Poezii despre Frumuseţe:

Valurile Mǎrii Negre mǎ aruncǎ înspre cer
Şi apoi mǎ lasǎ liber pânǎ ce-n adâncuri pier.
Doi ţipari lungi, îndrǎzneţi se joacǎ de-a paparude
Împingându-mǎ-n meduze cu voal şi buze ude.

Vremea se afundă-n ceață
Precum noaptea în tăcere,
Trece blând ca o povață
Timpu-ncet prin întuneric.

Iar citesc pe cer de noapte
Din cuvintele de astre
În parfum de mere coapte
Și sclipiri de raze-albastre.

Prietenului
Nicu Rolea

Vele arcuite

Pânzele iarăși îmi sunt pline
Cu vânturile-nmiresmate
De tei, de sălcii și sulfine,
Cu-avânt spre plaiuri depărtate.

verbul își contemplă armura
*dedicată lui C. A.*

dacă ar fi să te scriu cărnii mele consumiste

Scăpă ziua cele scrise
Ce, lovite-n colțul zării,
Sfărâmate-s în puzderii
De steluțe și de vise.

*răsfoiri în zenit*

de timpuriu învățasem să lunec
oricărei îmbrățișări

Cântăresc cât o să doară
Inima întinsă foaie
Slovele din cer de vară
Când cădea-vor pe ea ploaie.

Mâna ta miroase-a vară
Ochiul tău, a gând de seară,
Şi-n genunchi, de primăvară,
Înfloreşte-o piatră rară.