Nichodin - creaţii proprii

Noi, cine știe ce ne vom rosti
Când dragostea va fi în pat bolnavă!
Poate-un cuvânt care va povesti
De-o inimă fierbinte ca o lavă.

Din când în când mă-ntorc în satul meu
De unde am plecat în tinerețe.
Păstrez și azi ca ban în portmoneu
Cei șapte ani cu visuri îndrăznețe.

stau în braţele unei păpuşi de monton
o ploaie îşi trece degetele uscate prin păru-mi
lins parcă de o vacă imaginară
mâna vânjoasă a somnului se

Am să cobor la tine-n gând spre seară
Și-am să-ți aduc din mine o vioară.
Ne vom întinde-n Re pe-o partitură
Uitând doi porumbei pe-un colț de gură.

Ochii tăi verzui
Sunt ca taina cerului,
Sunt ca roua pe sprânceană,
Doamnă, vin dulceag, icoană!

Pe culmea nopții zile pasc lumină
Le văd călcând ușor peste trifoi
Au apărut remorcile cu ploi
Și-au dispărut hultanii din grădină.

Ascultă. Susurul apei prin iarbă e vuiet
Și-un cântec din cel mai solemn portativ.
E-o boare din psalmul naturii. Dar nu e
Puhoiul de stări dintr-un cer optativ.

Şi-am să îmbrac încet, pe pielea goală,
Tandreţea razei gama din Deneb
Urcând apoi pe tâmpla ei ovală
Doar câteva nedumeriri să-ntreb:

Gândul, ca o rază caldă, n-are-n cosmos graniță
Când pornește să se-nalțe, e un abur auriu.
Lacrimile-s albe, însă. Le îndes în raniță,
Stați cuminți, le spun adesea, pe un timbru plumburiu.

O albă dimineață ca florile de mur
Am întâlnit în noaptea vărsatelor cerneluri
Cu plopi mușcați de lună într-un preludiu dur
În care îngeri stranii se-ncăierau pe ceruri.