- Acasă
- Ilie
Andrada Brîndușa Keszeg
Ilie
Piesă de teatru într-un act
Personaje:
Preotul
Preoteasa
Ilie - copilul rămas orfan
Ana - fiica preotului
Povestitorul 1
Povestitorul 2
Povestitorul 3
Povestitorul 4
Povestitorul 5
Copilul 1
Copilul 2
Copilul 3
Copilul 4
Decorul: O cameră de zi.
(La o masă preoteasa curăță legume – cartofi, fructe – mere etc. Pe masă sunt vase de bucătărie. La masă sunt și scaune, dar poate să le curețe și în picioare, cu fața la public. Așa se deschide cortina. În timp ce ea curăță legume pe scenă vine Povestitorul 1 și rostește replica de mai jos.)
Povestitorul 1: Demult, într-o căsuță, de la marginea unui sătuc uitat de lume, locuia un băiat pe nume Ilie. Rămăsese orfan de curând, căci părinții i se prăpădiseră într-un accident rutier, iar băiatul trăia singur, deoarece nu avea rude în sat. Singura lui alinare și singurul sprijin veneau de la Dumnezeu și de la preotul satului. Așa mic cum era se resemnase și așa cum auzise într-o predică, la biserică, a înțeles că în viață nimic nu este întâmplător. Chiar dacă sătenii încercau să se ferească de el, chiar dacă copiii nu se jucau cu el, deoarece spuneau că e amărât, băiatul mergea foarte des la biserică. Părintele își îndemna enoriașii să-l ajute pe copil, fiecare după posibilități, dar trecuse ceva timp și nu venea niciun ajutor din partea lor. Văzând că viața lui Ilie e foarte grea, preotul și preoteasa au stat și s-au sfătuit despre cum ar putea să-l ajute pe băiat.
(Povestitorul 1 părăsește camera și apare pe scenă preotul. În tot acest timp preoteasa pregătește mâncare. El apare și se așază pe un scaun în lateralul mesei, scaunul e așezat cu fața la public și puțin înclinat spre masă. E și în partea opusă un scaun.)
Preotul: Mă tot gândesc și mă tot frământ cum să fac să-l ajut pe Ilie. Am încercat din răsputeri să-i fac pe credincioșii parohiei și nu numai, să înțeleagă că băiatul are nevoie de ajutor urgent din partea noastră a tuturor, dar pe o ureche le intră ceea ce le spun, iar pe cealaltă le iese. Ori nu au ascultare față de mine, ori eu nu am putere de convingere, ori sunt creștini doar cu numele.
Preoteasa (încetinind munca, către preot): Am văzut cât ai încercat sa-l ajuți pe bietul copil. Ceea ce mă uimește la el este faptul că, deși a suferit mult odată cu pierderea părinților nu și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. Nici nu trag bine clopotele pentru a chema credincioșii la biserică și Ilie e prezent. Unde mai pui că mai și cântă pricesne. Eu sunt convinsă că e un băiat deosebit.
Preotul: Nu știu dacă ești și tu de acord dar eu aș vrea să-l luăm la noi acasă, ca să nu mai stea singur. Ana, fata noastră, e de o seamă cu el, dar la cum am crescut-o cred că s-ar bucura să aibe un tovarăș de joacă.
Preoteasa (încântată): Cum să nu fiu de acord cu acest lucru? Hai, să mergem să-l aducem pe Ilie.
Preotul: Mă duc eu! Văd că ai mult de lucru!
Preoteasa: Așa este!
(Preotul pleacă. Preoteasa pune legumele într-o cratiță, pe urmă ia cratița și părăsește scena. Pe scenă apare Povestitorul 2.)
Povestitorul 2: Aflând că de acum încolo va avea un tovarăș de joacă, Ana s-a bucurat foarte mult. S-a bucurat și Ilie, dar simplul fapt că își va părăsi casa, casa lui așa micuță cum era, îl întrista puțin, căci era moștenirea lui, iar teama de necunoscut îl neliniștea. Totuși simțea o bucurie aparte. Știa că nu o să mai fie singur. Se va putea bucura și el de căldura, de armonia unui cămin. Viața lui va începe să curgă pe un drum luminos.
(Povestitorul 2 părăsește scena.)
(Pe scenă apar copilul 1, copilul 2, copilul 3, copilul 4, Ana și Ilie. În mână au câte o jucărie. Se așază pe jos în formă de cerc. În mijloc pun jucăriile. Se iau de mâini – degete, le leagănă și rostesc)
Toți: Degețele, mititele, vino să te joci cu ele! (se poate de două, trei ori)
Copilul 1 (se ridică pleacă spre masă și se așază pe un scaun): Eu nu mă mai joc!
Copilul 3: Iarăși el! Mereu se supără fără să-i facem nimic!
(Copiii se joacă cu jucăriile din cerc – îmbracă păpușa sau cu o mașinuță – ce au.)
Copilul 4 (către Ana): Încearcă să-l lămurești să se joace cu noi! Pe tine sigur te ascultă!
Ana (se ridică, se apropie de copilul 1 și îl trage de o mână, dar acesta nu se lasă ridicat de pe scaun): Mereu ești mofturos! Vino cu noi la joacă!
Ilie (vine și el spre Ana și o ia de altă mână): Ană, lasă-l!
Ana: Cum să-l las? Cine se crede el? Mereu face doar ce dorește!
Ilie: Fii îngăduitoare! Lasă-l!
Ana: De ce să-l las, Ilie? De ce?
Ilie: Așa e bine, Ana! Trebuie să lași de la tine, ca să fie bine!
Ana: Cum poți să fii așa îngăduitor, Ilie?
Ilie: Lasă-l!
Ana: Bine! Vino cu mine în grădină să-ți arăt ce am descoperit! (Îl trage pe Ilie de mână după ea părăsind scena.)
Copilul 3: Acum au plecat și ei.
Copilul 2: Las că vedeți ce o să-i fac supărăciosului!
(Copilul 2 se ridică de la masă, se duce la copilul 1 și îl ciufulește.)
Copilul 1 (sare de pe scaun supărat): Ce te-a apucat?
Copilul 2 (ajungând în partea opusă a mesei): Nu mă prinde, supărici! Nu mă prinde, supărici!
Copilul 1: Îți arăt eu ție cine e supărici!
(Cei doi încep să alerge unul după altul.)
Copilul 2: Prinde-mă, dacă poți!
Copilul 1: Tu crezi că te pui cu mine?
Copilul 2: Ești tare, dacă mă prinzi!
Copilul 1: Îți arăt eu ție, numai să mai râzi de mine!
Copilul 2: Prima dată să mă prinzi! Nu mă prinde, supărici!
Copilul 1: Pun eu mâna pe tine.
Copilul 2: Haide! Prinde-mă!
(Copilul 1 și 2 părăsesc scena alergând unul după altul.)
Copilul 4: Acum au plecat și ei. Numai noi am mai rămas.
Copilul 3: Eu zic să mergem și noi în grădină să ne jucăm.
Copilul 3 și 4 strâng jucăriile și părăsesc scena. Vine Povestitorul 3.
Povestitorul 3:
Anii au trecut, iar copiii au crescut mari, ajungând la vârsta la care trebuiau să își aleagă drumul în viață. Ilie era un tânăr fermecător, cu ochi albaștri, senini, iar vocea sa era atât de plăcută auzului. Nici Ana nu era mai prejos, căci devenise o domnișoară în adevăratul sens al cuvântului: frumoasă, cu părul blond asemeni spicelor de grâu, iar ochii aveau culoarea murelor. Preotul însă observase de ceva timp că Ilie e cam abătut.
(Pe senă apare preotul cu o biblie. Se așază la masă și citește. În timp ce citea apare Ilie. În timp ce Ilie apare Bogdan încetează sonorizarea.)
Ilie: Sărut mâna, părinte!
Preotul (se ridică): Ilie! Ai venit de la școală? Ce bucurie!
(Se îmbrățișează cei doi și se așază pe câte un scaun.)
Preotul: Ilie, ce se întâmplă cu tine? De ceva timp te văd îngândurat. Ți-am făcut vreo nedreptate?
Ilie: Doamne ferește, părinte! Cum să-mi faci dumneata vreo nedreptate? Dumneata cel ce m-ai crescut întocmai ca pe copilul dumitale?
Preotul: Atunci spune-mi ce ai! Să vedem cum te pot ajuta. Doar știi că există cu voia lui Dumnezeu o ieșire din orice situație.
Ilie: Părinte, a venit vremea să iau o hotărîre, dar nu o pot lua de unul singur. Dumneavoastră m-ați îngrijit încă de mic, mi-ați călăuzit pașii, iar acum trebuie să mă ajutați să-mi găsesc calea în viață.
(Apare în scenă și preoteasa cu o tavă cu suc, ca să toarne în pahare.)
Preotul: Ilie, noi te-am ajutat și o să te ajutăm și de acum încolo, indiferent de calea pe care o vei urma.
Preoteasa (turnând suc în pahare): Ne-ai fost drag, băiete, încă de mic, ne ești drag și acum. Orice vei dori să faci în viață, noi îți vom fi alături, iar poarta casei noastre va rămâne mereu deschisă pentru tine.
Ilie: Dumnezeu să vă dea sănătate și să vă răsplătească pentru tot binele ce mi l-ați făcut, doamnă preoteasă. (către preot) Părinte, știi și dumneata că am citit Biblia cu luare aminte, știu toate rânduielile bisericești, crezi că aș putea să mă fac preot?
Preotul: De ce să nu poți, Ilie? Dumnezeu te-a înzestrat cu un glas deosebit. Eu nu am vrut să te influențez în vreun fel, dar m-am gândit că această meserie ți se va potrivi ca o mănușă, mai ales că tu ești un băiat liniștit și cumsecade.
Ilie : Dacă și dumneata crezi că aș fi capabil, aș vrea să merg să mă înscriu la școală.
Preoteasa (oferindu-le suc): Vom merge și noi cu tine, ca să-ți fim alături.
Ilie: Vă mulțumesc din suflet încă o dată. Cred că nu-mi ajunge întreaga viață, ca să vă pot mulțumi și sa vă pot răsplăti pentru tot ce ați făcut și faceți în continuare pentru mine.
Preoteasa: Băiete, nouă nu trebuie să ne mulțumești pentru nimic, căci am făcut ceea ce am crezut de cuviință. De am făcut bine, de am făcut rău, tu singur ne poți judeca, dar trebuie să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru darul ce ți l-a dat, fiindcă nu oricine are chemare spre preotie.
(Cei trei servesc suc, pe urmă pleacă de pe scenă, întâi Ilie și părintele în părți diferte, pe urmă preoteasa după ce strânge de pe masă.)
Povestitorul 4: Ajungând la Școala Teologică, Ilie s-a străduit, ca să fie mereu fruntaș la învățătură, iar străduința lui nu a fost în zadar. Uneori o întâlnea și pe Ana, când venea acasă. Era și ea plecată la școală, dar în alt oraș. Odată cu trecerea timpului nu o mai privea ca pe o tovarășa de joacă sau ca pe o soră, parcă ceva se întâmpla cu el. De câte ori o privea rămânea îngândurat. Prinsese drag de ea, dar nu avea curajul să spună nimănui acest lucru. Băiatul nu vroia să-i supere pe cei ce îi oferiseră adăpost și dragoste părintească. Ce putea să facă bietul de el în această situație? Dragostea, bat-o vina, pusese stăpânire pe el, dar se considera nevrednic de a cere mâna Anei. Preotul care văzu starea băiatului, l-a întrebat într-o zi ce-l apasă.
(Povestitorul 4 părăsește scena. Dintr-o parte și alta apar Ilie și preotul ce se întâlnesc la mijlocul camerei.)
Preotul: Ilie ce e cu tine? Te văd îngândurat, dar de această dată cred că e ceva greu ce te apasă.
Ilie: Părinte, am ceva să vă spun, dar aș vrea să fie și doamna preoteasa de față.
(Preotul o cheamă pe preoteasa, apoi către Ilie:)
Preotul: Preoteasă! Ilie vrea să ne vorbească!
Preoteasa: (Din culise): Vin acum!
Preotul: Am chemat-o, dar spune-mi s-a întâmplat ceva grav? Nu mă mai fierbe atât. Am și eu o vârstă.
Ilie: Mai grav de atât nu se poate.
Preoteasa (care tocmai intrase în cameră): Doamne ferește, Ilie, dar ce s-a întâmplat atât de grav, încât noi să nu știm nimic până acum.
Ilie: Nu știu cum să încep, nu pot să-mi ridic privirea din pământ de rusine față de dumneavoastră. Știți că în curând termin școala și mi se apropie vremea de însuratoare. Cunosc și eu o fată, mi-e dragă, dar e frumoasă și înstărită, iar din această cauză nu cred că se cade să-i cer mâna, fiindcă eu sunt un biet orfan...
Preoteasa: Bată-te norocul, să te bată, Ilie! Ce sperietură am tras! (Către preot) Uită-te și tu la el! Auzi, orfan! Nu l-am crescut ca pe fiul nostru? Frumos este, preot va deveni în curând. Ce altceva îi mai trebuie, ca să fie în rând cu oamenii înstăriți din sat? Spune-ne numele fetei și vom merge numaidecât în pețit.
Ilie: Stați, că nu este așa ușor. Nu, nu pot s-o fac, fiindcă eu o iubesc pe Ana, fiica dumneavoastră.
Preotul: Băiete nu contează dacă e fiica noastră sau altă fată. Ești un băiat deosebit, căci Dumnezeu ți-a dat cel mai de preț dar și anume respectul.
Preoteasa: Ai stat Ilie și te-ai frământat atâta amar de vreme, te-ai chinuit fără să spui nimic și asta numai din respect față de noi.
Ilie: Nu am vrut să vă supăr. Dacă nu m-ați fi întrebat, nu ați fi aflat niciodată motivul frământării mele.
Preotul: Nu trebuie să te rușinezi în fața noastră, fiindcă și noi am fost tineri odată. Noi ne bucurăm, dar cea care decide e Ana. Ai vorbit cu ea?
Ilie: Nu am avut curajul să îi spun ce simt.
(Preotul o chemă pe Ana)
Preotul: Ana!
Ana (din culise): Da, tată! Vin! (Vine pe scenă.)
Preotul: Fată dragă, Ilie vrea să vorbească ceva cu tine. Eu cu mama ta ne retragem.
(Tinerii rămân singuri)
Ilie: Ană, mai deunăzi am încercat să-ți spun, dar nu am reușit gândindu-mă la ce vor spune părinții tăi, dar acum că mi s-a luat o piatră de pe inimă vreau să-ți mărturisesc că îmi ești dragă și vreau, dacă și tu vrei, să ne căsătorim.
Ana: Să ne căsătorim? Noi?
Ilie: Știam că așa vei reacționa! Până la urmă cine sunt eu?
Ana: Nu știai nimic! Nu ai înțeles nimic.
Ilie: Ce să înțeleg?
Ana: Am copilărit împreună, mergeam la biserică, ne împărtășeam, cântam pricesne, ne jucam, am crescut ca frații, Ilie. Odată cu trecerea timpului să știi că și eu am prins drag de tine.Vreau să mă marit cu tine.
Ilie: Și tu?
Ana: Firesc, doar că eu eram mereu pusă pe glume, plină de joc și nu aveai cum să intuiești acest lucru.
Ilie: Ce bucurie! Hai să le dăm vestea cea mare și părinților, căci i-am lăsat destul să aștepte.
Ana: Tată! Mamă!
(Cei doi vin.)
Preotul: După cum văd cred că ați luat hotărârea.
Ana: Da, tată!
Preoteasa: Va felicit din toată inima. Să dea bunul Dumnezeu să aveți o căsnicie lungă și frumoasă.
Preotul: Ilie, ai fost copilul nostru, de acum încolo să nu mai spui că ești amărât. Dumnezeu a avut grijă de tine în toate clipele vieții, ți-a călăuzit pașii, ți-a luminat calea.
(Se felicită pe urmă părăsesc scena.)
Povestitorul 5: Așadar în viață nu contează dacă ești bogat sau sărac sau orfan, căci Dumnezeu are grijă de noi toți deopotrivă, fiindcă fiecare om are darul său primit de la Dumnezeu. Și Ilie a avut darul său pregătit de Bunul Dumnezeu pentru el și încă ce dar! A ajuns să slujească în Biserica cea Sfântă ca binefăcătorul lui, în biserica cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul.
(Povestitorul 5 întinde mâinile în stânga și în dreapta după actorii ce vin, se iau de mâini și se închină publicului.)
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Tudor Vianu
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Alan Seeger
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfonsina Carolina Storni
Alfred de Musset
Alfred Noyes
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Carl Sandburg
Carl-Johan Charpentier
Carlos Barbarito
Carlos Drummond de Andrade
Carson McCullers
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Christina Rossetti
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Derek Walcott
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dorothy Parker
Dsida Jenő
Du Fu
Dylan Thomas
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edna St. Vincent Millay
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Edward Thomas
Edwin Arlington Robinson
Edwin Muir
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Brontë
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
George Hunter
George Oppen
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Harold Hart Crane
Heinrich Heine
Henry Lawson
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Elroy Flecker
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Betjeman
John Keats
John Masefield
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Joyce Kilmer
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kay Ryan
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Lasse Söderberg
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louis MacNiece
Louise Bogan
Louise Gluck
Louise Labe
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Strand
Mark Talov
Mary Oliver
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Norman MacCaig
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Ogden Nash
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Philip Larkin
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Richard Brautigan
Rimma Kazakova
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Penn Warren
Robert William Service
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Shel Silverstein
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stanley Jasspon Kunitz
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Ted Sheridan
Theodore Roethke
Thomas Campion
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vachel Lindsay
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Wallace Stevens
Walt Whitman
Walter de la Mare
Walther von der Vogelweide
Wang Wei
Wendy Cope
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Henry Davies
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yehuda Amichai
Yuri Kageyama
Cel mai lung film produs vreodata a fost facut de catre Andy Warhol si dura douazeci si patru de ore. Normal, s-a dovedit a fi un mare esec. A fost retras de pe piata, refacut si redifuzat intr-un nou format de nouzeci de minute sub numele de The Loves of Ondine.
1475 -Prima menţiune documentară a oraşului Craiova.
1950 -S-a născut Graham Russell, vocalist şi compozitor australian (Air Suply).
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican

Distribuie: