Mirimirela - creaţii proprii

O, te am iubit
cum n ai să fii nicicând
Își zise ea ,în gând.

Să vii la mine n vis, la noapte
Să m amețești cu mii de șoapte,
Să mă dezmierzi,
Să mă alinți

Ți ai pus și sufletul în palma mea
când ai lăsat acolo, un sărut.
Doar trandafirii albi ne mai priveau
Și suspinau și ei, din când în când.

Eu, poate, nu voi fi nicicând
a ta; dar ține minte
că te am purtat mereu în gând,
în suflet și n cuvinte

Tu ești cuvântul nerostit
la ceas târziu, în noapte.
Ești visul meu neîmplinit,
închis ,mereu ,în șoapte.

M am topit ca lumânarea
uitată în fereastră
când se lasă seara
Și m am prelins

În iarba moale- a sufletului meu
te-ai așezat
Ca o mimoză
ai înflorit acolo

Ca ntr un vals
Pe muzică de Strauss
Tu-mbrăcat în vechea redingotă
Eu-cu aluniță pe obraz

De ce îmi ceri
să te ridic
când eu mă simt
pusă la zid

Mi ai prins lacrima
ce aluneca pe obraz
și ai sorbit o cu nesaț