Starea morală a principatelor - Marc Girardin

Am stat puțin în Principate și nu se cade să judec de unul singur starea morală a acestor două țări. Totuși, am cules numeroase mărturii legate de acest subiect și mi s-au făcut multe confidențe. Voi cita mai jos din aceste mărturii. Le voi adăuga doar câteva remarci.
Am stat de vorbă cu unul dintre boierii de frunte, care a ocupat de-a lungul vremii diverse funcții înalte în țara sa, pe care o cunoaște bine și care a rămas un om cinstit, iar din acest motiv nu poate fi acuzat decât de faptul că este puțin cam mizantrop.
- Dumneavoastră credeți, îmi spunea el, că suntem o țară nouă. Nu! Suntem o societate veche, roasă de cari și coruptă. La ce bun să ne mințim singuri? Vorbim destul de bine franceza; femeile noastre sunt vioaie și spirituale, serile ne simțim bine, dar, credeți-mă, trebuie să cunoașteți diminețile unei societăți, nu serile ei. Saloanele, conversațiile și cadrilurile noastre, tot ceea ce vi se arată nu constituie o societate. Asta e spoială, și nu pătrunde până în suflet.
Și cum l-am văzut înclinat spre sinceritate, i-am cerut detalii despre moravurile țării.
- Moravurile noastre, mi-a răspuns el cu însuflețire, moravurile noastre sunt în parte moravurile sau viciile tuturor popoarelor care ne-au guvernat sau ne-au protejat. Am împrumutat de la ruși libertinajul lor, de la greci necinstea în afaceri, de la principii fanarioți amestecul de josnicie și vanitate, de la turci indolența și lenea! Polonezii ne-au dăruit divorțul și această forfotă a evreilor de joasă speță, pe care-i vedeți mișunând pe străzi: iată care sunt moravurile noastre. Cine nu vrea să se înșele în ceea ce privește aspectele pozitive, atunci să nu se lase indus în eroare în legătură cu cele negative! Serios vorbind, ce ați vrea să vă spun despre acest subiect! Principiul bunelor moravuri, la noi spiritul familiei, soția, nu are nicio stabilitate din cauza ușurinței cu care se pronunță divorțurile. Căsătoria este o permanentă probă la care bărbatul și femeia se supun reciproc. Nu vă dați seama, domnule, de tremurul și de zguduirile pe care acest obicei le provoacă în societate. Se spune că mai multe minți luminate vor să introducă divorțul și în legislația dumneavoastră. Să vină să trăiască o vreme la noi, ca să constate efectele stranii ale acestui obicei; copiii care au mama într-o familie și tatăl în alta, și nu știu cui să-i dăruiască respectul și dragostea, neavând un centru sau un punct de referință; femeile care într-o seară își întâlnesc primii doi sau trei soți, se află la brațul celui de-al patrulea și zâmbesc la fandoselile provocatoare ale celui de-al cincilea, sentimentul de pomiscuitate pe care această situație îl stârnește în sânul societății și, mai ales, libertatea pe care această ușurință în a se părăsi, de care beneficiază soții, dă naștere tuturor capriciilor din sufletul uman. Fiți sigur, domnule, că adulterul, așa cum apare el la dumneavostră, ar fi pentru noi un progres, iar ceea ce vi se pare a fi rău ar fi pentru noi începutul însănătoșirii. În societatea noastră adulterul este imposibil, căci nu e altceva decât preludiul unei a doua căsătorii; ce rău ar mai putea produce curtea făcută unei femei măritate dacă mă pot însura cu ea? Ceea ce devine bun de pe-o zi pe alta nu poate trece drept rău, iar pentru ca bărbatul să deosebească binele de rău îi trebuie un alt semn, nu doar o întâlnire fugitivă. Ceea ce admir eu la dumneavoastră este faptul că adulterul nu destramă și nu distruge deloc familia, deoarece societatea a crezut că are mai ales interesul să mențină familia. La noi, familia e mereu la cheremul unui capriciu și am realizat atât de bine că ceea ce trebuie să constituie fundamentul societății a devenit la fel de instabil și de mobil ca sentimentele din sufletele omenești. Este bine pentru societate ca omul să aibă îndatoriri mai durabile și mai solide decât atașamentele sale. Ce ați spune, domnule, dacă v-ați fi căsătorit de fiecare dată când ați avut o slăbiciune pentru o femeie? În viață poți trăi mai multe romane, nu vreau să fiu prea sever în privința asta, dar nu trebuie să existe decât o singură istorie. N-ați văzut ieri cum se dansa mazurca? întrebă el și făcu o pauză.
- Ba da.
- Ei bine, căsniciile noastre seamănă un pic cu mazurca, în timpul căreia femeile fac un tur alături de un cavaler și un al doilea tur împreună cu altul.
N-am să uit niciodată figura și atitudinea sa în timp ce-mi vorbea. Era unul din acele chipuri colțuroase și urâte, însă pline de expresivitate, în care există mai multe proeminențe decât demnitate, o fizionomie pe care mi-o închipui ca aparținând secolului al XVIII-lea; puțin entuziasm și false sentimente; ceva batjocoritor și sardonic; însă sarcasmul său era îndreptat împotriva viciului și, poate că, după atâtea glume pe seama virtuții, nici nouă nu ne mai rămâne altceva de făcut în Franța, la fel ca în Principate, decât să glumim. În timp ce-mi vorbea pe acest ton caustic și sec, învârtea între degete un șirag de mătănii din chihlimbar, după moda instituită de lenea orientală. Își păstrase costumația orientală atât de bine, încât, văzându-l pe jumătate culcat pe divan, învelit în faldurile robei sale de mătase și a veșmântului căptușit cu blană, calm și aproape nemișcat, excepție făcând mâinile care i se frământau mașinal, ochii mici și cenușii strălucind din când în când, mușcându-și ușor buzele în timp ce-și înăbușea un zâmbet, acest chip batjocoritor și întru totul european contrasta cu atitudinea, costumația și mătăniile sale.
- Prin urmare, am reluat eu, zâmbind, nu mă sfătuiți să cred în virtutea femeilor de aici?
- Dumnezeule, unele rezistă și nu se molipsesc de la societatea în care trăiesc; dar pe acestea nu le susține nimic altceva decât caracterul lor; nu există principii sigure pe care să le fi primit de la noi. Căci ceea ce noi numim educația fetelor constă în învățarea limbii franceze, a muzicii și a dansului, iar atunci când credem că au învățat toate astea le mărităm cu vreun tânăr care nici el nu știe mai mult și e incapabil să-și îndrume sau să-și dirijeze soția, nefiind în stare să aibă grijă nici de sine însuși. Odată măritate, femeile noastre nu au nicio ocupație; își petrec timpul trântite pe divan, își fac toaleta, primesc și fac vizite, cele mai active citesc romane și de acolo își iau lecțiile de conduită și experiența de viață, care, emanând din astfel de scrieri, sunt pline de erori și de himere. Ele își imaginează că viața înseamnă să vorbești despre dragoste, pentru că așa se întâmplă în romane, și că, în cele din urmă, dacă un asemenea gen de conversație le îndrumă prost, divorțul este singurul care poate schimba, de pe-o zi pe alta, păcatul în datorie. Iată principiile, iată educația femeilor noastre. Cu toate astea, fac mai multe parale decât noi și ne sunt superioare.
N-am scos nici un sunet, doar m-am mulțumit să-mi scape din când în când câte un „credeți?”, care să permită continuarea conversației, fără ca, în realitate, să spun nimic.
- Da, domnule, a reluat el, cred că la noi femeile sunt superioare bărbaților și că așa stau lucrurile de obicei în societățile nu în totalitate civilizate, fie că femeile sunt mai capabile să asimileze formele civilizației, deoarece natura lor, mai puțin puternică, se cizelează mai repede și cu mai multă ușurință, fie că nu au nevoie decât de o semicivilizație, pentru că, adăugând delicatețea firii lor, se află pe aceeași treaptă cu cea mai rafinată civilizație. Aici se ajunge. Femeile noastre au deprins mai repede și mai bine ca noi limba și obiceiurile din Franța; dar asta nu înseamnă educație și nu ține loc de principii și de reguli de conduită. Mai există un motiv pentru care femeile noastre fac mai multe parale ca noi...
Și pentru că mi s-a părut că ezită să mi-l spună, l-am presat și, râzând, l-am asigurat pe un ton de bârfă că, după toate câte mi le zisese deja, ar fi fost nedelicat din partea lui să se oprească tocmai acum.
- Ei bine, mi-a spus el, într-o societate coruptă mai există și un alt motiv pentru care femeile le sunt superioare bărbaților, faptul că, în general, obișnuiesc să facă un singur tip de greșeli, ce par mai scuzabile decât oricare altele. În acest fel, fără să-și dea prea mult osteneala, par a fi extrem de onorabile. La noi, femeia poate fi cel puțin un om cinstit fără să se priveze de vreo plăcare, iar asta îi oferă un mare avantaj comparativ cu bărbatul.
- Eu cred, domnule, i-am răspuns eu atunci când conversația a devenit nu mai serioasă, ci mai gravă, eu cred că uitați de una dintre cele mai mari resurse morale ale acestei țări, și prin asta înțeleg noile sale instituții. Aceste adunări ale reprezentanților, aceste deliberări, acest drept de a cerceta și de a emite legile țării, mai devreme sau mai târziu toate astea trebuie să producă un efect, și încă unul salutar. Obiceiurile politice înalță spiritele, iar atunci când spiritul se înalță starea sufletească devine mai bună. Aveți în momentul de față o patrie și o tribună...
- Da, pe hârtie, reluă el cu însuflețire, dar asta-i tot. Credeți că avem o patrie? Dea Domnul! În ce mă privește, eu încă nu știu bine cine suntem. Suntem turci? Suntem ruși? Se zice că suntem vasalii Turciei și protejații Rusiei. Ce mai înseamnă să fii valah sau moldovean? Iată că au trecut mai mult de o sută de ani de când încercăm să scăpăm de turci, iar pentru asta apelăm la ruși. Această speranță ne face patrioți. Astăzi ne-am revenit din această iluzie și nu ne mai plac rușii, iar asta face ca în ziua în care vor fi stăpâni noi ne vom comporta cu ei așa cum am făcut-o cu turcii și vom aștepta din nou altceva. Din acest motiv, suntem mereu în așteptare, mereu în aer. Cum vreți ca într-o astfel de situație să mai fim și patrioți? În ceea ce privește noile instituții, acestea sunt reprezentative, iar dacă ne vor scoate din starea de degenerare morală, socot că au de fapt un fel de virtute minunată. Însă acolo unde lipsește fondul trebuie să existe securitate. Sunteți deputat, domnule, și declarați de la tribună tot ce vă trece prin cap dacă aveți un proces, fără să vă temeți că maniera în care vorbiți are vreo influență asupra arestării și nici de faptul că, pentru cuvintele dumneavoastră, ați putea fi deportat în Siberia; noi resimțim mereu una dintre aceste două temeri, iar uneori pe amândouă în același timp.
- Că veni vorba, toți aveți procese?
- Da, e posibil să avem toți, deoarece la noi, justiția fiind în întregime arbitrară și capricioasă, apare un fel de loterie la care toată lumea vrea să joace pentru că toți vor să câștige. Nu avem nici legi fixe, nici judecători imparțiali, și, în consecință, niciun fel de garanție a proprietății. Și pentru că nu există nici garanția libertății, atunci vă întreb: cum poți să fii un bun deputat temându-te de exproprieri și de Siberia!
- Prin urmare, nu aveți nici o speranță? i-am spus eu la despărțire.
- Nu, cel puțin dacă Europa nu se ocupă serios de soarta noastră!
Acesta este, domnule, unul dintre cele mai triste rezultate ale destinului Principatelor, faptul că sunt lipsite de încredere în propriile puteri. Mereu supuse puterilor străine, mereu dependente, nu se așteaptă să iasă nimic bun din eforturile depuse. Cu ocazia evacuării Silistrei, am observat un efect curios al acestei stări de spirit. În fața mea, câteva persoane au mărturisit sincer că sunt neliniștite din cauza consecințelor pe care această evacuare le-ar putea avea în privința ciumei. Rușii din Silistra au impus respectarea carantinei. Acum, după plecarea lor, oare paza va fi la fel de eficientă? Observați faptul că valahii sunt cei însărcinați cu asta. Dimineață, am purtat cu boierul meu această conversație mizantropică. Seara, am întâlnit într-un salon un boier tânăr plin de spirit și m-am întins la vorbă cu el despre starea morală a țării, fără să-mi dau osteneala să verific conversația de dimineață prin intermediul celei din seara aceea, și nici mărturisirile bătrânului cu ajutorul celor făcute de tânăr. Bătrânii sunt adesea dispuși să creadă că țările nu mai au nici un viitor, deoarece acest viitor nu mai e făcut pentru ei, în schimb însă tinerii nu disperă: acest lucru este contrar mișcării sângelui lor. După ce au fost rostite câteva cuvinte, am descoperit că tânărul nu judeca deloc cu mai multă indulgență decât bătrânul societatea moldo-valahă. Am remarcat totuși că, în timp ce vorbea, spunea mereu „vechea societate”.
- Ceea ce macină și mistuie această țară, mi-a zis el, este luxul, o moștenire lăsată de vechea societate. Altădată, aceasta putea face ca averile să se reînnoiască fără încetare prin intermediul funcțiilor publice, unde toată lumea, de la mic la mare, se deda jafului, iar în acest mod se ajungea la lux. Ați auzit cumva de replica unui administrator din secolul trecut în fața reproșurilor formulate de un hospodar? Nu. Hospodarul i-a scris prin secretarul său pentru a-i reproșa abuzurile comise. Administratorul i-a răspuns scurt, folosind trei cuvinte grecești: klévo, kléveis, klévei (eu fur, tu furi, el fură). Din nefericire, aceste trei cuvinte erau deviza vechii administrații. Mare era și furia funcțiilor publice; cuvenite boierilor, fiilor și nepoților acestora. Dă-mi ceva din care să se facă avere, se spunea atunci când se cerea o funcție; într-adevăr, era cel mai prompt mijloc cu putință. De asemenea, trebuia să te grăbești, căci funcțiile erau reînnoite fără încetare, pentru ca fiecare să-și ia partea. Cu astfel de averi atât de ușor de dobândit, luxul era o urmare firească. Pentru că totul era precar în această țară nefericită, și nimeni nu era sigur de ziua de mâine, toată lumea era presată să tragă foloase. De aici și luxul, libertinajul, jocul și toate celelalte plăceri personale, singurele prețuite într-o societate în care nu există stabilitate. Luxul vechii noastre societăți vi se pare dezlânat și incoerent. Armatele de servitori, hainele magnifice, trăsurile și, totodată, absența unei vieți interioare îmbelșugate și plăcute, toate acestea seamănă destul de puțin cu luxul european. Dar, ce vreți? Este luxul turcilor, iar noi am preluat luxul găsit în imediata noastră vecinătate, singurul pe care-l putem avea în viața precară pe care o ducem. E dificil să faci ordine în casele, și mai ales în mintea boierilor noștri, dominați de aceste vechi obiceiuri care le protejează vanitatea. Ordine este un cuvânt care, pentru noi, nu mai are nici un sens. Boierii sunt niște copii răsfățați, și chiar trăiesc ca niște copii răsfățați, care nu gândesc, care nu-și dau seama ce fac. Se merge până unde se poate, uneori chiar mai departe de atât din cauza privilegiilor care-l apără pe boierul datornic de creditorul burghez. Cu cât vă uitați mai bine la societatea noastră, cu atât veți fi mai frapat văzând că, peste tot, ceea ne lipsește, atât în ceea ce privește starea politică, cât și familia sau averea, este o temelie solidă: totul este în aer.
L-am ascultat pe boierul cel tânăr cu mult interes; mi-au plăcut explicațiile legate de relele care bântuie societățile din cauze morale și nu politice, așa cum se susține de cele mai multe ori. Așa procedau cei din vechime. Atunci când istoricii explică vicisitudinile republicii romane, motivele sunt legate întotdeauna de moravurile poporului roman, ele nu sunt atribuite legilor care guvernează relele din societate, ci viciilor acelei societăți. Această concepție mi se pare mai justă.
- Domnule, i-am spus eu interlocutorului meu, iată răul, la ce fel de remediu vă așteptați?
- O educație mai bună, o opinie publică ce poate ajuta la corectarea acestor defecte?
- Permiteți-mi să adaug un remediu după părerea mea mai eficient decât cele mai bune predici: crearea unei clase de mijloc. Doar clasa de mijloc poate introduce spiritul ordinii în cadrul societăților. Cum acest spirit îi este necesar și nu se poate dispensa de el, ea îl are în cel mai înalt grad și-l propagă prin exemplul avantajelor obținute. Fără o clasă de mijloc, nu dispuneți de spiritul ordinii pe care-l invocați. În Principate nu există deloc o clasă de mijloc. Și în Valahia e absentă, însă se poate naște. În Moldova e și mai rău, mă tem că acolo nici măcar nu e loc pentru ea. Evreii au confiscat-o și vedeți foarte bine cum mișună peste tot. Cu ei, nu poți avea o clasă de mijloc. Sunt mânați de spiritul câștigului și al comerțului, însă maniera în care procedează și disprețul copleșitor pe care-l atrag asupra lor îi împiedică să formeze o a treia stare. Adăugați la asta faptul că nu se amestecă cu națiunea și că stau mereu deoparte. În plus, din cauza lor, clasa de mijloc nu se poate forma, deoarece îl ruinează pe țăranul căruia îi satisfac viciile și-l obișnuiesc pe nobil să disprețuiască comerțul și industria; astfel, activitatea lor funestă creează, ca să zicem așa, un vid în sânul societății și măresc distanța dintre țăran și boier, în loc s-o micșoreze, așa cum ar face o burghezie comercială și industrială. Și de unde vin toți acești evrei care vă inundă țara?
- Rusia i-a alungat, la fel a procedat și Austria. Vin acum în Moldova, care servește pe post de canal de scurgere.
- Și de ce nu-i alungați, așa cum a făcut Valahia?
- Domnule, mi-a răspuns tânărul boier, evreii ăștia reprezintă un adevărat miracol. Noi îi alungăm tot timpul, dar ei se întorc mereu. O să vă dau ca exemplu ce se întâmplă cu piața de pește. Ori de câte ori un nou agă (magistrat care răspunde de poliție) își preia funcția, el alungă evreii din piața de pește, însă a doua zi aceștia se întorc și-și reiau locul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu putem trece peste asta. Boierii noștri, care dețin pe pământurile lor dreptul exclusiv de a fabrica rachiu, cred că evreii sunt cei mai buni negustori în ceea ce privește acest produs. Evreul le satisface toate viciile. Îl disprețuiesc, îl cotonogesc, dar se servesc de el. În rest, încă mai credem, la fel ca în Evul Mediu, că ucid pruncii și că otrăvesc fântânile. Cred că există, chiar în acest moment, patru astfel de indivizi care trebuie spânzurați.
- Pentru un delict de felul acesta? am exclamat.
- Liniștiți-vă, evreii nu mai sunt nici spânzurați, nici vânați.
Odată, un englez, om de spirit, a adăugat cu flegmatismul propriu țării sale: „Vedeți, domnule, de fapt aici nu știi niciodată pe ce să contezi; aș vrea să-i văd spânzurați pe evreii ăștia, pentru că am văzut cât de mulți creștini sunt spânzurați, niciodată evrei. Dar asta n-o să se întâmple niciodată.”
Vă relatez această conversație pentru a vă arăta că tocmai cei care sunt afectați cel mai tare de relele din țară vorbesc despre acești evrei moldoveni, și încă pe ce ton insultător și disprețuitor. Trist este faptul că evreii îl merită din plin, dar nu-și fac niciun fel de griji din pricina asta.
De asemenea, mi-am mai amintit, apropo de această necesitate a existenței evreului moldovean, ce-mi spunea un tânăr ofițer plin de bun-simț despre evreul algerian, pe care turcul îl bate, îl jupoaie și îl disprețuiește, dar nu se poate lipsi de el, pentru că este propriu țărilor slab civilizate să înlocuiască o activitate comercială regulată cu o industrie inferioară ce funcționează prin intermediul unor agenți blamabili, care fac totul, dar procedează în întregime greșit. O societate, bine sau prost organizată, are nevoie întotdeauna să fie servită - doar ea poate decide dacă bine sau rău, cu regularitate și onorabilitate sau prin acțiuni dezordonate și escrocherii - de o a treia stare inteligentă, ori de evreii moldoveni și algerieni. Și nu este vina evreilor, ci a societății înseși. În toate societățile bine constituite, evreii și-au ocupat locul cuvenit și aduc servicii în loc să aducă prejudicii; vezi Franța, Anglia, Germania. Evreul nu este plaga societăților decât atunci când acestea sunt ele însele bolnave.
- În felul acesta, domnule, i-am spus eu tânărului boier, pe de-o parte luxul, pe de altă parte evreii vă împiedică să mai sperați ceva de la această societate...
- Vă înșelați, domnule. Eu sper; sper pentru că eram într-o stare mai proastă decât suntem acum. Comparați guvernul fanariot cu instituțiile pe care le avem; avem o adunare care deliberează, care discută, care face legi, care se reunește în fiecare an; altădată nu aveam decât vaga tradiție a unei adunări extraordinare, căzută în desuetudine. Gândiți-vă la mișcarea pe care această reuniune anuală a adunării o provoacă în mintea oamenilor, ocupația pe care o oferă tinerilor boieri, ideile care se nasc în capetele lor și, treptat, în capetele tuturor: se poartă discuții, lumea se agită, însă acest proces de fermentare întreține spiritul politic, care e mai bun decât spiritul micii curți de altădată. Țăranii noștri, cărora s-a spus că regulamentul organic le-a dat drepturi, încep să creadă că reprezintă ceva. În fiecare an suntem obligați să ne schimbăm comunicarea cu ei; curând, când ne vor saluta, le vom răspunde la salut. Unii dintre boierii noștri par să înțeleagă că, nemaiavând la îndemână alte mijloace decât pe tații lor pentru a face avere în funcțiile publice, au nevoie de economie și mai ales de ordine, și sunt ocupați cu îngrijirea pământurilor pe care le dețin; ceea ce i-a făcut să se hotărască a fost faptul că, după Tratatul de la Adrianopole și liberalizarea comerțului cu grâne, valoarea terenurilor a crescut mult. Acest lucru a avut mai multe efecte pozitive: ne-am apropiat de țăranii noștri și am început să eliminăm clasa oamenilor de afaceri greci, armeni și epiroți, toții străinii care luau în arendă pământurile și făceau avere pe seama boierului și a țăranului, profitând de ambele părți. În Valahia avem mai puțină energie și competență decât în Moldova; de asemenea, afacerile multor boieri respectă încă vechiul stil. În Moldova, averile sunt mai mari și mai bine administrate. Există averi cu rente de două sau de trei sute de mii de franci și foarte multe în valoare de cincizeci de mii. Pe ansamblu, găsiți în Moldova mai multă aristocrație decât în Valahia; defectele și avantajele aristocrației sunt mai sensibile. Dacă cele două Principate s-ar uni, ar avea mai multe elemente aparținând stării a treia în Valahia și mai multe elemente ale aristocrației în Moldova.
- Asta ați intenționat, să-mi vorbiți despre motivația speranțelor dumneavoastră fără să menționați nimic despre moravuri? l-am întrebat eu.
- În cazul moravurilor, mișcarea de ameliorare este mai puțin evidentă, trebuie să mărturisesc acest lucru; totuși, există câteva fapte care-mi dau speranță și în această direcție. Tinerele noastre femei par mai puțin dispuse să se folosească de divorț; ele înțeleg inconvenientele; eu nu spun că se vor comporta mai bine, dar dar dacă divorțează mai puțin, fiți sigur de asta, domnule, oricât de ciudat vi se pare, acesta va fi un progres.
În această privință, tânărul și bătrânul gândeau la fel.
Este momentul să închei această lungă scrisoare; permiteți-mi să trag o concluzie. Veritabila maladie a Principatelor este reprezentată de neîncredere și de incertitudine. Nu există securitate; Principatele sunt mereu îngrijorate în privința viitorului lor și chiar mai îngrijorate știind că acest viitor nu depinde nici de voința, nici de eforturile lor, iată ceea ce agită și zguduie spiritele, iată cum este influențată moralitatea omului. Căci ceea ce demoralizează este mai ales instabilitatea. "Nu știm pentru cine ne creștem copiii, îmi spunea un boier, și este posibil ca educația pe care le-o dăm să fie pentru ei o cauză a nefericirii, deoarece le dăm o educație franceză; ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să fim ruși?"
Această incertitudine a unui tată de familie exprimă starea unei țări mai bine decât tot ce v-am spus până acum.

Traducere - Victor Borziac

vezi mai multe texte de: Marc Girardin