Ileana - creaţii proprii

Cum spulberau armatele de gânduri
cărările celui rămas pe drumuri!
Cu trupul obosit, spre nicăieri
abia mergea, părea plecat de ieri.

E iarnă peste țara mea acum
și îmi stă dezbrăcată și desculță în drum,
Așa cum au lăsat-o lupii care la hotare
în blana mieilor, au pus-o la vânzare.

Se scuturau amiezile în vară
și soarele mușca din asfințit.
Musteau secundele din ceas a primăvară
Iar pașii mei se rătăceau sorbind

S-a uscat cireșu-n curtea noastră,
vara s-a dus să-și caute de drum
și toamna stă să plece. Mai adastă
cât să-i dea calului un snop de fân.

Îndrăgostește-te, mi-a strigat inima și eu am fugit
să-l găsesc pe cel care să mă arunce în abis.
După tine alerg strigând în minte o întrebare,
unde te duci, cu pași repezi călcându-mi inima în picioare?

Cel mai frumos sărut, e cel de azi.
Întotdeauna va fi cel mai drag!
Nu mă-ntreba de fiecare dată,
răspunsul e același. Niciodată

În vatră fumegă cenușa,
La o fereastră, stă bunica
Ș-ascultă glasul ploii, care plânge
Amarul lumii și în vreme-l strânge!

Timidă, toamna, mi-a bătut la ușă
Și m-a rugat să-i dau un colț să stea
Pe canapeaua vieții, împreună
Să admirăm amurgul. Se-așternea

Cu flori de miozotis m-ai așteptat în larg,
Ți-ai fluturat albastru, steagul la catarg!
Bine te-am regăsit tărâm de minotauri,
Șoptesc zărind în valuri, eroi în păr cu lauri!

Nu mai iubim, nu știm cum s-o mai facem,
Doar potolim în noi, plăceri și patimi!
Nu mai iubim, ne pare timp pierdut,
Ne-nchidem gura într-un fals sărut!