Ilie scarlat - creaţii proprii

Tu ești sărbătoarea mea regală
Cu fastul simplu de femeie,
Cu-mbrățișări de dumnezeie,
Duminică în rochie de gală.

Nici astăzi, nici mâine, nicicând,
N-am să mai plâng clipa care mă lasă,
Risipit în tăceri, agățat de-un gând
Gestul cu tine pierdut în grimasă.

Amintește-ți cum ai plecat
Dintr-o dată,
Urma pașilor n-am cercetat
Niciodată.

Pătrunde, Doamne, și în sufletul nostru,
Și nu ne surpa diminețile,
Ridică-ne și apără-ne rostul,
Și nu ne dezbina viețile.

Astăzi, mâine, setea e otravă,
Pâinea este scumpă, gândul plin de lavă,
Frigul are ochiul mai sticlos de silă,
Și prietenia îmi miroase-a milă.

Mi-ncremenerște zâmbetul pe față
Și sunt pârgar al obștei românești,
La crucea jurământului din piață
Mă risipesc în amintiri domnești.

Mă răscolesc mereu aceste amintiri,
Bătătorind cărări subpământene,
Ba sunt o frunză cu nervuri subțiri,
Ba un copac cu rădăcini eterne.

Ai stat ascuns atât amar de ani
În pântecul pământului fecund,
Pe pat de crengi și pernă de tufani,
Te-ai odihnit atât și ai zăcut.

Creșteau zăpezile pe umerii porților,
Și zborul păsării înghețase în stele,
Mirosea a pelin de sărbătoarea morților,
Și vântul cânta prin oasele mele.

Departe, departe, departe,
La poale de munți fermecați,
Pleca-vom din viață spre moarte
Frumoșii cetății bărbați.