Nicu hăloiu - creaţii proprii

De voi pleca

Iar de voi pleca, să știi că-i fantezie
Și ca fantezie, mai mult un fel de glumă,

Amintire
...
Aș vrea să scriu și eu o cugetare
Dar cu dichis, să sune-a poezie,

Retorice
...
Știind că Dumnezeu e prin și-n fiecare,
Pentru că prin el, toate s-au făcut,

Balada lui Căcărează
...
Se duc oile grămadă
s-aruncă, se-ncurcă, se-ntrec,

Noul Adam
E dureros procesul de lentă descărnare când trupul se revoltă suferind în oase și diafragma crapă de-atâta încordare, iar mintea se așează aiurea prin sertare.
Povestea se rescrie când personajul moare, căci viața e un șir de clipe prețioase și picioru-i moale când urcă pe cărare, mușchii se-ncordează, nu vor să se lase, crezând că va trece această încercare, dar sufletul aduce duhul ce răsare, când chipul de lut ascunde-n galbenă paloare privirile-i viclene rele și-ntunecoase. Căci dus e personajul și locul e vacant, vino tu Doamne-n loc și mă cunoaște, căci s-a redus ego-ul floambaiant. Atinge-mi sufletul, prefă-l în diamant, noi să fim unul și asta-i important, cuprinși în omul nou ce se va naște.

Menirea
...
Nu mi-a rămas decât gândirea
ca dovadă că sunt viu

Mergi pe calea ta
N-arunca ancore în lumea ce-o străbați și nu-ți fixa destinul pe-asemenea coclauri, desișu-acestei lumi este pentru balauri, nu lua-n seamă lumea cu ciucuri colorați. Te-or prinde marțafoii în era digitală, altă capcană pusă a te opri pe loc, dar nu va ține mult epoca lor goală clădită pe nimicuri cu iz de iarmaroc.
Sfârșitul e aproape, lumea-i către final, vreme nu mai are, zadarnic se mai zbate, omul acestei lumi e-aproape animal și-n marșul ei fatidic, lumea-i către moarte.
Nu lua-n seamă lumea și-a ei nimicnicie, ea nu e pentru tine, tu nu ești pentru ea, zadarnic te-a prins lumea încă din pruncie, tu vei ieși din lume să mergi pe calea ta. Te-ai născut să fii, nu ești făcut să pari, iar ce te înconjoară ești tu, dar în alt fel și-acum ești veșnicia în planul efemer, căci efemer și veșnic nu poți să le separi. Or tu cu lumea asta nu ai nimic comun decât structura ta ce-alcătuiește lumea, deși atunci când pleci, în urma ta rămân poveștile cu-acela ce și-a atins culmea. E lumea lor nu vezi? Deși parte din tine, e partea ta pe care acum o părăsești, dar iarăși vei veni din zările divine pentru altă poveste pe care s-o trăiești. Și-un alt suflet veni-va și se va întrupa și-ți va trăi povestea de parc-ar fi a lui, căci ce trăiești acum nu e povestea ta, ci-a tuturor ca tine, dar pare-a nimănui. De-aceea-ți spun: ia crucea și du-te mai departe, crucea este calea prin care ți-atingi culmea, nu-ți fă din cruce scut, ci o du în spate, rabdă ce ți-a fost dat și birui-vei lumea.

Dorință
...
Coboară primăvară, coboară
Pe-a dorinței mele scară,

Zambile prizoniere
...
Nu pot să vorbesc despre azi
Fără piticii din creierul meu,

Întotdeauna cum a fost mereu
...
În România va fi vreodată bine?
Căci acum chiar pare blestemată