Poezii despre Iubire:

Fereastra mea nu vrea să se deschidă
Cum valul se întoarce înspre zare,
Avid, în mlădioasa-i căutare,
De pătimașul cânt de nereidă.

Oare unde ai plecat
De nu pot să te găsesc
Și te caut neîncetat...
Oare unde ai plecat?

De ce nu pot a-ți alunga
Din mintea mea eu chipul,
Dar vântul poate-a ridica
De jos în sus nisipul?

Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne-n fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.

Încremenită ți-e privirea dulce...
Își tace gândul în fotografie,
Doar o scânteie de lumină vie
Ar vrea pe inimă să mi se culce.

Nimicul și nimeni îți zâmbesc fad
iar tu,
tu te zăpăcești
spre o derivă spiralată și amețitoare,

Eu mă pierd în vocea ta suavă,
parcă-mi cânți atunci când îmi vorbești,
cuvintele-s pe notă muzicală.
Vrei sufletul să mi-l zdrobești?

Din crenge de copac, a păsării cântare
S-aude prin desiș din ce în ce mai tare.
A dânsei cântecel nu știi de unde vine
Și cauți în ascuns a ochilor lumine.

În al meu suflet doarme-o veșnicie,
Deși, cândva, mi-a clocotit în sânge.
Nici clipa, nici mileniul n-o vor frânge,
Că-i dusă-n patru zări de poezie.

Întinzând a sale raze,
Numai el până acum,
Se-ndură să lumineze,
De departe, al meu drum;