O metaforă din care poți trăi ca din pâine - Grigore Vieru

Da... Umbra aceea a zarzărului mâ urmărește mereu... Și cum îți spuneam, îmi era frică. Cel mai rău mă temeam de golul necunoscut, lăsat, în peretele casei, de scoarța noastră de lână, scoarță pe care erau singurele pe atunci frunze și flori vii... Ne părăsiseră și ele. Căutam să întorc ochii în alte parte. Număram stelele cerului, dar îmi ieșeau mai multe cruci și puțini bobi de porumb. Se întorcea mama din părțile Cernăuților cu bobi adevărați de porumb. Luam doi-trei cu o bucurie nemărginită închipuindu-mi că sunt niște ouă mici și aurii aduse de la Paștele piticilor. Era secetă. Era "crăpat pământul până la sicrie". Poezia mea de-acolo pornește, din copilărie

vezi mai multe texte de: Grigore Vieru



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.