In memoriam Mihai Eminescu, stea a sufletului românesc - Manuela Munteanu

În tăcerea adâncă a vremii, când codrii visau legende și apele murmurau povești neîmplinite, s-a născut o stea, care după un timp de zbatere în această lume plină de primejdii, a urcat la ceruri și s-a aprins în sufletul neamului românesc. Numele ei este Eminescu. Ecou al unei alte lumi, el nu a fost doar poet, ci un fir de lumină strecurat prin negura istoriei ca să ne amintească de ce avem suflet.
Era geniu și copil, visător și profet, un sihastru al cuvintelor care și-a sculptat veșnicia în silabe de aur. Prin el, limba română a devenit harpă divină, iar versul a putut rosti rugăciuni de slăvire a vieții. În fiecare cuvânt scris de el curge un râu de melancolie, o apă sfântă ce spală rănile nevăzute ale ființei.
"Omul deplin al culturii române", spunea Noica, așa cum niciun alt portret nu a surprins mai limpede această dimensiune totală a ființei sale. Eminescu a fost o conștiință, o flacără și un dor fără sfârșit, o întreagă Românie adunată într-o inimă ce a bătut prea repede, prea adânc, prea mult. El a iubit țara ca pe o ființă vie, cu toate durerile, idealurile și umbrele ei. Pentru Eminescu, România nu era doar pământ, ci suflet. "Țara aceasta are o comoară în adâncuri", părea să ne spună cu fiecare vers, "dar trebuie să știi să o auzi". Iar el a auzit în freamătul ierbii, în tremurul frunzei, în suspinul unei iubiri neîmplinite.
Îndrăgostit de absolut, Eminescu a ales să ardă, nu să trăiască liniștit. A ars în cuvânt, în gând, în iubire, și s-a stins tăcut, ca un vis pe care nu vrei să-l uiți niciodată.
Astăzi, când privim înapoi, îl vedem nu doar ca pe o figură a trecutului, ci ca pe o prezență vie, care pulsează în fiecare fibră a limbii noastre. Fiecare elev care-i citește versul, fiecare bătrân care îi rostește numele cu evlavie, fiecare român care simte un nod în gât la "Mai am un singur dor", îl poartă mai departe.

"Și dacă ramuri bat în geam / Și se cutremur plopii,
E ca în minte să te am / Și-ncet să te apropii..."
Ați citit vreodată versuri mai frumoase ca acestea? Eu nu.