Esențialul, acest mare gol al conversației moderne - Manuela Munteanu

Există o artă veche, aproape uitată, numită gândirea despre lucruri esențiale. O artă care cere răbdare, prezență și curaj. Într-o lume ideală, oamenii s-ar așeza în jurul unei mese, cu o pâine caldă și un vin roșu, și ar întreba, cu o privire limpede: "Ce rost are totul?"
Dar nu. În realitatea noastră post-postmodernă, dialogul profund a fost înlocuit cu un sport național: maratonul vorbei inutile, cu ocolirea esențialului. Și, vai, ce maeștri am devenit! Nici vechii sofisti nu ne-ar putea ține piept. Dacă cineva îndrăznește să deschidă o discuție despre sens, moarte, iubire sau libertate, este imediat invitat să se relaxeze:
- Hai, frate, nu mai complica lucrurile! Lasă filozofia și zi-mi dacă ai văzut ultimul sezon din chestia aia cu crime și sarcasm.
Trăim într-o epocă a diversiunii subtile. Nu vorbim despre cine suntem, ci despre cine vrem să părem pe story.
Adevărul? E prea neliniștitor.
E mult mai confortabil să vorbim despre orice altceva decât despre ceea ce ne zgârie în adâncuri. Esențialul cere asumare, cere să nu te mai ascunzi și să spui "Nu știu cine sunt" sau "Cred că fug de mine de ani de zile". Dar cine are timp pentru astfel de inconveniențe, când mai sunt atâtea meme-uri de văzut și like-uri de primit?
Într-un sens tragic și comic deopotrivă, s-a reușit performanța înlocuirii dialogului socratic cu dialogul supermarketic:
- Tu cum mai ești?
- Bine, doar că aștept să scadă iar prețul la ulei. În rest, nimic.
Nimic? Să fim serioși. Sub acel "nimic" stă o lume de zbateri pe care, dacă am scoate-o la suprafață, s-ar observa și culmea cinismului.
Conversăm, pesemne, pentru a evita tocmai conversația autentică.
Spunea Socrate că cel care vrea să miște lumea din loc trebuie întâi să se miște pe sine, cu deplină libertate și rațiune. Cu neînfricare.
Dar omul contemporan pare liber doar în aparență. În realitate, e captiv într-o închisoare confortabilă a convențiilor, unde a pune întrebări serioase e aproape o insultă: Cum adică, nu râzi? Ce-ai pățit? Vrei să ne strici zenul colectiv?
De-aceea și Zeus, în rând cu "modernismele" vechi de când lumea, se pare că a înlocuit-o pe Pallas Athena cu Trivia.
La întrebări periculoase de felul: Unde e Dumnezeu? Ce e conștiința? Cine sunt eu?, mai bine nu dă răspunsuri.
Dacă ar rămâne față în față DOAR cu aceste întrebări, niciun serial, niciun like și niciun preț la ulei nu l-ar mai putea salva.
Oricum, nu disperă nimeni. Ființa absolută, infinită și necesară, fundamentul ontologic al întregii realități, Dumnezeu lor, va scădea de fiecare dată prețul la ulei. Puținul dorit... căci prea multul ne-ar obliga să ne trezim.