Ina M. - creaţii proprii

Îți cauți destinul prin veri cu furtuni,
Te pierzi printre fire de negre genuni
Și aripi din praful urcat către nori
Te saltă-n concertul ce-ți mai dă fiori.

Torid afară...și nu- i prima oară,
Pe cerul alb nu e măcar o cioară
Să facă umbră prafului- pământ,
Mustim în zeama fără de cuvânt.

Vorbind cu vinul am ucis paharul
Și zeci de cioburi căutau amarul
Să îl omoare, să-l înmormânteze
Dar el era în sticlă, ținând treze

Dorită, haina vieții ți-ai proiectat-o-n minte,
La croitor te-ai dus, i-ai spus în trei cuvinte
Cum vrei să îți arate pe trupul conștiinței
Și-acesta a transpus-o în stofa cunoștinței.

În drumurile tale oprește- te la mare,
La malul ei descalță un țipăt, cel mai tare
Și în nisip fierbinte picioare de cuvinte
Înfige și prin ele descarcă a ta minte.

Știu astrule că tu ești puterea, viața noastră,
Doresc să îți văd fața la colțul de fereastră,
Să te joci printre frunze și flori de tei cu raze
Și- apoi să lași parfum și umbre pe pervaze,

Așa de supărat e cerul pe omul ce s- a- ndepărtat
De viața simplă și cinstită și care s- a apropiat
De tot ce îi complică traiul, se minte, minte zi de zi,
Că plânge- n hohote și norii cu plumb se zbuciumă confuzi

Așteptând salvarea se înfâptui un miracol...
Nici o pușcă nu ne mai punea în pericol,
Digul mării cedă sub obuzele inamicului
Și sensul de- a fi se pierdu în apele nimicului.

Printre atâtea pastelate
Flori de câmp, plutesc în șoapte
Vânticel, parfum suav
Și- al naturii bun zugrav.

Bucuria vie a inocenței.