Herr Culea - Lucia Eniu

Herr Culea

Cum, nu-l știți pe Herr Culea? Un bărbat cam de patruzeci si, cu păr semi cărunt, puțintel la-nfățișare, are cam un metru șaizeci, daca are și-atâta. Da' cum să nu-l știți pe Herr Culea? Doamne ferește! Toată ziua se învârte pe Uliță. N-ai cum să-l ratezi. Nu-l vezi, hai, treacă, meargă, da' te împiedici de el, domne, și tot îl descoperi. Nu, e ceva...Hai, că am auzit-o și pe asta. Mai există cineva care nu-l cunoaște pe Herr al nostru. Uite-l, domne, uite-l acolo. Nu, domne, nu-i o curcă! Ia, că s-a ridicat. Na, uite. El e. Herr Culea. Sigur că nu-l cheamă așa, domne. Cum să-l cheme așa? Doamne ferește! Îl cheamă si pe el, ca pe oamenii normali. Nicu, adică Niculae Macarie. Da' așa îi zicem noi ăștia, Mituleștii. Cum care Mitulești, domne? Vă bateți joc de mine? Păi strada asta nu se numește Ulița Mitului? Păi da, și noi suntem Mituleștii, că locuim aici. Da, cum ziceam. Niculae Macarie, așa-l cheamă. Da' toată ulița îi zicea Culea Pirpirelu, când era flăcău. Apoi, într-o zi, s-a dus vestea pe uliță că s-ar fi strecurat el cumva pe-acolo, pe la graniță și, cum, necum, ar fi ajuns în Germania, domne. O vreme s-a tot vorbit despre el, ba chiar s-au făcut și niște pariuri, ba că a plecat, ba că-i pe-aici, pe undeva, prin țară. Apoi, lumea s-a luat cu ale ei si iac-așa, nici nu știu când, am uitat de el, Și uitat ar fi rămas, săracu, daca nu ne-am fi pomenit într-o zi cu el pe Uliță.
Era într-o duminică dimineața, pe la vreo opt. Acu... să tot fie vreo trei ani. Cîinii încă mai moțăiau, bărbații cu nevestele în brațe, de asemenea, de copii, ce să mai vorbesc? Ăștia se trezesc pe la prânz. Normal, că stau până noaptea târziu la taclale. Ei, și cum îți spuneam, ne-am trezit cu el pe Uliță. Că eu tocmai mă sculasem. Era prin primăvară. Pomi înfloriți, păsărele ciripind, floricele, fluturași, tot tacămul primăverii. Cam înainte de Paște, dacă-mi aduc bine aminte. Eram pe terasă, uite-acolo, casa aia din stânga cu ferestre mari, da, aia. Acolo eram. Stăteam așa, cu ochii în zare, abia dezmeticit și eu din somn, când, ce să văd, un omuleț ferchezuit, cu blugi și geacă de piele, cu păru dat pe spate, cam cărunțit, tocmai ieșea dintr-o mașină ultimul răcnet. Ultimul răcnet pe care-l știam eu. Mă uit mai bine, mă frec iar la ochi, iar mă uit, mă apropii de poartă. Îl văd intrând la tanti Melania a lui Macarie. Măi, zic în gând, ce naiba, am vedenii? Păi ăsta nu-i Culiță al nostru? Culea Pirpirelu, de-i cădeau hainele în mijlocul uliței, așa era de mărunt. El era, domne. Da' tot așa mărunt. Mai îmbătrânit, oleacă, păi trecuseră doisprezece ani, domne, de doisprezece ani se făcuse nevăzut, că nu știuse nici mă-sa ce-i cu el. Ei, tat-su murise când avea el vreo cinșpe ani. Da, și pe urmă, tot în acea duminică, s-a adunat toată Ulița să-l vadă pe Culiță. Ce mai, a fost forfotă mare. Mă-sa, înconjurată de-o turmă de gospodine, plăngea de bucurie că i-a venit băiatu acasă, noi, flăcăii, ne învârteam în jurul mașinii, ăi mai bătrăni dădeau să-l descoase, cum ai plecat, mă, Culea, și nu te-au prins ăștia, mă? Iar Culea îi tot dădea de zor cu limba lui păsărească. Păi, da, că nu mai vorbea bine romănește, zicea ceva de pe la noi, mai băga o nemțească, iar mai zicea ceva pe romănește, iar învârtea bolovani în gură. A ținut-o așa cîteva luni, apoi s-a mai dat pe brazdă, da' noi apucasem deja să-i spunem Herr Culea, adică domnu Culea, pe nemțește, și uite așa i-a rămas numele. Păi ce să zică? I-a plăcut. Decăt Culiță Pirpirelu, mai bine Herr Culea. Sună mai bine, nu? Mai elegant, îi dă oleacă de stofă.
Prin Germania? Ce să facă? A făcut, zice, de toate. Doisprezece ani, douăsprezece slujbe. Păi dacă n-avea nicio calificare cănd a șters-o? Doar nu era să-l pună deputat. Sau primar. Sau director pe undeva. Nu. A făcut și el ce-a putut, ca tot românu plecat prin străinătățuri, să-i iasă banu. Da' n-a furat. Așa zice. S-a angajat pe unde a apucat. Cică a fost grăjdar la un bogătan, avea ăla o mulțime de cai de rasă, Culea curăța grajdurile, apoi, stai să-mi aduc aminte, a, da, a lucrat la un măcelar, da, zice că tăia toată ziua carne de vițel si de alte soiuri de animale. A lucrat si la cules de mere, acolo s-a încurcat cu fata patronului, era căt pe ce să fie omorât în bătaie, a scăpat cu fuga, că a lăsat-o borțoasă și n-a vrut s-o ia de nevastă. Tot acolo zicea că era gata să fie mușcat de un șarpe, abia a scăpat, a reușit, cică, să-l sugrume, da' tare mă îndoiesc eu de povestea asta că ar fi adevărată. Păi la cât e el de mărunțel! Oleacă mai mare decât șarpele. A lucrat și la o fabrică de îmbuteliat vinuri. Ei, acolo, da. Acolo a fost de el, că de mic îi plăcea licoarea asta. Ce să mai? Multe a făcut, Culiță al nostru, așa pipernicit cum îl vezi. Acu, dac-a murit mă-sa, anul trecut, săraca, Dumnezeu s-o odihnească în pace, c-a fost o femeie de ispravă, ziceam că dac-a murit mă-sa, nu prea mai stă pe acasă. Pleacă, uite, câte-o săptămână, două, se întoarce, mai stă o săptămână și-o ia de la capăt. Ce să facă și el, săracu? A avut până acum vreo cinci femei, toate au venit așa cum au plecat, adică nu toate, că ultima i-a făcut trei gemeni. Tripleți, cum le spune. Da' n-a stat nici asta prea mult. Si-a luat tripleții și l-a lăsat. Așa-i place lui, singur.
Încolo, ce să zic? Băiat bun, politicos, domne, din cale-afară de politicos si de ferchezuit tot timpul, ca pe la nemți. Acu, de curând, vorbea lumea, s-ar fi lăudat la cârciumă că-și aduce o nemțoaică, s-o ia de nevastă. Ei, și-am stat și eu și m-am întrebat cum o să-i zicem noi, ăștia, Mituleștii, că ne știe lumea de pontagii, cum o să-i zicem noi nevestei lui Herr Culea?