Ilie scarlat - creaţii proprii

Sărută-mă când mă-ntâlnești,
Când mă privești, sărută-mă,
Sărută-mă, când tânăr ești,
Când mă culegi, sărută-mă.

Sunt singur. Numai ceasul
Mai sparge liniștea acestor ierburi.
Uitați-vă la mine, sunt rămasul
Iubirilor ce-au ars in alte evuri.

Apleacă-te spre mine, tu, frunza mea plăpândă,
Când toamna se retrage în vechiul calendar,
Ninsoarea care vine egală și flămândă
să nu mă troienească strivindu-mă barbar.

Pământule, primește-ți pământul!
Primește-mă pământ!
Sunt atât de singur fără rând:
Drac alb sau negru sfânt.

Scurtează vremea, treci prin calendar,
Mâinile mele stau obosite,
Nu se ridică aprinse de jar,
Ramuri de lumină înmugurite.

Mă întorc oracol la izvoare
Printre dealurile mele dragi,
Port în suflet dimineți astrale
Și-n spinare un rucsac cu fagi.