Poezii despre Dragoste:

Mai ești ce ești…
Mai sunt ce-am fost?
Întreb, și nu te supăra;
un bun-găsit, da, are rost,

Și mai presus de orișice avere
pe scena unei vieți fără sfârșit,
E-al tău vârtej ce-mi poate să-mi ofere
beția unui zbor desăvârșit.

Peste un snop de lacrimi-nicio ploaie
şi peste nori-de mult niciun apus
peste iubiri tristeţi se încovoaie
precum un dor peste-un cuvânt nespus

Ne învelim uşor în toamnă
frumoasa mea, frumoasă doamnă,
Cad frunze ruginii şi aurite
pe-ale noastre tâmple argintii şi obosite.

Mă iubesc mult pe mine,
Dar ne iubesc mai mult pe noi.
Gândul îmi stă mereu la tine,
Și la sfârșitul dintr-o joi.

Știi cât de mult te aștept în fiecare zi?
Să vii din nou la mine, să mă privești,
Și uitându-te în ochii mei să te pierzi,
Să fim exact ca două personaje din povești.

Cercul
...
Îmbătrânim în lumea hămesită,
Hămesită de martiriu și durere,

M-am uitat la tine,
Si am realizat că încă doare.
Nu m-am gândit la mine,
Când ți-am cerut iertare.

Demult, odată, ne-a fost bine,
Eu te aveam și tu pe mine,
Ne întâlneam și ne certam,
Ne despărțeam și ne doream.

Credeam cândva că sunt un leu sălbatic,
Mă îmbăta trufașa tinerețe
Și-mi trimiteam privirile semețe
Să frângă orice suflet singuratic.