Nichodin - creaţii proprii

Ochii tăi verzui
Sunt ca taina cerului,
Sunt ca roua pe sprânceană,
Doamnă, vin dulceag, icoană!

Pe culmea nopții zile pasc lumină
Le văd călcând ușor peste trifoi
Au apărut remorcile cu ploi
Și-au dispărut hultanii din grădină.

Ascultă. Susurul apei prin iarbă e vuiet
Și-un cântec din cel mai solemn portativ.
E-o boare din psalmul naturii. Dar nu e
Puhoiul de stări dintr-un cer optativ.

Şi-am să îmbrac încet, pe pielea goală,
Tandreţea razei gama din Deneb
Urcând apoi pe tâmpla ei ovală
Doar câteva nedumeriri să-ntreb:

Gândul, ca o rază caldă, n-are-n cosmos graniță
Când pornește să se-nalțe, e un abur auriu.
Lacrimile-s albe, însă. Le îndes în raniță,
Stați cuminți, le spun adesea, pe un timbru plumburiu.

O albă dimineață ca florile de mur
Am întâlnit în noaptea vărsatelor cerneluri
Cu plopi mușcați de lună într-un preludiu dur
În care îngeri stranii se-ncăierau pe ceruri.

De nicăieri țâșnesc arpegii de vioară
Spre largi monotonii nevindecate.
Seninul din văzduh începe-ncet să moară
Pe-arcușuri de amurguri parfumate.

La vârsta mea
nu am dușmani
nu-mi vând antipatiile pe bani
nu-mi amintesc să am antipatii

Scriu despre iarnă. Carii dorm în grindă.
Se zbat melancolii în ochii lunii.
O stea își aranjează voalul în oglindă
Prin vămi uitate șușotesc străbunii.

ne plimbam pe alee
am numit ziua aceea V day
ea nu ştia nimic despre condiţia mea fizică
antrenamentele mele