Mărturisesc sunt vie - Gerra Orivera

ZIDIREA CE TE VA CREŞTE

Vin către tine, cel căzut în răscruce, cu un dar de lumi-nă! Vin către tine, prieten necunoscut, să-ţi spun că sunt alături de tine! Vin către tine, cel năuc de durere, cu braţele pline!
Eşti în răscruce, dar tu nu vezi decât ziduri...
Oriunde-ţi întorci privirea disperată doar întunericul te găzduieşte! Eu vin către tine să-ţi aduc cuvânt de lumină din împărăţia nopţii din tine!
Pentru că închisoarea ce te striveşte pe tine acuma, mi-a fost şi mie ieri temniţă grea! Vin către tine cu rănile mele vin-decate să-ţi dezvălui taine ce mi-au fost revelate!
Pentru că tu cel acum căzut EŞTI propria ta ÎNĂL-ŢARE! Doar că încă nu ţi-ai dat seama! Şi nu ţi-ai dat timp să gândeşti cum! Mai precis să-ţi asculţi sufletul cum îşi găseşte verticala luminii!
Vin către tine, prieten necunoscut, să împărtăşesc cu tine aventura ieşirii din boală! Trecerea graniţei dintre durere la bucurie se poate face doar dacă vrei! Şi crezi! Şi perseverezi în acţiune! Pentru că nimic nu vei primi dacă nu vei acţiona pe toate planurile fiinţei! Ce zici, te-ncumeţi să parcurgi alături de mine câteva etape din drumul spre tine?
Pentru că ieşirea din „noaptea suferinţelor” tale nu se poate face decât luminând drumul spre tine! Pentru că tu şi nu-mai tu eşti făuritorul măiastru al propriului tău destin!
Tu crezi că există o cauză exterioară a colapsului în ca-re te afli acum. Cauţi disperat oriunde explicaţii pentru proble-mele ce te sufocă, numai spre tine nu priveşti!
Cum poţi crede că nu eşti centrul propriului tău uni-vers?
Gândeşte-te, drag prieten, gândeşte-te! Tu eşti Împăra-tul magicei tale Împărăţii! Cine trebuie să poarte responsabi-litatea falimentării propriei împărăţii?! „Tălpaşul” care trebuie să execute tot ceea ce i se comandă sau cel care deţine „frâiele puterii” absolute?...
Deci, dragul meu prieten, opreşte-te o clipă şi medi-tează! Tu, cel veşnic agitat, crispat, frământat, aproape strivit sub greutatea „problemelor” cărora trebuie să le faci faţă — opreşte-te o clipă! Ieşi din „închisoarea” infernală a tuturor du-rerilor şi neputinţelor tale! Aşa, ca şi cum ai ieşi în afara tim-pului tău...
Roata vieţii se poate opri o clipă, doar o clipă, pentru ca tu să-ţi reevaluezi parcurgerea. Şi-apoi să respiri adânc şi să vezi ce-i de făcut în continuare! Te-a prins prea tare vârtejul „întâmplărilor” vieţii şi-ai ajuns prizonier în fundătură fără să-ţi dai seama. Oriunde te-ai întoarce doar ziduri ce-ţi obturează orizontul. Şi tu între ele strivit când de durere, când de mânie!
Eşti prins în capcana bolii. În capcana „neputinţelor” de tot felul. Şi te îneacă o frustrare atât de aprigă, încât începi să urăşti fiecare clipă prezentă sau viitoare ce vine peste tine! Ai rămas blocat într-o buclă a timpului ca un coşmar. Care-ţi în-tinde nervii la extrem.
Mai există vreo şansă de-a ieşi de sub lespedea „nopţii blestemelor” pentru tine? Sau eşti condamnat pe vecie?
Opreşte centrifuga tuturor acestor întrebări absolut inu-tile! Ele nu fac decât să-ţi vampirizeze şi puţinele puteri pe care le mai ai! Şi vei rămânea mai gol, mai pustiit! Asta îţi doreşti? Cred că nu! De fapt, crezi că ştii ce îţi doreşti? Sau eşti doar o nebuloasă în care totul se-amestecă năucitor?!
Aminteşte-ţi, drag prieten necunoscut, că Viaţa, Creaţia, este un mare Organism! Componentele lui de materie şi spirit sunt într-o relaţie interdependentă fabuloasă! Tu însuţi, ca ma-terie şi spirit deopotrivă, eşti o părticică din el.
Acum eşti bolnav! Suferi! Urmăreşti forfota lumii ca după un geam de sticlă şi totul ţi se pare straniu. De parcă tu ai fi prizonier într-o Casă a Bolii. A Suferinţelor. O Casă a Nopţii bântuită de monştri.
Ceilalţi, lumea, natura, se află într-o mişcare pe care parcă ţi-o mai aminteşti vag. Pe o turnantă din care făceai şi tu parte cândva. Acum eşti exclus. Un paria în ochii oamenilor. Încet, încet până şi în proprii tăi ochi.
Sentimentul de înstrăinare începe să-ţi acopere toate percepţiile asupra lumii. Însingurarea în care te cufunzi îţi colo-rează altfel realitatea. De parcă ai păşi pe o planetă străină. Sau tu ai fi un extraterestru ce s-a prăbuşit acum pe această planetă. Şi e forţat să trăiască alături de fiinţe ce par să nu-l înţeleagă. Fiinţe ce nu-l acceptă. Fiinţe ce-l privesc de parcă-ar fi un le-pros.
Ruptura dintre lumea ta şi lumea lor este evidentă. Aşa că fenomenul de respingere începe să se manifeste violent. Şi de-o parte şi de alta. Şi se potenţează unul pe celălalt. Se hră-nesc unul pe celălalt. Astfel prăpastia dintre cele două lumi se tot adânceşte. Până nu mai au nici un element comun. Însăşi limbajul devine dificil de înţeles. Nu numai cuvintele ci şi sunetele nu-ţi mai par cunoscute. Cauţi disperat în memorie sensul lor şi de cele mai multe ori nu-l găseşti. Aşa că rămâi tă-cut şi frustat în carapacea ta. Şi singur. Tot mai singur. În-grozitor de singur.
Şi cum „Viaţa” se manifestă plenar doar ca Întreg, fi-rescul vibraţiei ei se îndepărtează de tine. Boala iese din ar-monia vieţii. Este o stare care te exilează cumva la jumătatea distanţei dintre viaţă şi moarte! Neaparţinând total niciuneia...
Şi totuşi, ajuns în acel loc în care totul pare pierdut — de fapt tu te afli în centrul Graţiei Divine! Abia acum, când crezi că ai pierdut totul, de fapt ai câştigat totul! Pentru că eşti într-un punct în care totul se poate transforma miraculos! De unde totul poate reîncepe. Pe linie descendentă sau ascendentă. Eşti în punctul zero absolut! De-aici totul poate creşte uluitor în orice direcţie! Tu eşti cel ce hotăreşti! Doar tu. Tu eşti creatorul noii tale vieţi! Făuritorul destinului ales. Altul decât cel de până acum. Totul depinde de alegerea ta. De alegerea ta con-ştientă!
Şi ce faci când nu mai poţi nimic?! Când nu mai eşti ni-mic?! Încotro o iei? Ce facem cu toţii când ne blocăm pe o ar-teră a timpului?!... Răspunsul e evident. Copii ai creaţiei fiind dăm fuga la Părintele nostru. Ca să ne plângem. Şi nu numai.

* * *

Dacă suntem înţelepţi, recunoaştem că problemele noastre ne depăşesc cu totul şi i le predăm Lui. Să ne lumineze, să ne îndrume cum putem să le rezolvăm! Pentru că tot noi va trebui să le rezolvăm. El nu va lucra prin şi pentru noi dacă nu-i cerem şi nu ne străduim îndeajuns.
Avem oare credinţă că nu ne va părăsi niciodată, deşi câteodată hrănim nejustificat impresia asta? Credem îndeajuns în puterea Lui de a se manifesta prin noi, ca fiinţe create după chipul şi asemănarea Sa?
După ce am simţit arsura golului din noi putem avea în-credere să ne lăsăm total în Mâna Lui?! Să umplem golul an-tropofag cu plinătatea manifestării Lui?! Oricum suntem nişte legume, ce mai avem de pierdut?
Nu trebuie decât să îngenunchem smeriţi şi să ne facem sufletul cruce pentru a ne împărtăşi din Lumina Divină! Doar după ce- măcar te-ai străduit? Cât de silitor te-ai hotărât să fii la „Şcoala Vieţii”? Sau ai cumva impresia că iubirea este un „ce-va”, ca o coroană, ce ai primit-o la naştere şi o porţi până la moarte? Aşa, ca un fel de bagaj exterior? Încă n-ai realizat că iubirea, această axă în jurul căreia este construită întreaga ma-nifestare este o trăire vie? O trăire ce trebuie îmbogăţită şi rafi-nată încontinuu?
Pentru că viaţa înseamnă o continuă mişcare, transfor-mare, a tuturor elementelor ce o compun. Tot ce stă nemişcat se atrofiază. Şi devine un lest ce nu-ţi este de nici un ajutor în viaţă. Dimpotrivă. Deci...
Ai avut grijă de sămânţa iubirii ce ţi-a fost dăruită de Divinitate? Ai plantat-o într-un pământ gras, prielnic încolţirii? Ai udat-o, ai plivit-o de buruieni, i-ai acordat întreaga ta atenţie şi grijă pentru a nu o pierde?
Sau ai tratat-o ca pe un dar insignifiant, fără o prea ma-re valoare, pe care îl poţi uita sau rătăci prin vreun colţ prăfuit de lume?...
Această carte povesteşte despre pierdere şi regăsire, despre durere şi bucurie, despre boală şi sănătate! Povesteşte despre ce înseamnă să legumeşti sau să vibrezi fiecare clipă a existenţei tale! Despre frică şi curaj! Despre înfrângere şi vic-torie!
Această carte este o epopee a drumului de la întuneric la lumină! Al meu, al tău, al nostru, al tuturor!... Odă bucuriei de a descoperi lumina în tot ce ne înconjoară şi ne conţine în respiraţia Divină! Mai ales atunci când nu mai vezi nici o „lu-miniţă la capătul tunelului”. Dincolo de viaţă şi de moarte, chiar şi dincolo de speranţă. Pentru că totul este Lumină, inclu-siv noi, chiar dacă nu ne percepem încă aşa! Încă...
Dacă am însetat îndelung avem o şansă să ne mobili-zăm puterile pentru a schimba „faţa realităţii” ce suntem!
Aminteşte-ţi, prieten necunoscut, că substanţa Creaţiei, a Vieţii, este IUBIREA! Că Dumnezeu a creat Universurile din iubire! Că lecţia şi misiunea venirii noastre pe pământ este iu-birea! Că întreaga creaţie pulsează în ritmul iubirii din ce în ce mai armonios până la A FI însăşi IUBIREA!
Dacă tu eşti acum (doar momentan) bolnav, în sufe-rinţă, înseamnă că ai ieşit cumva din pulsul armonios al iubirii! Înseamnă că ai călcat din neatenţie, din neştiinţă, una sau mai multe din legile iubirii. Aşa că...
Zăboveşte doar o clipă în faţa propriei tale conştiinţe şi fă-ţi o evaluare. Dar o evaluare cu ochiul rece al lucidităţii. Fă-ră menajamente dar şi fără condamnări inutile.
Ce crezi, ai respectat legile IUBIRII? Sau...Totul începe şi se sfârşeşte în esenţa acestei întrebări. Şi în asumarea răs-punsului! Deci... Primul pas...