Poezii despre Iubire:

Pe cărări stâncoase, dincolo de stânã,
Dacul, fiu de codru, a murit în rană,
Când în lupte grele, şi-a pierdut o mânã,
Singura-i fecioară a rămas orfană.

Din pământ ridic ușor
Privirea-mi tremurândă
Uscată, în timp, de al tău dor
Ce încerca s-ascundă

Ce-ar mai fi, doctore, să-mi vii!?
Să ne jucăm cu bulgari de zăpadă,
Să porți la gât fular, și-o spadă,
Să facem din iarnă copii.

Aseară am adus un fulg de iarnă-n casă,
Crezând că te ascunzi, zidit în alb cu el
De când îmi tot închipui că-am să-ți devin mireasă,
Mă port ca o nebună vorbind cu un inel.

La guri de izvoare,
Parfumuri, chemare
Spre-un țărm de visare,
Ori ochi de splendoare!

Pe fruntea mea de cearã, regii poposesc la cină,
Purtând vãzduhul în spinare gustă arșița din pâine,
Lutul gros cu fir de aur se adapă din lumină,
Iar otrava o amână pentru urletul de mâine.

E noaptea nunții mele și picură o rază,
Prin părul unei nimfe și-n ochii ei căprui;
Eu port veșminte albe tu pașii mi-i urmează
Pe luciul unei ape și-n brațe unde vrui.

Printre sălcii te-am zărit
Ca pe-un izvor adumbrit;
Cu frunzele încovoiate
Peste apele-mi îngenuncheate.

E-o liniște, ca-n ziua cea din urmă,
Când contemplarea vieții în tăcere
E singura prezentă mângâiere.
Te poartă peste timpuri... și te curmă.

Și câte nu palpită-n nemișcare!
Un zâmbet dintr-un vis răscolitor,
Cuprins în necuprisul mut din dor
Pe fruntea încrețită a mirare...