Kathryn Wagner – Dansatoarea lui Degas - Suzana

Editura Humanitas fiction, 2010

Să speri că te poți ridica din mijlocul straturilor de ardei și să devii balerină în corpul de balet al Operei din Paris.
Să te obsedeze ani la rând așteptările financiare ale familiei față de tine dar și tradițiile secrete de a deveni inevitabil ”lorette”ale abonaților și sponsorilor bogați ai Operei de balet.
Ele sunt niște impedimente fantastice ale unei epoci și ale individului. Reușește epoca să încorseteze persoana? Individualitatea? Reușește individul să-și păstreze integritatea fizică și psihică? Sau se lasă aproape zdruncinat de sistem?
Oare, numai romantismul sau și umanismul poate fi acel curent sau fenomen, care scapă balerina de situația de a accepta să devină o lorettă, o întreținută sau prostituată în fața bărbaților ahtiați după trupurile erotice ale balerinelor.
Am vizionat picturile lui Edgar Degas (un alt protagonist al romanului), preocupat atât de mult de viața balerinelor, și nu numai de mișcările atât de senzuale dar și de instalarea oboselii sau epuizării ori gesturile cotidiene ale vieții lor.
Este un roman realist în care balerinele par a se insinua în viața și culorile pictorilor, iar pictorii meditează asupra acestei lumi spre fascinația noastră.

”-Dacă nu avem parte de durere, nu vom avea niciun motiv să ne îmbunătățim viața.”

”- Problema cu oamenii puternici e că au impresia că au dreptul să facă orice, fără să răspundă de consecințe.”

”-Chiar și visele devin poveri. Vreau să scap de mine însumi. În fiecare zi dorința de a crea o operă de artă mai bună mă arde în interior până când îmi simt degetele ca fiind străbătute de fulgere. Dacă aș putea scăpa de propria mea minte, m-aș putea odihni. Chiar și când dorm, visez culori și mă trezesc cu dorința de a le recrea, înainte să le uit.”

”-Mi-a arătat cât de puternică poate fi o minte educată și cum pot să-mi folosesc gândurile și ideile pentru a crea lucruri minunate.”