diferite case ,dar când aducea vorba de transplant toți dădeau din umeri neștiutori sau îl luau pur și simplu în râs .

Pașii îl purtau dintr-un capăt în altul al orășelului,astfel încât ajunsese să îi cunoască fiecare colțișor.Pentru un scurt respiro se opri într-un mic părculeț.Se aseză pe o bancă,scoase telefonul din buzunar să sune acasă.
- Alo!
- Da,puiule! Spune-mi unde ești?
- În City Brown.
- Cum merg căutările?
- Slabe șanse,dar nu renunț.
- Ești bine,ai mâncat ceva azi?
- Hei mamă,nu -s copil mic!
- Gata nu mai zic nimic,baiat mare ce ești tu!
- Mamă, în seara asta o să vin mai târziu acasă!
- Cum așa?
- Nu știu,presimt că aici voi găsi ceea ce doresc.
- Să dea Domnul!
Absorbit de conversația cu mama lui ,Ryan nu observă că este urmărit îndeaproape de trei vlăjgani .
- Scuză-mă ,acum sunt nevoit să închid,vorbim mai târziu!
- Ok,fiule! Ai grijă de tine!
- Te pup mamă! Pa!
Își luă rucsacul și se urni din loc.Cei trei îl urmau pas cu pas păstrând distanța însă.
De undeva de nicăieri apăru o fetiță cu părul negru și fața pistruiată,foarte ponosit îmbrăcată.
-Nenea,nenea, dă și mie bani să îmi cumpăr bomboane!
Lui Ryan i se făcu milă și îi întinse o bancnotă.Fata recunoscătoare încercă să îi sărute mâna însă Ryan o opri,o mângâie pe creștet și îi zise cu glas blând:
- Fugi și cumpără-ți ce dorești pitico!
- Mulțumesc frumos domnule!
Fetița făcu o reverență și dispăru precum un spiriduș din pădurea fermecată.
Ryan își continuă drumul nestingherit ignorând înserarea ce își cobora ale ei mreje galopând spre noapte.
Simțea că este urmărit și grăbi pasul.
La un moment dat aude un râs sarcastic în spatele lui și un glas care ordonă:
- Ha ha ha,pune-ți mâna pe bogătan,căsăpiți-l bine,e al nostru! Cu el ne-am făcut cu bani!
O ploaie de pumni și picioare se abătură asupra lui ce dădeau croșee după croșee pãnă când Ryan leșină.Au luat tot ce avea de preț asupra lui și au fugit lăsându-l plin de vânătăi și sânge.