Un apel telefonic - Dorothy Parker

Doamne, te rog, lasă-l să telefoneze acum. Spune-i, Doamne să mă sune acum.
Nu o să-Ți mai cer nimic altceva, chiar nu o să-Ți mai cer nimic. Nu-Ți cer prea mult.
Pentru Tine, Doamne, ar fi atât de uşor, ar fi un lucru mic, mic de tot.
Hai, îndeamnă-l să-mi telefoneze imediat. Te rog, Doamne, Te rog, Te rog, Te rog.
Dacă nu mă mai gândesc la asta, s-ar putea să-mi telefoneze. Uneori aşa se întâmplă. Dac-aş putea să mă gândesc la altceva. Dac-aş putea să mă gândesc la altceva. Cine ştie, dac-aş număra până la cinci sute, din cinci în cinci, între timp s-ar putea să sune. Voi număra foarte încet, fără să trişez. Şi dacă va suna când voi fi ajuns la trei sute, n-o să mă opresc; nu-i răspund până nu ajung la cinci sute.
Cinci, zece, cincisprezece, douăzeci, douăzeci şi cinci, treizeci, treizeci şi cinci, patruzeci, patruzeci şi cinci, cincizeci…Oh, te rog, sună. Te rog.


Este pentru ultima oară când mă uit la ceas. N-o să mă mai uit la ceas. E ora şapte
şi zece. A spus că mă va suna la cinci fix. “O să te sun la ora cinci, dragă.” Cred că atunci a fost când a rostit “dragă.” Sunt aproape sigură că atunci s-a întâmplat. Ştiu, mi-a spus “dragă” de două ori, iar a doua oară a fost când şi-a luat la revedere.
”La revedere, dragă.” Era ocupat şi, oricum, nu putea spune mai multe atunci, în birou, dar mi-a spus “dragă” de două ori. Nu cred c-o să se supere dacă-l sun eu.
Desigur, nu se face să-i sunăm noi, femeile. Aşa ceva nu le place, ştiu.
Dacă o faci, ei ştiu că te gândeşti la ei şi că-i doreşti, iar asta-i face să te urască.
Dar eu n-am vorbit cu el de trei zile – de trei zile. Şi tot ce-am făcut a fost să-l întreb cum se simte; l-am sunat în felul în care ar fi făcut-o oricine altcineva. Nu cred că asta l-ar fi putut deranja. N-ar fi avut motiv să simtă că-l plictisesc. ”Nu, bineînţeles
că nu,” a zis el. Şi-a mai zis că o să mă sune. Nu era obligat să spună asta. Nu i-am cerut-o eu, chiar nu. Sunt sigură că nu. Nu cred c-ar fi spus că o să mă sune, dacă
n-ar fi avut de gând să o facă. Nu-l lăsa să-mi facă una ca asta, Doamne. Te rog.


“O să te sun la ora cinci, dragă.” “La revedere, dragă.”
Era ocupat, se grăbea şi erau atâţia în jurul lui, dar el mi-a spus “dragă” de două ori. Asta-mi aparţine, asta-mi rămâne – chiar dacă ar fi să nu-l mai văd niciodată. Oh, dar e atât de puţin. Nu e de ajuns. Nimic nu-i de ajuns, dacă n-o să-l văd din nou. Te rog, Doamne, lasă-mă să-l văd iarăşi. Te rog, îl doresc atât de mult. Îl doresc atât de mult.
O să fiu bună, Doamne. Voi încerca să devin mai bună. Aşa voi face, Doamne, dacă mă ajuţi să-l văd din nou. Dacă îl îndemni să mă sune. Oh, lasă-l să mă sune acum.


O, Doamne, nu face ca rugăciunea mea să însemne atât de puţin pentru Tine.
Tu stai acolo sus, atât de bătrân şi de albit, cu toţi îngerii în jurul Tău, cu stelele alunecând pe lângă Tine. Şi, iată, eu vin la Tine cu o rugăminte privitoare la un
apel telefonic. Oh, nu râde, Doamne. Vezi, Tu nu ştii ce înseamnă asta. Tu eşti în siguranţă, acolo pe tron, cu cerul albastru rotindu-se în jurul Tău. Nimic nu te poate atinge; nimeni nu-ţi poate frânge inima. Asta înseamnă suferinţă, Doamne, asta doare, doare mult. N-o să mă ajuţi? În numele Fiului Tău, ajută-mă. Ai spus că o să oferi orice Ți se cere în numele Lui. O, Doamne, în numele unicului Tău fiu iubit,
Isus Hristos, Domnul nostru, îndeamnă-l să mă sune acum.


Trebuie să încetez. Nu trebuie să mă comport astfel. Iată care e situaţia. Să presupunem că un tânăr spune că va suna la telefon o fată, iar apoi intervine ceva
şi el nu o mai sună. Ce e aşa teribil în chestia asta? Ce, vine sfârşitul lumii în clipa asta? Oh, ce-mi pasă mie ce se întâmplă cu lumea ? De ce nu poate suna acum telefonul ăla? De ce, de ce nu sună? Chiar nu poţi suna? Ah, te rog, chiar nu poţi? Oh, oare chiar te-ar durea, dacă suni? Obiect urât şi blestemat, luciosule. Te-ar lua durea dinţii dacă suni, nu-i aşa? Oh, te-ar durea. Lua-te-ar naiba, o să-ţi smulg rădăcinile murdare din perete, o să-ţi sparg în bucăţele moaca aia arogantă.
Înghiţi-te-ar iadul.


Nu, nu, nu. Trebuie să mă opresc. Trebuie să mă gândesc la altceva. Da, aşa trebuie să fac. O să duc ceasul în cealaltă cameră. Astfel n-o să-l mai văd. Dacă voi dori să-l văd, va trebui să merg în dormitor, iar asta ar fi incomod. S-ar putea ca, înainte de a-l privi din nou, să mă sune. Ar fi drăguţ din partea lui, dacă m-ar suna. Dacă spune că nu mă poate vedea în seara asta, voi răspunde, “ Nu-i nimic, e în regulă, dragule.
Nu-i nimic, bineînţeles că e în regulă, dragule.” Mă voi comporta ca atunci când l-am întâlnit prima oară. Astfel poate că mă va plăcea iarăşi. Întotdeauna la prima întâlnire am fost o scumpă.


Oh, este atât de uşor să fii drăguţă cu oamenii înainte de începe să-i iubeşti.


Cred că încă mă mai place un pic. Nu mi-ar fi zis “dragă” de două ori astăzi dacă nu m-ar fi plăcut un pic. Nu-i totul pierdut, dacă mă mai place puţin, puţin de tot.
Vezi, Doamne, dacă l-ai lăsa să mă sune, nu Ți-aş mai cere nimic. Aş fi drăguţă cu el, veselă, exact la fel cum am fost înainte, şi-atunci el m-ar iubi din nou. Şi-atunci
nu Ți-aş mai cere niciodată nimic. Nu vezi, Doamne? N-ai de gând, te rog, să-l laşi
să telefoneze? Chiar nu vrei, te rog, te rog, te rog???


Mă pedepseşti, Doamne, pentru că am fost rea? Eşti supărat pe mine pentru că am acceptat să fac chestia aia? Oh, dar, Doamne, sunt atât de mulţi oameni răi. Nu se poate să fii aspru numai cu mine. Şi nici n-a fost ceva foarte rău; nu putea fi ceva
atât de rău. Noi n-am făcut rău nimănui, Doamne. Faptele sunt rele numai atunci când rănesc oamenii. Noi n-am rănit niciun suflet, niciunul; Iar Tu ştii asta.
Ştii că ce-am făcut n-a fost ceva rău, nu-i aşa, Doamne? Chiar nu ai de gând să-l laşi să mă sune acum?


Dacă nu mă sună, înseamnă că Dumnezeu e supărat pe mine. Voi număra din cinci în cinci până la cinci sute…şi dacă nu mă sună până atunci, înseamnă că Dumnezeu nu va mai veni în ajutorul meu niciodată. Acesta va fi semnul. Cinci, zece, cincispre- zece, douăzeci, douăzeci şi cinci, treizeci, traizeci şi cinci, patruzeci, patruzeci şi cinci, cincizeci, cincizeci şi cinci… Am făcut ce nu se cuvine. Ştiam eu c-am făcut ceva rău. All right, Doamne, trimite-mă în iad. Crezi că mă înspăimânţi cu iadul Tău, nu-i aşa, Doamne? Aşa crezi. Că iadul Tău e mai înfricoşător decât iadul meu.


Nu trebuie. Nu trebuie să fac aşa ceva. Să presupunem că a întârziat puţin, dar
o să mă sune – n-am niciun motiv să mă comport ca o isterică. Poate nici n-o să
mă sune – poate vine direct aici fără să-mi telefoneze. Se va supăra dacă mă va vedea plânsă. Lor nu le place să te vadă plângând. El nu plânge niciodată.
Aş vrea până la Dumnezeu să-l pot face să plângă. Mi-aș dori să-l pot face
să plângă și să calce oftând pe podea, să-i simt inima, umflată şi grea
mustind în el. Îmi doresc ca naiba să-l fac să sufere.


El nu şi-ar dori să sufăr. Cred că nici nu ştie cât de mult mă face să sufăr. Aş vrea ca el să ştie, fără să i-o spun eu. Lor nu le place să le spui că te-au făcut să plângi. Lor nu le place să le spui că eşti nefericită din pricina lor. Dacă le-o spui, te consideră posesivă şi exigentă. Şi-atunci te urăsc. Te urăsc de fiecare dată când le spui în faţă ceea ce gândeşti cu adevărat. Întotdeauna trebuie să interpretezi mici roluri. Oh, am crezut că nu va trebui; am crezut că-i vorba de ceva atât de mare încât o să pot spune orice vreau să spun; dar bănuiesc că aşa ceva nu-i posibil, niciodată. Bănuiesc că nu există nimic îndeajuns de mare pentru asta. Oh, dacă ar suna,
nu i-aş mărturisi că m-a întristat atât de mult. Ei urăsc oamenii trişti. M-aş arăta
atât de dulce şi de veselă, încât n-ar avea încotro, m-ar plăcea. Numai să mă sune. Numai să mă sune.


Poate chiar acum asta face. Poate vine aici fără să mă anunţe prin telefon.
Poate e deja pe drum. Poate i s-o fi întâmplat ceva. Nu, lui nu i se poate întâmpla niciodată nimic. Chiar nu-mi pot imagina ce ar putea să i se întâmple.
Nu mi-l pot imagina accidentat. Niciodată nu mi l-am imaginat zăcând mort,
nemişcat. Mi-aş dori să fie mort. Asta-i o dorinţă cumplită. Asta-i o dorinţă plăcută. Dac-ar fi mort, ar fi numai al meu. Dac-ar fi mort, nu m-aş mai gândi niciodată la
ziua de azi şi la ultimele două-trei săptamâni. Ar fi minunat. Mi-aş dori să fie mort.
Mi-aş dori să fie mort, mort, mort.


Asta-i altă prostie. E-o prostie să-ţi doreşti să moară oamenii pentru că nu te-au sunat exact în minutul în care-au spus c-or să te sune. Poate i-a rămas ceasul în urmă sau…cine ştie ce altceva. Poate că nu-i, propriu-zis, vorba de o întârziere. Orice putea să-l fi făcut să întârzie un pic. Poate a trebuit să mai rămână la birou. Poate a preferat să meargă acasă, să mă sune de acolo, şi cineva tocmai i-a intrat
pe uşă. Lui nu-i place să vorbească la telefon de faţă cu alte persoane. Poate acum
e îngrijorat oleacă, puţintel, că nu m-a sunat la timp. Poate în clipa asta speră că-l voi suna eu. Aş putea s-o fac. Aş putea să-i telefonez. Nu, nu trebuie. Nu trebuie.
Nu trebuie. Oh, Doamne, te rog, nu mă lăsa să-l sun. Te rog ţine-mă departe de telefon. Ştiu, Doamne, tot aşa cum ştii şi Tu, că dacă ar fi fost îngrijorat în ceea ce mă priveşte, mi-ar fi telefonat, indiferent de unde s-ar fi aflat sau de oricâţi oameni ar fi fost în jurul lui. Te rog, Doamne, fă-mă să cred că-i aşa. Nu-Ţi cer să faci să-mi fie uşor – Tu n-ai fi putut face aşa ceva, cu toate că ai făcut o lume. Te rog, Doamne, fă-mă să cred că-i aşa. Nu mă lăsa să sper în zadar. Nu mă lăsa să mă mint pe mine însumi. Nu mă lăsa, Te rog, să sper degeaba, dragă Doamne. Te rog, nu mă lăsa.


Nu-i voi telefona. Nu-l voi mai suna niciodată-n viaţa mea. Va putrezi în iad, înainte să-l sun eu. Nu trebuie să-mi dai Tu putere, Doamne; am eu suficientă putere. Dacă mă voia, putea să mă aibă. Ştie unde sunt. Ştie că aştept aici. E atât de sigur de mine, atât de sigur. Mă întreb de ce ei te urăsc, imediat ce sunt siguri de tine. Cred că e un sentiment foarte plăcut să fii sigur de ceva.


Mi-ar fi atât de uşor să-i telefonez. Şi-atunci aş şti. Poate n-ar fi un lucru prea
nelalocul lui. Poate, de fapt, nici nu l-ar deranja. Poate i-ar plăcea. Poate n-a reuşit
să facă legătura. Uneori oamenii încearcă să te sune, dar numărul nu poate fi apelat.
Nu spun asta numai pentru a mă consola; asemenea lucruri chiar se întâmplă. Iar Tu, Doamne, ştii că, într-adevăr, se întâmplă. Oh, Doamne, ţine-mă departe de telefonul
ăla. Ţine-mă departe. Lasă-mă să-mi păstrez puţintică mândrie. Îmi va fi de ajutor, Doamne. Cred că, de fapt, va fi tot ce-mi rămâne.


Oh, ce importanţă mai poate avea mândria, când arde cămaşa pe mine să vorbesc cu el? Asemenea mândrie-i o prostie, o jalnică meschinărie. Adevărata mândrie, marea mândrie, este aceea de a nu avea mândrie. Şi nu spun asta fiindcă tocmai am de
gând să-l sun. N-am de gând. Acesta-i adevărul, iar eu ştiu că acesta-i adevărul.
Voi fi de neclintit. Voi fi dincolo de micile mândrii.


Te rog, Doamne, dă-mi puterea să nu-i telefonez. Te rog, Doamne.


Nu văd ce treabă poate avea aici mândria. E vorba de ceva cu totul nesemnificativ, mândria n-are loc într-o asemenea împrejurare, iar eu n-ar trebui să fac atâtea valuri. Poate l-am înţeles greşit. Poate mi-a spus să-l sun eu la ora cinci.
“Sună-mă la cinci, scumpo.” Se poate foarte bine aşa să fi zis. Se prea poate să nu-l
fi auzit eu bine. ““Sună-mă la cinci, scumpo.” Sunt aproape convinsă că aşa a spus.
Doamne, nu mă lăsa să vorbesc cu mine astfel. Ajută-mă să-mi dau seama ce şi cum, Te rog, ajută-mă să-mi dau seama ce şi cum.


Mă voi gândi la altceva. O să stau liniştită. Oh, de-aş putea sta liniştită. De-aş putea sta liniştită. Poate reuşesc să citesc ceva. Of, dar toate cărţile sunt despre oameni care se iubesc cu adevărat, cu tandreţe, unul pe altul. De ce le place să scrie asemenea cărţi? Oare nu ştiu că e vorba de un mare neadevăr? Oare nu ştiu că totul e o minciună, o nenorocită de minciună? De ce trebuie să se pălăvrăgească despre aşa ceva, când ştiu foarte bine că doare? Lua-i-ar naiba, lua-i-ar naiba, lua-i-ar naiba.


Nu, nu. Voi sta liniştită. N-am de ce mă entuziasma. Priveşte. Închipuie-ţi că el e cineva pe care nu-l cunosc prea bine. Închipuie-ţi că-i el e o fată. Atunci aş suna
şi-aş spune, “Well, pentru numele lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat cu tine?” Asta
aş face, şi nici nu m-aş mai sta atât pe gânduri. De ce nu pot fi relaxată şi naturală? Doar pentru că-l iubesc? Pot fi. Sincer vorbind, pot. Îl voi suna – şi totul va decurge lejer şi agreabil. O să vezi, Doamne, aşa va fi. Oh, nu mă lăsa să-l sun. Nu mă lăsa, nu mă lăsa, nu mă lăsa.


Doamne, chiar n-ai de gând să-l laşi să mă sune? Eşti sigur, Doamne? N-ai putea, Te rog, fi mai îngăduitor? N-ai putea? Nu-ţi cer, Doamne, să-l faci să mă sune-n această clipă; doar să-l laşi să mă sune cât mai curând. Voi număra din cinci în
cinci până la cinci sute. Voi număra foarte încet, fără să trişez. Dacă nu mă sună până atunci, îl voi suna eu. Chiar o voi face. Oh, te rog, dragă Doamne, dragă Doamne înţelegător, Tatăl meu binecuvântat din ceruri, fă-l să sune până atunci.
Te rog, Doamne.


Cinci, zece, cincisprezece, douăzeci, douăzeci şi cinci, treizeci, treizeci şi cinci.


Trad. Petru Dimofte

vezi mai multe texte de: Dorothy Parker