În spatele porților întredeschise (fragment) - Lucia Eniu

28 iulie 1922


În spatele porţilor întredeschise
(piesã într-un act)


(Primãvara anului 1899. Bucureşti)

Personaje:
Alexandru Sfinţescul, tânãr ofiţer
Domnul Ichim Cremescu, poet patiser
Coana Arista Plopeanu, genereleasã
Conul Pirpirel Plopeanu, soţul Aristei, general în rezervã
Duduia Caterina Plopeanu, fiica lor
Doamna Cleopatra Nãstureanu
Doamna Safira Spirache, tânãrã comediantã
Frosica Ţânţãrescu, fatã-n casã
Pafnutie Clipeanu, om bun la toate
Soldat Nemo Turturache, ordonanţa domnului Alexandru Sfinţescul
Marin, ucenicul patiser






Scena 1

Conul Pirpirel Plopeanu
( în fotoliu, cu ochelarii pe nas şi ziarul deschis la pagina cu mondenitãţi) : Frosico! Froso! Frosoooo ! N-auzi? Frosico! Pe unde-ţi faci veacul, pãcatele mele ? Froso ! (lovind cu bastonul).
Frosica (roşie toatã la faţã şi cam zburlitã la pãr) : - Da, coane! Iertaţi, coane! Am…
Conul Pirpirel (nervos) : - Ai…ce ai? Ai?
Frosica (confuzã) : - Eu…nu…eram…ştiţi…
Conul Pirpirel (la fel) : - Ştiu, cum sã nu ştiu. Îţi fug ochii-n cap, ca două mãrgele scãpate din salbã.
Frosica (confuzã) : - Vai, coane, da’ mã faceţi sã roşesc…Da’eu…
Conul Pirpirel : - Roşeşte, da’ mai repede, cã mi-e sete.
Frosica : - Pãi de ce nu spuneţi aşa, zãu, cucoane ? Sã vã aducã Frosica o limonatã de-aia cum numai ea ştie sã facã…
Conul Pirpirel : - Nu !
Frosica : - Nu ?
Conul Pirpirel : - Nu ! De data asta… (fãcându-i semn sã se apropie şi şoptindu-i la ureche, complice) : Un pãhãrel de Murfatlar, din ãla bun, de-al nostru.
Frosica : - Vai, coane ! Da’ coana ?
Conul Pirpirel : - Ei, coana, coana ! Unde-o vezi tu pe coana ?
(Apare coana Arista)
Conul Pirpirel : - Uite coana, nu e coana !
Coana Arista (miratã) : - Da’ ce se-ntâmplã, dragã ? Ce joc e ãsta ?
Conul Pirpirel : - De-a v-aţi ascunselea, coniţã Aristiţã.
Coana Arista : - Da’ unde vezi tu cã m-am ascuns ? (cãtre Frosa, care râde înfundat) : Şi tu ce rânjeşti ca o proastã ? Ia, fuguţa, adã douã ceşti din ceai de busuioc.
Conul Pirpirel : - Murfatlar ioc !
Coana Arista : - Ce ziceai, Pirpirele ?
Conul Pirpirel : - A, nu, mã bucuram aşa, ca un copil mic, de busuioace.
Coana Arista : - De ce, soro ?
Conul Pirpirel : - De busuioace. Nu ziceai tu de ceai ?
Coana Arista : - Ce-ai, dragã ? Ţi-o fi rãu ? Cã tare mai eşti palid !
Conul Pirpirel : - Oi fi bolnav, soro. De însetitã.
Coana Arista : - Însetitã ?! Însetitã, zici ? Da’ ce-o mai fi şi asta ? Una din bolile alea noi ?
Conul Pirpirel : - Se poate, soro. Cã mã ia aşa, cu friguri. (într-o parte) : Ce-ar merge, ca uns, un strop de Murfatlar !
Coana Arista : - Cum ziceai ?
Conul Pirpirel : - Un leac. Murfatlilinã.
Coana Arista : - Murfatlilinã ?! Şi ãsta o fi nou. Da-i bun, frate ?
Conul Pirpirel : - Excelent, soro. Îţi ia însetita cu gura. Pardon, cu mâna.
(Intrã Frosa, cu ceştile cu ceai.)
Frosica : - Coane Pirpirele !
Coana Arista : - Tu, toanto, aşa ştii sã te adresezi ? Ţi-am mai spus, învaţã sã te adresezi cu respect, pentru când ne vin musafiri.
Frosica : - Mã…iertaţi, domnule gheneral…coanã…adicã, cu pardon…doamna ghenereleasã…
Coana Arista : - Proasto ! Se spune general. Şi genereleasã.
Conul Pirpirel : - Lasã, dragã, fata, cã e de la ţarã. Ce dacã n-are manere ? E sincerã şi inocentã. (într-o parte) : Şi a naibii de frumuşicã ! Ehe, dac-aş mai avea ,acolo, douãzeci, treizeci, hai, patruzeci, cincizeci de ani !
Coana Arista : - Ce tot bodogãneşti, tu, acolo, frate ?
Conul Pirpirel : - Lasã, soro, ziceam şi eu aşa, cã-i fatã tânãrã şi trebuie sã-i gãsim un soţ pe mãsurã. Un bãiat de ispravã…
Coana Arista : - Ei, iaca, asta mi-o fi grija acum ! Da’cu fiicã-ta, cum rãmâne ?
Conul Pirpirel : - Bine cã mi-ai adus aminte. Alaltãieri, trecând pe Uliţa Smirenilor, ce sã vezi, am dat nas în nas cu domnul Alecu Sfinţescul.
Coana Arista : - Cu cine ?
Conul Pirpirel : - Alexandru Sfinţescul, dragã, tânãr ofiţer, cu perspective…
Coana Arista : - Sfinţescul…Sfinţescul… Numele nu-mi spune nimic.
Conul Pirpirel : - Da’ce sã-ţi spunã, dragã ? Lasã, cã e de familie bunã. L-am pus pe Pafnutie sã-l verifice.
Coana Arista : - Ţi-ai gãsit pe cine sã pui. Auzi ! Pe Pafnutie.
Pafnutie (ţâşneşte pe uşã, militãreşte) : - Prezent, coniţã !
Coana Arista (speriatã) : - Ptiu, drace ! Da’ de unde ai apãrut, aşa, pe neaşteptate? Sã leşin, nu alta !
Pafnutie (militãreşte) : - La ordine, oricând, coniţã !
Conul Pirpirel (împãciuitor) : - Lasã-l, dragã, cã-i bãiat bun.
Frosica (şterge praful ; ofteazã, şoptit) : - Şi frumos ! Ah, ce frumos e!
Coana Arista : - Frosico!!
Frosica (tresãrind) : - Da, coniã!
Coana Arista : - Mai lasã, dragã, bibloturile alea, cã le-ai subţiat de atâta şters.
Conul Pirpirel : - Bibelourile, dragã.
Coana Arista ; - Bibloturi ! Aşa am învãţat . Aşa se zice la Paris, aşa zic !
Conul Pirpirel (sarcastic) : - Dacã aşa se zice la Paris…(spre Pafnutie) : Ia zi-ne, dragã, ce-ai aflat despre domnul ofiţer ?
Pafnutie : - Care ofiţer, coane ?
Coana Arista (înţepatã) : -I-auzi ! coane!
Conul Pirpirel (împãciuitor) : - Lasã, dragã, cã suntem între noi, în familie. (spre Pafnutie) : Cum care ofiţer? Doar n-ai luat prea multã murfatlilinã?
Coana Arista (miratã) : - Da’ ce, dragã ? V-aţi îmbolnãvit toţi ? Ia zi, Pafnutie, eşti bolnav ?
Pafnutie (uimit) : - Nu, coniţã .
Conul Pirpirel (zâmbind ironic) : - Hai, zi-ne despre domnişorul Alecu.
Pafnutie (ia o pozã gravã şi citeşte, afectat) : - Care va sã zicã…domnul Alexandru Sfinţescul, fiul domnului Gavril Sfinţescul, descendent din neamul arhiepiscopului Teofan Sfinţescul, rudã cu domnia sa Mitrache Golãşescu…
Conul Pirpirel : - Bine, bine, treci peste…
Pafnutie (continuã, imperturbabil) : - Şi al doamnei Colomba Sfinţescul, descendentã a familiei Brumeanu…
Conul Pirpirel : - Lasã, dragã, zi mai departe…
Pafnutie (imperturbabil) : -…cu conac boieresc pe domeniul din Streaca, cu trei caturi…
Coana Arista : - Ce ?
Pafnutie : - Domeniul. Cu livadã de cinci hectare, pãmânt cât vezi cu ochii, herghelie, vite, pãsãret şi acareturi, o vilã la Bucureşti, pe Uliţa Mare…
Coana Arista ( afectatã) : - Ce Uliţã Mare, frate ? Zi Lipscani, c-aşa e mai şic.
Pafnutie (imperturbabil) : -…patru caleşti, o casã la Paris, pe Şanzilizã…
Coana Arista (şocatã) : - Unde, domne?!
Pafnutie : - Pe Şanzilizã, coanã Arista!
Coana Arista (afectatã, ţipã) : - Şanzilize, tâmpitule!
Pafnutie (imperturbabil) : - …douã case cu grãdinã şi curţi boiereşti la Braşov, o vilã la Sinaia…trei…
Conul Pirpirel : - Ajunge ! (spre coana Arista) : - Ei, ce ţi-am zis ? Familie bunã…avere cât cuprinde…
Coana Arista : - Mda. Doar cã aş vrea sã-l cunosc mai de-aproape… sã-l descos, sã vãd cât preţuieşte, aşa, ca om…
Conul Pirpirel : - Froso! Frosico! Mâine searã, masã mare, cu invitaţi. Bucate alese, vin…(uitându-se spre coana Arista) din ãla mai bun şi lãutari. Las’cã de lãutari se ocupã Pafnutie.
Pafnutie (militãreşte) : - Sã trãiţi !
Conul Pirpirel : - Şi de lista cu invitaţi.
Pafnutie : - Se poate, coane ? Imediat se face !
Coana Arista : - Ei, haide, cã m-aţi obosit ! Mã duc sã mã întind. Froso, pregãteşte masa de prânz. Mâncãm pe la douã. Şi pune tacâmurile de argint. Avem de sãrbãtorit.
Conul Pirpirel (vesel, în surdinã) : - Cu Murfatlar, hi, hiii…






Scena 2

(Patiseria La Savarina deocheatã. Intrã duduia Caterina Plopeanu. Rotunjoarã bine, dar cu vino-ncoa. Ichim Cremescu, patronul, aşazã prãjituri, aude clopoţelul de la intrare şi se întoarce ; cu mirare şi încîntare) : - A, duduia Plopeanu ! Sãrut mâna ! Poftiţi, poftiţi !
Duduia Caterina (galeş, fâstâcitã) : - Eram…în trecere…doar aşa…ca sã admir… de fapt…m-a trimis…mama…vai,…ce…frumuseţi…,ce…rafinament…baclavalele…şi…eclerele…şi…şi… savarinele…toate…aşa, dantelate…o frumuseţe…
Domnul Cremescu (tulburat) : - D…d…d…duduia Plopeanu (încet) : Ah, ce nume rãsunãtor ! Ah, dacã… ştiţi…adicã…dacã doriţi…eu…ştiţi…nişte baclava…ori poate…o felie de tort cu lãmîie…o mousse au chocolat…ce ştiu eu…ciocolata…e atât de… atât de… cã…
Duduia Caterina : - E… aşa…tulburãtoare…ciocolata…zic…
Domnul Cremescu (din ce în ce mai tulburat) : - Da…e…delicatã…inefabilã…ca o…ca o apariţie nepãmânteanã…ciocolata, zic…
Duduia Caterina (gustând) : - Ah…ah…ce…ce…
Domnul Cremescu (într-o parte) : - Ce buze senzuale ! (cãtre duduie) : - Vai, ce mã bucur cã vã place ! Luaţi şi din savarinã !
Duduia Caterina (gustã, ridicã ochii, teribil de încântatã) : - O, ce gust divin ! Şi ce frumoase sunt ! Ca nişte balerine cu rochii înfoiate !
Domnul Cremescu (peste mãsurã de încântat) : - Ah, câtã candoare ! (spre duduia) : - Dar serviţi, vã rog, serviţi !
Duduia Caterina : - O, ştiţi, n-ar trebui, vedeţi, eu… cu talia mea…
Domnul Cremescu : - …de viespe…, dar o…viespe bine crescutã…hrãnitã cu pricepere…
Duduia Caterina : - Vai, domnule, mã faceţi sã roşesc…
Domnul Cremescu : - Dar vã prinde atât de bine roşeaţa !
Duduia Caterina : - Mulţumesc ! Sunteţi drãguţ. Şi abil…Eu, de fapt, venisem…Am luat patiseriile la rând şi…m-a atras…vitrina…vitrina dumneavoastrã…minunatã…Ştiţi, m-a trimis mama sã caut un dulce pentru cinã…
Domnul Cremescu : - O, dar desigur. Cu plãcere. Va fi din partea casei, de data aceasta.
Duduia Caterina : - Vai, dar nu vã deranjaţi…
Domnul Cremescu : - Plãcerea va fi de partea mea. Alegeţi, vã rog.
Duduia Caterina : - Aş… lua… tortul acela cu cremã de lãmâie…şi…şi nişte eclere cu ciocolatã…
Domnul Cremescu : - Permiteţi-mi sã vã servesc chiar eu. ( îi oferã pachetele) : - Poftiţi, cu respect.
Duduia Caterina (roşind iar) : - Mult vã…adicã…vã mulţumesc mult, domnule…
Domnul C remescu : - Ichim, dacã îmi este permis…
Duduia Caterina (mai roşie) : - Desigur…eu, ştiţi…sunt Caterina…
Domnul Cremescu : - Ah, ce nume încãntãtor ! Şi ce bine vã prinde!
Duduia Caterina : - Mi l-a…pus naşa…dupã bunica dumneaei…
Domnul Cremescu : - Dar ce bine s-a potrivit!
Duduia Caterina : - Mã flataţi…domnule.
Domnul Cremescu : - Ichim, pentru dumneavoastrã…
Duduia Caterina : - Domnule Ichim, cu plecãciune, eu plec de îndatã…ştiţi… am cam întîrziat şi mama…n-o cunoaşteţi pe mama…
Domnul Cremescu : - Respectele mele !
Duduia Caterina : - …nu îngãduie…sã întârzii…
Domnul Cremescu : - Dar desigur… o domnişoarã de talia dumneavoastrã…Îmi permiteţi, poate, sã vã conduc…
Duduia Caterina : - A, nu, nu este nevoie…mã aşteaptã birjarul…
Domnul Cremescu (într-o parte) : - Fericitul ! (spre duduie) : - Sãrut mânuţele, dul…stimatã domnişoarã! Sper cã vom avea în curând plãcerea de a vã revedea.
Duduia Caterina (roşie) : - O, ce plãcere ! Desigur. Cât mai curând. Au revoir !
Domnul Cremescu (o urmãreşte plecând ; ofteazã) : - Ah, ce încântare ! Ce înger ! Ce minune de fatã ! Şi bogatã, pe deasupra ! Bine, dar asta nu conteazã…prea mult…un pic…acolo…sã fie…cã nu stricã…(frecãndu-şi mâinile) ah, ce încântare ! (cu tristeţe) Dar ce spun eu vrute şi nevrute ? Cine sunt eu ? Un biet patiser, acolo. (redevenind optimist) Da, dar cu perspective ! Pãi nu mi-s eu patron ? Ce, e puţin lucru ? Şi poet, pe deasupra. (redevenind trist) Fugi de-aici, Ichime ! Da’ fata ? ( redevine vesel) E, fata, pãi n-ai vãzut cum mã sorbea din ochi ? Şi cum ofta ? Şi ce boboc de fatã ! Plinuţã, aşa cum îmi place mie şi cu nuri. Da’ce nuri ! Da’ las’cã şi eu, şi eu …înalt ca bradul şi vânjos…sã nu-mi fie de deochi ! Ei, hai, Ichime, lasã vorba, hai, cã timpul trece. Uite-acuşi se face searã şi treaba nu-i gata. (spre odãile din spate) Marine, ia fã-te-ncoa’ cu turtele alea cu mãlai!









Scena 3

(Pe Uliţa Smirenilor, în apropiere de Café français. Domnul Alexandru (Alecu) Sfinţescul, îngândurat, dã sã traverseze spre cafenea.)
Alecu Sfinţescul (gata sã trânteascã la pãmânt o tânãrã domnişoarã) : - Ah, pardon…mã iertaţi…ce neatent sunt…pardon (îi ridicã umbreluţa şi dã sã i-o înmâneze ; o observã) : - Ce fiinţã încântãtoare ! (spre domnişoarã, tulburat, se pierde în scuze) : - Cu plecãciune…sãrutãri de mâini…cu respect…complimente…cu iertare…eram…dus pe gânduri…
Domnişoara Safira Spirache (râde, înveselitã, potrivindu-şi pãlãria) : - E prea de ajuns, domnule…
Alecu Sfinţescul (militãreşte) : - Mã prezint, cu voia dumneavoastrã : ofiţer Alexandru Sfinţescul, la ordinele dumneavoastrã ! Am onoarea cu…domnişoara…
Domnişoara Spirache (cu cochetãrie, şoptit) : - Safira Spirache, adică Spirac, comediantã.
Alecu Sfinţescul (topit) : - Comediantã ! Ce galant ! Ce chic !
Domnişoara Spirache (încântatã) : - Mã flataţi, domnule !
Alecu Sfinţescul (topit) : - Alecu !
Domnişoara Spirache (fâstâcitã) : - A, nu…nu se cuvine…ştiţi… abia ne-am cunoscut…şi eu…cu reputaţia mea…
Alecu Sfinţescul (roşind) : - Iertare ! Eu doar…ştiţi…n-aş îndrãzni…pardon…sã vã jignesc…ziceam şi eu aşa… aş fi peste mãsurã de încântat sã ne cunoaştem mai bine…şi-apoi…ştiţi…aş vrea sã mã revanşez pentru adineauri…când v-am inoportunat…sã-mi fie cu iertare…
Domnişoara Spirache (râzând) : - Domnule, adicã, Alecu, vã accept scuzele, desigur…
Alecu Sfinţescul (galant) : - Domnişoarã…
Domnişoara Spirache : - Safira.
Alecu Sfinţescul (peste mãsurã de încântat) : - Ah, ce nume exquis, cum zic francezii ! Domnişoara Safira, sã-mi fie cu iertare…dacã ati consimţi…sã-mi faceţi onoarea…a servi o cafea…la Café français …acolo mã pornisem când…s-a întâmplat…
Domnişoara Safira (clipind pripit din genele-i lungi) : - Eu…ştiţi…nu ştiu dacã se cuvine… dacã e de bonton…
Domnul Alecu (afectat) : - Vai, domnişoarã Safira…eu…se cuvine, cum sã nu…doar o cafea…ştiţi, din aceea cu caimac…franţuzeascã…un café parisien, cum se zice…
Domnişoara Safira (înţepatã) : - Dar cum sã nu ştiu, vai de mine, dar eu, franţuzeşte…şi pian…şi bunele maniere…
Domnul Alecu (fâstâcit) : - Pardon…dar nici o clipã…nu m-am îndoit…o domnişoarã atât de rafinatã…
Domnişoara Safira (la fel de fâstâcitã) : - Merci !
Domnul Alecu (oferindu-i braţul, galant) : - Aşadar…îmi faceţi plãcerea de a mã însoţi ?
Domnişoara Safira (teribil de încântatã) : - Volontiers !
(Cafeneaua Café français. Decor tipic franţuzesc. Muzicã franţuzeascã. Atmosferã franţuzeascã.)
Domnul Alecu (încântat) : - Ştiţi, azi-dimineaţã, când m-am trezit, mi se zbãtea ochiul stâng. L-am întrebat pe Nemo, ordonanţa mea, dacă se pricepe, sã-mi spunã ce-o fi însemnând. Mi-a zis - de la bunica lui ştie, o femeie de la ţarã, cu fricã de Dumnezeu, dar şi cunoscãtoare într-ale deochiului şi obiceiurilor profane - în fine, mi-a zis cã-i de bine, cã urmeazã sã cunosc pe cineva…o fiinţã aparte…Şi iatã cã v-am întâlnit…într-o manierã nu prea onorabilã, sã-mi fie cu iertare, din nou…
Domnişoara Safira (sorbind cochetã cafeaua franţuzeascã, cu caimac franţuzesc) : - Oh, dar nu face nimic…a…fost chiar chic…şi o plãcere sã vã cunosc…sunteţi atât de galant…
Domnul Alecu (afectat) : - Merci. Face parte din personalitatea unui ofiţer care se respectã sã…ştie cum sã…adicã bunele maniere…şi…
Domnişoara Safira : - Bien sûr cã da.
Domnul Alecu (cu admiraţie) : - Ce încântare sã vã aud vorbind franţuzeşte ! Aţi…fost la Paris ?
Domnişoara Safira (clipind des şi inefabil : - Oh, oui, oui, oui, oui ! Bien des fois. Adicã, de multe ori. Cunosc Parisul ca-n palmã. Trag întotdeauna la familia Galbinesco. Domnul este român, doamna este franţuzoaicã. Am jucat la Paris.Ultima oară, acum trei luni, în « Le Bel Air de Londres » a lui Boucicault. Am fost Clara Harkaway. Dar dumneavoastră ?
Domnul Alecu (încântat peste mãsurã) : - Ah, cum sã nu, fireşte…Stau pe Champs-Élysées. Adicã, pãrinţii au o casã pe…micã…modestã…nu e cine ştie ce…
Domnişoara Safira (clipind la fel de des) : - Pe Champs-Élysées ! E locul meu de promenadã preferat. Poate, cine ştie, ne vom întâlni aşa, din întâmplare…şi cât mai curând…
Domnul Alecu (încântat) :- Desigur. Mi-ar face mare plãcere sã vã vãd…aud…urmãresc…adicã, pe scenã…
Domnişoara Safira (la fel) : - Plãcerea va fi de partea mea. Peste trei sãptãmâni. La Odéon. În Un chapeau de paille d’Italie a lui Labiche. Dar, pânã atunci, dacã timpul vã permite, mâine searã, la Teatrul Naţional, voi fi Ziţa din O noapte furtunoasã a domnului Caragiale.
Domnul Alecu (şi mai încântat, pluteşte) : - Cu nespusã plãcere, domnişoarã Safira…apoi, ştiţi, dupã reprezentaţie…de este cu putinţã…o ieşire la şosea…în caleaşcã…e luna mai şi e încântãtor…
Domnişoara Safira (la fel de aerianã) : - Şi miroase a lăcrămioare…şi a flori de mãlin…
Domnul Alecu (într-o parte) : - Şi a drãgostealã. (spre domnişoara Safira) – Nici nu ştiţi ce mult m-aş bucura…
Domnişoara Safira (clipind iar, şic, fermecãtor) : - Da ! Bien sûr ! Avec plaisir ! Cu multã plãcere, adicã…
Domnul Alecu (teribil de încãntat) : - Plãcerea şi onoarea sunt de partea mea, stimatã domnişoarã Safira. Negreşit, negreşit voi veni la reprezentaţie…şi dupã…ah, la şosea…
Domnişoara Safira (într-o parte) : _ Oh, mon Dieu ! Qu’il est charmant ! Adicã ce fermecãtor este ! (spre el, cochetã şi plinã de farmec) : - Merci. Negreşit.