Poezii despre Dragoste:

DILEMĂ

Noi suferim iremediabil,
Să nemurim nu mai e vreme.

am adunat încet
toate tăcerile dintre noi

le-am legat punte

Mă simțeam ca o floare ofilită
Care avea nevoie de apă
Atunci...ai apărut tu
Și a nceput să plouă...

M am rătăcit
În propria mea viață
Te am așteptat
Pe timp frumos, pe ploi ,pe ceață

DECEMBRIE

Îţi aminteşti? Era decembrie, seara.
Butuci trosneau în soba prea încinsă.

Mi-s gândurile curcubeu, mă bucur dar mă și-ntristez,
Aproape ești atunci când eu, încerc să te imaginez.
Mă bucur fiindcă ne-am iubit, ca nimeni alți-n astă viață,
Dar totul s-a sfârșit subit, când tu ai dispărut ca-n ceață.

Eu știu aroma dulce a castului sărut,
Ce mi l-ai dat sub tei pentru întâia oară,
Nu aș fi bănuit ce mult o să mă doară,
Căci pân’ la următorul, atâta a trecut.

- Eu sunt femeia unui singur gest,
Tulburătoare ca o apă-adâncă,
Ce-ntâmpină c-o doză de protest
Voinţa ta mai tare ca o stâncă,

“A iubi înseamnă să devii, cu bună ştiinţă, vulnerabil.
Acum înţelegi cât de mult te iubesc?”
Helen Thomson

- Tăciuni aprinși se scaldă în orbite,
Spre asfințit o pleoapă se închide
Cu umbra nopților fierbinți tivite
Ce-n minte nasc numai efemeride.