Ilie scarlat - creaţii proprii

Amintește-ți de mine, când vrei tu,
Ca de o zi sau ca de un semn,
Ca de un gând într-o noapte de mai,
Ca de ceva de amintire demn.

Gândul încearcă spre tine un drum
Pe care n-au căzut brume.
Chinuri de-atunci, patimi de-acum
Mă poartă prin lume.

Am găsit această floare
Printre straturi de cărbune,
Simt cum se înalță-n aer
Un parfum din altă lume.

Din pământul care ne-a rodit
Am făcut și gropi și adăpost.
Eu o viață- ntreagă am muncit
Pentru steaua fără nici un rost.

Sunt tânăr și- ndrăzneț cu fapta,
Răspund, atunci când mă întrebi,
Am umerii destul de largi
Să port povara multor trebi.

Tu nu auzi apele
Cum curg spre severa așteptare
A mării?

Am găsit această frunză
Acolo unde copacul a căzut în genunchi
Și a încremenit în crusta erelor,
Cu fruntea către ciclopii imensității.

Am coborât în adâncimi de stâncă,
Cu mersul tânăr, brațul de oțel,
Cu dorul de comori ascuns în suflet,
Cu stranii visuri și cu gând rebel.

Despre tine am vorbit mereu,
Nume huiduit și blestemat,
Lacrimă închisă-n minereu,
Trudă lângă adevăr curat.

La ultima-ntâlnire pe care ți-o mai cer
Adu cu tine izul acelei nopți de mai,
Și fă să umple golul și starea mea de ger
Să se prefacă-n cioburi la poarta altui rai.