În spatele porților întredeschise (fragment) - Lucia Eniu

10 martie 1923

Gerul iernii, domolit pe la jumătatea lui februarie, a mai avut o ultimă zvâcnire la început de martie şi orăşeanului din mine, obişnuit cu straie subţiri, atât i-a fost de-ajuns. Frigurile şi tusea au pus stăpânire pe mine şi m-au ţinut ţintuit la pat mai bine de o săptămână. M-a îngrijit nana Salvina, grijulie şi tăcută ca un tablou în ramă, strecurându-se ca o umbră în odaie şi îndeplinind toate cele de trebuinţă cu multă răbdare şi cuminţenie. Rar mi-a fost dat să văd, pe vremea când practicam medicina, un suflet mai generos şi mai răbdător, o mână mai delicată pe fruntea unui bolnav. Venea şi baci Petrea şi, hâtru ca de obicei, reuşea, de fiecare dată, să-mi smulgă un hohot de râs întretăiat de tusea aceea sâcâitoare care mă sleia de puteri. Pe picioare m-au pus supa de pui cu tăieţei a nanei Salvina şi gândul la Greta cea frumoasă, desprinsă parcă dintr-o slovă veche de basm. Pe ea, nana Salvina n-a lăsat-o să intre să mă vadă. O aţinea la poartă şi-mi aducea, din partea ei, ba o ulcea cu lapte cald, ba nişte ritişe fierbinţi, ba nişte scoverzi cu scoacă, şi câte şi mai câte bunătăţi de care cu greu mă puteam atinge. Greta stătea răbdătoare la poartă, aşteptând veşti despre mine. Nu se cuvenea să intre în casa unui bărbat singur o fată nemăritată. Şi-apoi, dacă s-ar fi îmbolnăvit şi ea ? Io-s muiere zdravănă, nu mă dovedeşte frigu’, nici frigurile. Bine, nană Salvină, dar poate ai şi tu rosturile tale. No, şi-apoi, dară ? Da’ Petrea ce-ţi gândi că face ? Amu-i şi muiere, şi bărbat la casă, începu ea să râdă. Da’ să ştiţi că mâncarea tot io o fac, doară n-o face el, c-aşa-i bărbatu, nepriceput la ale gurii. Dar prin sat, nană Salvină, ce se mai aude? Ce face lumea? S-a mai stins careva ? A mai venit vreun suflet pe lume ? No, de când sunteţi la pat, nici una, nici alta. Numa’ o întâmplare şi încă una să vă spui, să mai râdeţi oleacă. Tare-i bine să râzi, că uiţi de toate relele pământului. S-o întâmplat zâlele astea din urmă, luni sau marţi. Amu nu ştiu dacă o-aţi cunoscut-o pe Mărioara Dorii Mitrului. Ioi, ce ochi mari făcurăţi, duse nana Salvina mâna la gură, râzând. Îi muierea lu’ Dorea Mitrului, blidaru’. Acela care şade în casa de cătă cimitir, cu căput cu pene mândre şi păuni. No, că doară o-aţi văzut-o. No. Şi Mărioara o mărs joi la târg şi ne-o povestit pe drum până la Binş ce-o mai putut face de mâncare. Că are opt prunci tăţi micuţi şi blidele nu-s aşa multe de trebuinţă la lume. Şi la târg îs multe, că-s destui blidari în satele de primprejur şi se mai strâng şi alţii de pe la Alba şi de sus, de la oşeni, de peste tăt. No. Şi Mărioara zâce : Făcui asară o păpăreauă din patru oauă. Pusăi şi nişte fărină şi-oleacă de lapte. Vai, bun-o mai fost ! Mâncarăm tăţi, ne săturarăm şi mai şi rămasă. No, au !, exclamă nana Salvina, accentuându-l pe « u ». Da’ cum să mai rămână, domnu’ Vlad, la atâtea guri nemâncate ?, râse nana Salvina. No, vedeţi ? Aşa-i românu’ nost’. Face haz de necaz şi armăsar din tăt ţânţaru’. Nişte blide aş cumpăra şi eu, nană Salvină, că-s de trebuinţă prin casă. No, să vă ajute Domnu Dumnezău, domnu’ Vlad, că aveţi destule, da’ ştiu io că sunteţi om de omenie şi cu suflet mare şi tare-i bine să-i ajutaţi, săracii. Că Dorea face blide tare mândre, cu pene şi cu tăt felu’ de feşteli. Că-i tare priceput, batăr că-i sărac. Priceperea nu are întotdeauna de-a face cu sărăcia, nană Salvină. Că omul poate fi priceput şi gospodar, dacă n-are nici după ce bea apă, nici pământ de lucrat, nici bătătură. Ioi, Doamne, că mândru mai voroviţi, se minună nana Salvina de peroraţia mea. Dar a doua întâmplare ?, am întrebat-o eu, printre accesele de tuse. No, asta da că-i de pomină, domnu’ Vlad. S-o întâmplat de mult, în jos, colo cătă muncel, cum te scobori la vale cătă satu’ vecin. Îi o casă pogană, a lui Vasalie Milului Ancii. No, Vasalie aista o luat-o de muiere pe Floarea Măriii Zanovii, o fată mândră şi cu stare. Lui i-o fost dragă, da’ fata nu l-o avut nicicum la inimă. S-o dus după el, c-aşa o vrut tată-său. Şi n-o stat cu el niciun an. Că i-o fost drag altu’, fecior de-al lui Sabinu Toderii Marcului, no, că poate-l ştiţi. Dar Dumnezeu să-i mai ştie, nană Salvină, că tare-s mulţi şi, cu toate numele astea… No, lasă, numa’, că vi l-oi arăta io. Şi Floarea o fugit cu Tinu Sabinului. Şi-o avut şapte prunci şi i-o crescut şi i-o dat la şcoli. Vasalie s-o însurat şi el cu alta şi-o avut şi el prunci. No. Şi-amu, ce să vezi ? Numa’ auzârăm că unu din feciorii lu’ Vasalie, ăla mai mic, s-o însurat cu una din fetele Floarei. No spuneţi, dară, cum le rânduieşte Domnu’ de-acolo de sus pe tăte de aci de jos ! `