Gabrielaa - creaţii proprii

Îmi ești depărtare și scrum
și apropierea ce doare
În timpul ce doarme in jur
îmi ești doar un gând și o mare.

e îmbulzeală în fața ușii
dar nu vând apusuri
căci sunt cusute pe așternuturile
în formă de trupuri

Mi s-au fracturat visele
sub greutatea unui prezent ciobit
în care iluzia întregului
își întinde aripile

Ninge disperat în noi
și afară frunzele se duc,
suntem pietre care se cunosc
dintr-un trecut.

Mi s-au revărsat ochii
dincolo de fereastra ce desparte
iarna de vară
și nu știu dacă am fost fericit sau trist

Mă dor oamenii
iviți răzleț în amintiri bolnăvicios de goale
prin colțuri neștiute de memorie
și vis

Mi-au crescut oameni în ochi
și nu știu dacă văd lumea
sau lumea îmi vede ochii orbiți și goi
prin care lumina intră ca într-o gaură neagră

S-au ascuns frunzele în mine
până la primăvara mea
zămilsită în zâmbet viu
murind tăcut  apoi

Oameni de timp înzăpezit

S-au îmbrăcat ochii în fulgi
și s-au nins cărările până peste copacii

Aș întreba omida de e greu să zbori
............

dar cuvintele prietene nu-mi sunt