Nutzu - creaţii proprii
- Romanță pentr-o poezie
- Mi-e dor de tine ca de o romanță
Pe care n-am cântat-o de mult timp,
S-o cânt acum, că sunt în rezonanță
Cu visul tău... n-am fost în contratimp
- Metamorfoza dragostei
- Cununa lunii cade pe asfalt
Și liniștea e transformată-n cioburi,
Pe colțul nopții dure, de bazalt,
Se-aprind a timp târziu câteva globuri,
- Şapte zile
- Dă-mi şapte zile, doar atât îţi cer
În schimb, promit să-ţi dau eternitatea,
Şi şapte stele-n colţul meu de cer,
Acolo, ne vom construi cetatea
- Te-am scris pe suflet cu majuscule
“Adu-mi aproape buzele Tale, astfel încât
sărutul tău să-mi trezească sufletul.” Rumi
- Dă-ți timp să mă vezi ca pe-o clipă ce-a fost
- (In)suficiență lirică
- Mi s-au stricat clepsidrele din fașă
Și trec anarhic fără vreun reper
Pe plaja goală, numai în cămașă,
Caut căluți de mare în eter,
- Leagănul timpului
- Mă leagănă în balansoar destinul
Ca pe-o cireașă coaptă-n luna mai
Și-mi îndulcește cu speranțe ginul
Pe care-l descifrez încet prin pai,
- Stropul de păcat
- Spune-mi, iubito, nu ți-e dor de mare,
Să construim pe plaja din Neptun
Castele de nisip cu porți din sare
Și-n turnuri scoici și perle să-ţi adun?
- Simfonia primăverii
- Au înflorit salcâmii dintr-o dată
Și crângu-i animat, privighetori
Pe scena verde cântă laolaltă
Cu gâzele ce-aleargă printre flori.
- Poveştile cerului
„Între noi doi cea mai profundă este
Necunoscuta cerului poveste,
Te rog, iubite, stai şi cercetează
Ce pui de înger viaţa ne-o veghează...”
- Nu dispera
- Și Dumnezeu a cunoscut surghiunul,
A fost și El aici și nicăieri...
Nu dispera că dintre noi niciunul
N-am dus pe umeri marile poveri

Distribuie acest autor: