Poezii despre Frumuseţe:

Privind la cerurile sacre
Aud că-mi spune o părere
Că stele-ncepere-s de lacrimi
De Dragoste și de durere.

Albastru de Voroneţ
albastru de Română
singur printre poeţi
cu cerul pe mână

Rămân imagini de jăratic
De la albastrul rug de zi
Apusul pâlpâie tomnatic
Măcar că toamna nu veni.

SALCÂMI ÎN FLOARE LA BOTOŞANI

mă grăbesc
drumul se termină

Tăind apa mătăsoasă
Drept prin mijlocul de nouri
Trece barca luminoasă
Ca o umbră de ecouri.

Din zori porneşte noul Soare
În inimă şi în priviri,
În depărtarea viitoare
Şi-n frunzărirea de-amintiri.

A-nflorit castanul
Slove pudibonde
Și-i păzesc elanul
Cucuvele blonde.

Unde ni-i poeta, smerit luceafăr al iubirii,
Să mai îndemne la unire miresele şi mirii?
Al ei vers indelebil, să le vindece pe toate,
Și oricui ce-l citește, suferiri să-i fie luate.

Aurore se-ncurcară
Printre văluri violete
Pe-un amurg în primăvară
Ce se stinge pe-ndelete.

C-orice noapte - o poveste
Se-nstelează-n țesătura
Vălului ce curge peste
Liniște-nrouându-i gura.