Ileana - creaţii proprii

Uite dorul, cum se uită,
La mine, prin geana-I blândă,
Pe cea aspră o ascunde,
Până-n suflet îmi pătrunde!

La o margine de lume, unde cerul cade-n larg
Și se-mpreună cu apa care n-are loc de mal,
O fărâmă dintr-o clipă a venit să-și odihnească,
Truda cea de netrăire din cea goană pământească.

Iubire, e o vale între noi,
Și nici un pod să-l trecem amândoi
Și nici pe aproape nu e vreun pârleaz,
Iubire, să ajung la tine azi!

Se scurg prin mine ploile căzute
Potop și norii-mi tropăie pe cord.
În urlete de tunete haine
Mă-neacă ceru-n griul lui etern!

Adâncită în tăcerea clipelor nemărginite,
Pe o aripă de înger, inima așterne plângeri,
În bătăile ritmate, cu cerneală sângerie.
Scrie inima și plânge, pe foița de hârtie,

Cosânzeană din povești,
Crăiasă din curți domnești,
Oare ești din carte scoasă
Sau doar eu te văd frumoasă?

Ce-i cu iubirea asta, ce sonete,
Emoții mi-au armat în baionete?
De unde au venit și până când,
Va trebui să pribegesc, iubind?

Câte iubiri s-au rătăcit,
Prin tâmpla timpului albit!
De doruri și de lacrimi multe,
Câte iubiri sunt muribunde!

Făcui de dimineață treabă bună,
Când mă trezii din somn, fugii o tură,
Călcai prin roua ierbii și fusăi,
Să beau puțină apă de izvor.

Eu cânt, dar Domnul pune notele în mine
Și vocea mea tot de la Domnul vine!
Eu sunt doar mesagerul cel umil,
Al celui ce m-a miluit cu har divin.