Seară de Crăciun - Eduardo Galeano

Fernando Silva conduce spitalul pentru copii din Managua.

În ajunul Crăciunului, rămase până mai târziu la muncă. Se auzeau deja rachetele, iar artificiile au început să lumineze cerul, când Fernando decise să plece. Ai săi îl așteptau acasă, pentru-a sărbători.
Făcu un ultim tur al saloanelor, să vadă dacă totul e-n regulă, și atunci simți că îl urmăresc câțiva pași. Câțiva pași de bumbac; se întoarse și descoperi că unul dintre bolnavi se afla în spatele său. Îl recunoscu prin întuneric. Era un băiat ce stătea singur.
Fernando îi recunoscu chipul deja marcat de moarte și acei ochi care-și cerură scuze sau poate permisiunea.
Fernando se apropie și băiatul îl atinse cu mâna:
- Spune-i ... - șopti băiatul - spune cuiva, că eu sunt aici.

(din ,,Cartea îmbrățișărilor'')

traducere - g.Cristea


Nochebuena

Fernando Silva dirige el hospital de niños en Managua.

En vísperas de Navidad, se quedó trabajando hasta muy tarde. Ya estaban sonando los cohetes, y empezaban los fuegos artificiales a iluminar el cielo, cuando Fernando decidió marcharse. En su casa lo esperaban para festejar.
Hizo una última recorrida por las salas, viendo si todo queda en orden, y en eso estaba cuando sintió que unos pasos lo seguían. Unos pasos de algodón; se volvió y descubrió que uno de los enfermitos le andaba atrás. En la penumbra lo reconoció. Era un niño que estaba solo.
Fernando reconoció su cara ya marcada por la muerte y esos ojos que pedían disculpas o quizá pedían permiso.
Fernando se acercó y el niño lo rozó con la mano:
- Decile a...- susurró el niño. Decile a alguien, que yo estoy aquí.

(de ,,El libro de los abrazos'')

vezi mai multe texte de: Eduardo Galeano