- Acasă
- Dinozaurii de plastic
Se presupune că ar fi posibil să existe mai multe metode ştiinţifice prin care s-ar putea reînvia dinozaurii. Una dintre ele ar fi clonarea. Dar oare cine şi-ar putea închipui vreodată că ar putea prinde viaţă nişte dinozauri… de plastic?!
Nava lui Raf, „The Conquest”, sau cum ar veni în traducere, „Cucerirea”, se apropia de obiectivul final al misiunii în care pornise cu cinci ani în urmă, planeta αx. În interior, Raf, singur, se pregătea pentru manevrele de aterizare. Era foarte bucuros că reuşise să-şi atingă ţinta, fiindcă planeta respectivă îi trezise interesul încă din momentul în care el o descoperise, în timpul unor cercetări astronomice. O denumise simbolic αx, iar steaua centrală a sistemului, necunoscută până atunci, αy.
Raf era nerăbdător să coboare pe suprafaţa planetei. Avusese curajul de a se aventura de unul singur în această lungă misiune; el era şi comandantul şi subordonatul, deci, constituia întreg echipajul. „The Conquest” era nava lui personală, proprie, o concepuse în întregime, fără ajutorul nimănui. O proiectase şi o construise, făcuse tot ceea ce era necesar şi se părea că nu greşise deloc, reuşise chiar şi de unul singur, căci nava lui se dovedise a fi printre cele mai moderne şi mai performante dintre toate câte existau în acea vreme.
Nu discutase cu nimeni, pe tot parcursul acestei îndelungate călătorii, căci nu avusese cu cine şi ar fi fost caraghios să vorbească de unul singur, însă acest lucru nu-l deranjase deloc, câtuşi de puţin; nu se plictisise, îi plăcea singurătatea. Pentru că privea lucrurile şi astfel: nu-l cicălise nimeni, nu-l deranjase nimeni, nu-i spusese nimeni ce ar trebui să facă, nu-i dăduse nimeni nici un fel de indicaţii, făcuse totul după capul lui şi se părea că nu greşise. Dacă ar şti ceilalţi, ar muri de invidie! Cine mai reuşise până atunci să ducă cu bine până la capăt o misiune de lungă durată? Iar el o făcuse din propria-i iniţiativă, deci, pe cont propriu, de unul singur.
Dar Raf nu se bucura numai pentru că aparent misiunea lui se dovedea a fi încununată de succes, ci şi de faptul că finalizase în acel moment un robot – o realizare care-i solicitase aproape tot timpul acestei misiuni – robot care spera să-i fie de folos. Şi iată că, întâmplător, finalizarea lucrării robotului coincidea cu momentul în care misiunea lui se apropia de sfârşit.
Înainte de a trece la manevrele de aterizare pe suprafaţa planetei αx, de care se apropia vizibil, Raf puse în funcţiune robotul, pentru a-l testa, să vadă dacă funcţionează aşa cum trebuie sau nu, dacă-i ascultă şi-i îndeplineşte comenzile, în general, dacă toată munca lui de până în acel moment n-a fost în zadar.
De cum îl puse în funcţiune, robotul execută cu precizie tot ceea ce îi comandase, ceea ce-l făcu pe Raf să fie şi mai bucuros, mai mândru. Era de-a dreptul fericit! Acum nu mai era singur. Avea, în sfârşit, un tovarăş de drum, chiar dacă acesta era doar un robot.
Îl denumi R1, din raţiuni lesne de înţeles. R1 îi satisfăcea pe deplin capriciile, de fapt aşa şi-l dorise, aşa şi-l imaginase. Realizat dintr-un aliaj dur, rezistent, inoxidabil, R1 era totuşi delicat, avea un aspect plăcut, predominant uman, împrumuta mult, în mişcările sale de la om. Deci, se mişca, vorbea, auzea. Memoria îi fusese strălucit programată chiar de Raf însuşi.
În sfârşit! „The Conquest” intră în atmosfera planetei αx, ceea ce nu-i provocă nici un fel de neplăceri. Frecarea cu atmosfera planetei nu avu nici un efect negativ asupra aspectului exterior al navei, aliajul din care fusese realizat fuselajul dovedindu-se a fi cel potrivit. După câteva minute, nava atinse solul planetei şi se opri, rămânând să se mai odihnească după o activitate neîntreruptă de cinci ani, perioadă în care toate motoarele fuseseră destul de solicitate, dar făcuseră faţă; Raf nu întâmpinase nici un fel de probleme până în acel moment, totul dovedindu-se a fi exact aşa cum considerase. Aşa că, fără a mai sta prea mult pe gânduri, se pregăti să iasă pe suprafaţa planetei necunoscute. Îşi luă costumul de astronaut şi, evident, se hotărî să ia şi robotul cu el, ca şi câteva aparate electronice absolut necesare. Înainte de a ieşi, mai aruncă o ultimă privire prin interiorul navei, pentru ca totul să fie O.K.
Pe o măsuţă dintr-un colţ, pe care era aşezată o machetă ce imita perfect perioada Cretacicului de pe Terra, zări două figurine mici de plastic, care reprezentau două dintre cele mai cunoscute specii de dinozauri: temutul Tyrannosaurus Rex şi nu mai puţin înfricoşătorul Triceratops; ele căzuseră pe-o parte, şi se deplasaseră faţă de locul în care Raf le aşezase iniţial.
Îşi reproşă carenţele sistemului antitrepidaţii, apoi se îndreptă numaidecât într-acolo, le ridică şi le aşeză în poziţia normală.
De ce oare avea omul acea machetă într-un colţ al navei sale în această misiune spaţială şi acele micuţe figurine de plastic? Simplu! Pentru că era pasionat, ba chiar fascinat de paleontologie, pe care o studiase atât cât putuse şi cât îi permisese timpul pe care îl avusese la dispoziţie. Iar cele două creaturi, de mult dispărute, îl atrăgeau în mod deosebit. Raf studiase amănunţit comportamentul acestor giganţi, ce populaseră odinioară Terra în era Mezozoică, luase parte la multe expediţii paleontologice, descoperise şi cercetase multe schelete de dinozauri, încercând să înţeleagă cât mai multe lucruri legate de acest subiect. Dar acum renunţase pentru un timp la studierea fosilelor, căci trecuse într-un alt domeniu la fel de fascinant: studierea planetelor necunoscute, misterioase. Chiar se afla în acel moment pe una dintre ele. După ce ridică jucăriile de plastic, singurele pe care le avea în navă, Raf se decise să iasă. Zis şi făcut!
La comanda lui, trapa navei „The Conquest” se deschise automat. Păşi temător dincolo de ea, apoi coborî cele câteva trepte ce-l despărţeau de solul planetei. În urma lui apăru imediat robotul, iar după ce amândoi se depărtară de navă, trapa se închise ermetic, automat.
Raf atinsese solul planetei. Îşi roti privirea de jur împrejur, iar prin casca de astronaut ce-i acoperea chipul, totul i se înfăţişă destul de clar. Făcu temător câţiva paşi înainte, destul de stângaci. Avea şi lanterna aprinsă, iar fasciculul ei bătea destul de departe. Avea nevoie de lanternă, pentru că era destul de întuneric; se părea că aterizase pe timp de noapte, contrar aşteptării şi calculelor sale.
Analizând cu privirea aspectul ţinutului ce i se înfăţişa, avu o altă surpriză neplăcută. Nimic din ceea ce-l înconjura nu era aşa cum s-ar fi aşteptat. Totul părea pustiu, în timp ce el se aştepta la o lume plină de viaţă şi animaţie, după cum relevau cercetările lui.
Solul planetei era nisipos, acoperit aparent în întregime cu un strat gros de pulbere de o culoare bizară, brun-roşiatică, în care picioarele i se afundau uşor, lăsând urme adânci, aproape ca pe planeta Marte a Sistemului Solar. Întreaga suprafaţă părea a fi la fel, aridă, pustie, denivelată, accidentată, nu prea plăcută la prima vedere.
Raf îşi consultă micuţul său scanner, un aparat electronic pe care-l ţinea în mână, atent la informaţiile despre condiţiile atmosferice, şi nu numai, ale planetei pe care tocmai aterizase. Îl ilumină cu lanterna, apoi citi în gând informaţiile ce apăruseră pe display, informaţii ce se succedau cu repeziciune. Astfel află că:
– temperatura aerului în exterior era de 17ºC, deci era suportabilă, ba chiar plăcută; o temperatură acceptabilă pentru el.
– atmosfera la suprafaţa planetei conţinea o cantitate destul de mare de oxigen şi nu se semnala prezenţa vreunui gaz toxic sau dăunător organismului uman, deci aerul era respirabil. Desigur, mai erau prezente şi alte substanţe în compoziţia atmosferei, dar acelea nu-i dăunau cu nimic, după indicaţia scannerului său, deci nu avea a se teme de intoxicaţie sau asfixie.
– în aer nu erau prezente radiaţii periculoase organismului său;
– vântul bătea cu o viteză de numai 20 km/h, deci şi el acceptabil; mai mult adia uşor; la viteze mai mari, se gândi, s-ar fi iscat o adevărată furtună de nisip.
– acceleraţia gravitaţională era de 1,23 G, deci, forţa gravitaţiei nu era nici prea mare, nici prea mică, era suportabilă; de aceea nici el, nici robotul său, nu pluteau prin aer, ci păşeau normal pe suprafaţa planetei. Se simţeau puţin mai grei ca de obicei, dar acest lucru nu-i incomoda deloc pe nici unul dintre cei doi; nu le îngreuna mişcările.
Prin urmare, datorită acestor date principale obţinute, se decise să renunţe la costumul de astronaut, a cărui folosinţă nu i se mai părea strict necesară; nu făcea altceva decât să-i îngreuneze mişcările. Zis şi făcut!
Îşi chemă robotul, căruia, pentru început, îi dădu să ţină lanterna, iar el începu să-şi desfacă uşor costumul. După ce se debarasă complet de el, respiră adânc aerul curat, constatând că era într-adevăr plin de oxigen. Luă înapoi lanterna şi-i înmână de data aceasta robotului costumul de astronaut, rugându-l să-l ducă înapoi în navă. R1 nu comentă, executând întocmai instrucţiunile primite, iar omul se bucură de libertatea în mişcări pe care i-o oferea lipsa costumului. Ce bine că nu se vedea nevoit să-l utilizeze, putea sta oricât afară, pe suprafaţa planetei, fără a avea nevoie de acest incomod costum. Acum însă nu era cazul.
După ce duse costumul înapoi în navă, R1 reveni pe suprafaţa nisipoasă a planetei.
Raf se îndepărtă de navă, foarte curios, dar nu găsi nimic care să-i satisfacă interesul. Privi cerul înstelat. Nu zări nici măcar cei doi sateliţi naturali ai planetei, pe care el îi semnalase în observaţiile astronomice făcute înainte de plecarea în misiune şi pe care îi notase αx1, respectiv αx2. Ce se întâmplase? Dacă pe undeva se strecurase o mică eroare? Să nu fi fost oare aceasta planeta αx, din sistemul planetar αy, din galaxia αz, cea pe care o căuta, cea pe care o descoperise şi i se păruse atât de interesantă? Nu, asta nu se putea! Raf nu vru să accepte o asemenea presupunere. Mai repede fu înclinat să creadă că se înşelase în momentul când făcuse acele observaţii astronomice, nu acum.
În final, dădu întreaga vină pe întunericul existent şi se decise să se întoarcă în nava lui, unde să se odihnească, pentru a reveni pe suprafaţa planetei când se va lumina de ziuă, ca totul să fie mai clar, pentru a putea observa totul mai bine.
Deci şi el, şi R1, se întoarseră în navă. Aici totul era în ordine. Mai puţin lipsa celor două figurine de plastic – Ty Rex şi Tricer – care dispăruseră de la locul lor de pe machetă. Raf observă imediat această stranie dispariţie, dar nu găsi o explicaţie plauzibilă pentru acest lucru. Ştia bine că nu le luase cu el afară, le aşezase doar în poziţia normală înainte de a ieşi. Mai căută, dar atent, sub măsuţă şi prin alte părţi ale punţii principale, unde se aflau în acel moment, doar doar le-o găsi. R1 îl ajută şi el, dar nu le găsiră.
Raf renunţă la căutare. Se duse să se odihnească, se simţea epuizat. Îl lăsă pe R1 să supravegheze nava, în timp ce el dormea. Oricum, robotul nu consuma prea multă energie, deci nu va fi în pierdere, în schimb va fi în siguranţă.
R1 căută, în continuare, cele două figurine de plastic; fără nici un rezultat.
Când Raf se trezi, pe planeta αx într-adevăr se luminase de ziuă. Reveni pe puntea principală, unde-şi găsi robotul, încă activ. R1 îl informă că nu descoperise încă cele două figurine de plastic. Raf îl linişti, spunându-i că oricum nu mai contează, tot vor apărea ele până la urmă.
Se pregăti pentru o nouă ieşire pe suprafaţa planetei. Bineînţeles, robotul îl va urma şi de data aceasta. Pentru orice eventualitate, Raf îşi luă din nou costumul de astronaut. Nu ştia ce-l aşteaptă afară; considera că-i precaut să procedeze astfel.
Gata echipat, astronautul ieşi din navă. Lumina orbitoare a astrului zilei îl întâmpină de cum se deschise trapa navei sale. Evident, era steaua αy.
Coborî treptele navei. În urma lui, robotul. Trapa se închise automat în urma lor. De cum puse piciorul pe solul nisipos al planetei, primul lucru pe care fu înclinat să-l facă, fu acela de a-şi consulta scannerul electronic. Pe micuţul display apărură, una după alta, informaţiile: temperatura la sol era de 26ºC, atmosfera se prezenta în aceeaşi compoziţie, din punct de vedere chimic, deci era tot respirabilă, nu existau radiaţii periculoase lui, viteza vântului scăzuse la 15 km/h, iar forţa gravitaţională avea aceeaşi valoare de 1,23G.
Cum temperatura atmosferei urcase numai puţin faţă de cea înregistrată în cursul nopţii, se părea că Raf putea renunţa din nou la costumul lui de astronaut, ceea ce şi făcu. R1 duse costumul înapoi în navă, apoi robotul reveni. Se simţea bine fără acest costum, avea mai multă libertate în mişcări şi putea observa totul mai atent. Cercetă aşadar din nou aspectul general al planetei, de data aceasta în lumina puternică a astrului zilei. Dar totul era la fel, ca şi în cursul nopţii. Pustiu, neschimbat. Atât cât cuprindea cu ochii săi albaştri, de jur-împrejur, nu se putea zări decât acel nisip brun-roşiatic ce acoperea solul planetei; tenta roşiatică devenise mult mai evidentă la lumina zilei.
Luă un binoclu, însă nu zări nimic nou, aşa că îl lăsă deoparte. Observă, deodată, nişte urme paralele, care nu erau nici ale lui, nici ale robotului, urme pe care nu le observase până-n acel moment, amprente micuţe ce păreau să pornească chiar din dreptul treptelor navei lui. Cum vântul nu bătea puternic, ci abia adia, nisipul nu le acoperise, nici măcar pe cele făcute de Raf şi R1 în cursul nopţii, aşa că toate puteau fi zărite clar. Nu era o iluzie. Se aplecă, pentru a le observa mai bine. Scoase o lupă din buzunar şi cercetă amănunţit. Păreau a proveni de la nişte animale micuţe, dintre care unul era biped, iar celălalt patruped. Raf se miră. Dinozaurii!… Dinozaurii lui de plastic! Cele două figurine – Ty Rex şi Tricer – care lipseau din nava lui, dispăruseră fără urmă şi nu le mai găsise. Urmele acelea din nisip corespundeau: Ty Rex era biped, Tricer patruped. Şi amândoi erau micuţi. Imposibil, totuşi! Cum să fi ieşit din navă şi să fi mers pe propriile lor picioare nişte figurine de plastic?! Nişte jucării?! Absurd! Raf alungă de îndată acest gând, mirându-se că-şi putuse închipui o asemenea prostie şi încercă să găsească o altă explicaţie, una logică. Însă nu găsi nici una, aşa că abandonă această încercare.
Se încruntă! Era sigur că, în cursul nopţii, deşi fusese întuneric, nu observase acele urme mititele acolo. Deci, în mod logic, ele apăruseră după ce el şi R1 intraseră înapoi în navă, dar nu putea fi sigur de acest amănunt.
Porni în direcţia micuţelor urme, fără a călca pe ele, ci pe lângă ele. Robotul îl urmă. La un moment dat, urmele se despărţiră, cele aparţinând patrupedului pornind într-o direcţie, iar ale celuilalt în altă direcţie. De ce oare? Raf nu avea nici cea mai vagă idee, dar nici nu încercă să-şi explice această despărţire bruscă. Acum însă urmele se puteau distinge mai bine şi se observa mai clar diferenţa dintre ele.
Gândindu-se puţin, Raf decise să pornească pe urmele patrupedului, împreună cu R1, deci, să nu se despartă de robotul său.
Se uită în jur. Aspectul planetei era acelaşi, neschimbat. După un timp, începură să apară din loc în loc cratere adânci, mai mici sau mai mari, apoi stânci golaşe şi alte proeminenţe ce ieşeau din nisip.
Urmele patrupedului ocoleau aceste stânci şi cratere, iar, la un moment dat, Raf constată o altă ciudăţenie. Urmele nu mai erau la fel de micuţe. Erau aceleaşi, aparţineau aceluiaşi patruped, dar începeau să crească, să se mărească, devenind deja ceva mai măricele, iar pe măsură ce înaintau, din ce în ce mai mari. Oare ce însemna acest lucru? Cum putea să crească aşa de repede acel patruped, aşa, din mers?
Raf rămase dus pe gânduri, însă îşi continuă drumul. Oare acelaşi lucru se petrecuse şi în cazul celuilalt animal? Oare şi urmele lui se măriseră? Merse mai departe; robotul lângă el.
Solul planetei deveni din ce în ce mai accidentat, mai plin de cratere şi de formaţiuni stâncoase, dar nisipul era încă prezent, ceea ce le uşura urmărirea, înaintarea, altfel i-ar fi pierdut urma.
În depărtare, Raf zări munţii, nişte munţi înalţi, abrupţi, dar, după cum păreau, lipsiţi de vegetaţie, goi, formaţi numai din stânci; nişte stânci golaşe. Urmele patrupedului păreau a se îndrepta într-acolo. Ajunseseră deja la o dimensiune înfricoşătoare, ceea ce presupunea că posesorul lor era deja o fiinţă imensă, masivă. Se încruntă! O fiinţă uriaşă? Să fie, spre exemplu… un dinozaur?! În cazul acela, Triceratops?! Iar celălalt, bipedul, să fie Ty Rex?!…
Nu! Hotărât lucru, nu! Acele urme micuţe la început, care apoi deveniseră imense, nu puteau aparţine figurinelor lui de plastic! Cum putea să-şi închipuie oare aşa ceva?! Nişte jucării de plastic inofensive nu aveau cum să prindă viaţă, să umble libere şi să crească! Încercă, deci, să nu se mai gândească deloc la acest lucru absurd, continuându-şi urmărirea. Urmele îl conduseră, într-adevăr, la poalele munţilor pe care-i zărise, apoi o luară printre stâncile muntoase, pe unde imensul animal îşi mai găsise loc. Pe aici însă, stratul de nisip, gros până atunci, se subţia vizibil, până ce dispăru complet.
Acum nu mai puteau zări urmele. Pe unde o luase oare creatura aceea enormă? Raf îşi porni scannerul, sperând să-l ajute la ceva. Într-adevăr, află precis direcţia în care se îndrepta creatura, ba chiar constată faptul că animalul, sau ce-o fi, trebuie să fie prin apropiere. Porni în direcţia indicată de scanner. Nu mai avu mult de mers până ce zări în faţa sa animalul.
Se opri uimit în loc, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. Abia mai răsufla de emoţie. R1, mai puţin emoţionat, se opri şi el.
Uriaşa creatură se afla la vreo trei sute de metri în faţa lor. Raf se ascunse împreună cu R1 după o stâncă nu prea înaltă, pentru a observa animalul, fără ca acesta să le simtă lor prezenţa.
Scoase un minuscul aparat cu ajutorul căruia făcea înregistrări video. Focaliză şi admiră. Era un animal imens, dar nu necunoscut. Era un animal ce trăise odinioară pe Terra, în trecutul îndepărtat, în era Mezozoică, unul dintre acei dinozauri ce stăpâniseră odată Pământul, inconfundabilul Triceratops. Fără îndoială, era un Tricer, ba încă un exemplar minunat. Cu cele trei coarne ale sale, de cel puţin 1 m fiecare, ceea ce-l făcea destul de periculos, chiar dacă era erbivor, Triceratopsul era uşor de recunoscut, mai ales pentru un paleontolog pasionat cum era Raf. De unde oare apăruse? Şi de ce era singur?
Dacă ar fi fost să dea crezare acelor urme, atunci cele două creaturi porniseră exact de la nava lui, din dreptul treptelor; la început, fuseseră micuţe, apoi crescuseră, se măriseră tot mai mult. Şi atunci, celălalt animal, căruia îi reveneau urmele ce dovedeau a fi vorba despre o creatură cu două picioare, era Tyranno? Tyrannosaurus Rex? Temutul Ty Rex?!… Şi oare şi el crescuse, ca şi Tricerul, tot aşa, până la acele dimensiuni?
Gândul acesta îl înspăimântă pe Raf. Dacă era adevărat, însemna că va avea ocazia să-l întâlnească pe faimosul Ty Rex viu, o perspectivă nu prea plăcută. Bineînţeles, era curios, ca orice paleontolog înrăit, dorea să-l vadă pe Tyranno; mai mult chiar, de abia aştepta să-l vadă viu, în realitate, liber, nu doar în imagini, sau doar ca resturi fosile, dar acest lucru nu însemna că nu i-ar fi fost frică. Toate cunoştinţele pe care le deţinea în legătură cu acest carnivor feroce îl făceau să tremure de frică numai la gândul că în curând se va afla faţă în faţă cu temutul Ty Rex.
Dar chiar şi Tricer, cu imensele-i coarne, mai ales cele două din faţă, lungi şi ascuţite ca nişte veritabile lănci, şi tot îi provoca în mod straniu sentiment de nelinişte, de teamă. Dacă îi va observa cumva sau le va simţi prezenţa? Acest lucru îl va înfuria?… Nu avea cum să se apere împotriva coarnelor. Însă ce se va face dacă animalul îi va ataca? Poate numai să fugă spre munţi şi să se caţere pe stânci, cât mai sus cu putinţă, asta i se părea singura alternativă care-i oferea o cât de mică şansă de scăpare din faţa atacului animalului acela imens. Însă Tricerul părea nepăsător, nu dădea semne că ar avea vreo intenţie ofensivă, periculoasă, aşa că Raf îşi continuă liniştit înregistrarea.
Deodată, însă, animalul începu să adulmece neliniştit aerul, devenind nervos, agitat, iar acest lucru îi provocă omului fiori reci pe şira spinării. Să-l fi descoperit cumva animalul? Dar nu, patrupedul cu trei coarne nu-şi îndreptă deloc atenţia spre Raf şi R1, probabil că nici nu-i observase; altul era motivul neliniştii lui. Tricerul se întoarse pe picioarele-i imense, izbi cu putere cu coada o stâncă, pe care o sfărâmă în mii şi mii de bucăţele, apoi porni şi se îndepărtă încet.
Sub paşii săi greoi, enormi, pământul se cutremura; Raf îl urmări îndeaproape, făcând tot posibilul ca acesta să nu-l observe. R1 merse şi el uşor, înţelegând că Tricerul nu trebuia să le simtă prezenţa.
Astronautul fu cuprins din nou de îndoieli. Să fie oare aceasta una dintre jucăriile de plastic? Semăna foarte mult cu figurina pe care n-o mai găsise în navă. Dar nu, nu putea fi! Animalul acesta nu era deloc de plastic! Era un dinozaur viu, un Triceratops adevărat! Din carne şi oase! Nu de plastic…
Dinozaurul se opri. Raf şi R1 se opriră şi ei, ceva mai în urmă şi se ascunseră după o altă stâncă. Dinozaurul era la fel de neliniştit, adulmeca de zor… Simţea ceva, o prezenţă. Ce?! Probabil o primejdie, judecând după felul în care se comporta. Desigur, asta era! Lui Raf îi deveni deodată totul foarte clar: Triceratopsul simţea prezenţa Tyrannosaurului Rex. Deci, Ty Rex era pe aproape. Gândul că în curând avea să-l vadă şi pe Tyranno îl cutremură, dar încercă să-şi păstreze cumpătul. Oare ce se va întâmpla în momentul în care va sosi Ty Rex?
Solul planetei începu să vibreze, la început uşor, apoi se făcură simţite zguduituri din ce în ce mai puternice, auzindu-se din ce în ce mai clar un zgomot surd, înăbuşit, ceea ce semnifica apropierea unui animal mare, greoi. Cum Tricerul nu se mişca în acel moment, acele zgomote ce se puteau distinge cu uşurinţă şi acele zdruncinături ce se făceau din ce în ce mai simţite presupuneau apropierea unui alt animal masiv.
Într-adevăr, nu trecu mult până ce-şi făcu apariţia înfricoşătorul Tyranno, cu un urlet asurzitor, care l-ar fi înspăimântat chiar şi pe cel mai curajos om din lume, fie el chiar şi un talentat paleontolog. Înfăţişarea-i cu adevărat fioroasă dovedea, dacă mai era nevoie, că faima dobândită i se potrivea cu adevărat; Ty Rex părea a fi, fără îndoială, un monstru, un monstru imens ce nu cunoştea mila. Cu fălcile-i enorme, împodobite dintr-o parte într-alta cu dinţi lungi şi ascuţiţi, părea făcut anume pentru a ucide.
Dar Tricer îl întâmpină fără frică, răspunzându-i printr-un urlet la fel de îngrozitor, înfruntându-l cu curaj. Tyranno se năpusti degrabă asupra acestuia, gata să-l facă bucăţele, clănţănind de zor din dinţi-i ca nişte săbii tăioase şi agitându-şi necontenit cele două membre superioare scurte.
Tricerul nu păru deloc înspăimântat de demonstraţia de forţă făcută de rivalul său şi se avântă curajos la luptă, ameninţându-l pe Tyranno cu cele trei coarne ale sale, aşa că Ty Rex nu reuşi să-şi înfulece adversarul dintr-o îmbucătură, cum probabil îşi plănuise, ci se văzu nevoit să se apere de atacul patrupedului.
Raf rămase înmărmurit după stânca pe care o alesese ca ascunzătoare, fără să scoată vreun sunet, evitând şi să respire, dacă era posibil, pentru că îi era teamă că putea fi descoperit. Nu lăsă nici o clipă aparatul din mână, continuând să înregistreze imaginile acelea incredibile, urmărind atent lupta dintre cele două creaturi înfricoşătoare. Până în acel moment, nici unul dintre dinozauri nu reuşise să-l rănească pe celălalt, câtuşi de puţin. Amândoi păreau a fi la fel de puternici, de abili în mişcări şi părea imposibil ca doar unul dintre ei să fie învingătorul. Fiecare se ferea cu succes de atacul celuilalt. De aceea, nici Tricerul nu reuşi să-l împungă pe ferocele Tyrannosaur cu cele trei coarne ale sale, dar nici Tyranno nu reuşi să-şi muşte adversarul, sau să-i înfingă ghearele în abdomen, în ciuda atacurilor repetate.
Lupta era însoţită de sunete înfiorătoare; cu greu se putea distinge când urla Ty Rex şi când urla celălalt. Sunetele se contopeau, provocând un asurzitor concert al teroarei.
Raf privi curios dinozaurii. Erau exact aşa cum şi-i imaginase el, aşa cum ştia el că ar trebui să fie, corespundeau perfect cunoştinţelor sale despre dinozauri. Ty Rex avea un cap enorm, cu fălci imense, înarmate cu lamelele tăioase ale dinţilor, un corp masiv, robust, bine făcut, picioare puternice, ca nişte stâlpi, prevăzute cu patru gheare fiecare, o coadă lungă, mobilă, flexibilă, cu care lovea, cu violenţă, în toate direcţiile şi cu membrele-i superioare mai puţin dezvoltate, mici, dar vânjoase, periculoase, prevăzute cu câte două gheare fiecare.
Denumirea de Tyrannosaurus Rex (Regele Tiran) i se potrivea de minune, îl caracteriza. Arăta, într-adevăr, ca un tiran. Cu ochii mari, cu o privire fioroasă, nici nu putea fi considerat altfel.
De partea cealaltă, Triceratopsul nu arăta la fel de înspăimântător, dar prezenţa celor trei coarne groase, lungi şi extrem de ascuţite, îl făceau destul de periculos. Tricerul era parţial protejat împotriva atacurilor Tyrannosaurului, căci spatele îi era învelit, chiar dacă nu în întregime, de o armură osoasă greu de străpuns, iar capul îi era de asemenea protejat de un guler osos gros, dantelat, destul de înalt, prevăzut în partea de sus cu o mulţime de ţepi scurţi, nu foarte ascuţiţi, dar duri. Totuşi, Tricerul era vulnerabil, dacă Tyranno ar fi reuşit să-l apuce cu maxilarele sale puternice din locurile mai puţin protejate. Patrupedul se dovedi însă iscusit: rămânea mereu cu coarnele-i ameninţătoare îndreptate spre rivalul său, ceea ce-i mai tăia acestuia din avânt.
Când lupta deveni mai interesantă, lui Raf îi scăpă deodată aparatul din mână. Noroc că nu se sparse, însă zgomotul produs de căderea acestuia atrase imediat atenţia dinozaurilor.
Brusc, aceştia îşi întrerupseră lupta, îndreptându-şi amândoi deodată atenţia către om. Dinozaurii nu reluară lupta între ei, această nouă ţintă apărută pe neaşteptate trezindu-le interesul, părându-li-se mult mai accesibilă, mai uşor de abordat; o ţintă care probabil nu le va opune multă rezistenţă. Deşi Raf nu părea o ţintă spectaculoasă, impresionantă, sau o pradă importantă, totuşi ambii dinozauri îşi îndreptară atenţia spre el, atrăgându-i probabil şi prezenţa robotului, care strălucea metalic în razele stelei αy. Raf ştia că Tyrannosaurul nu-l va putea zări dacă va sta pe loc, nemişcat, însă, de data aceasta, acest amănunt nu-i fu de prea mare folos. Ty Rex îl observă, poate din cauza robotului, poate din cauza Triceratopsului, care în mod sigur îl vedea clar. Aşa că ambii dinozauri porniră cu paşi uriaşi, ameninţători, spre Raf. Sub greutatea lor imensă, pământul se cutremura. Tricer se avântă cu toate cele trei coarne ale sale înainte, iar Ty Rex clănţăni din dinţi şi îşi agită de zor cele două braţe superioare, dotate cu numai două gheare, extrem de ascuţite.
Raf o luă la fugă printre stâncile golaşe cât putu de repede, cu robotul urmându-l îndeaproape. Partea cea proastă era că, intrând în panică, el porni în direcţie opusă munţilor, adică înapoi, către navă, iar aici nu avea pe unde să se ascundă. Şi inevitabil, cei doi monştri se apropiau de el din ce în ce mai mult, fără să mai ţină cont pe unde călcau; ei sfărâmau orice obstacol li se ivea în cale: stâncile erau făcute praf sub paşii lor uriaşi, greoi.
Înspăimântat, Raf mai avu totuşi curajul să privească înapoi, în urma lui, şi zări chipurile înfiorătoare ale celor două creaturi preistorice, mai aproape decât şi-ar fi putut el închipui. Aparatul de filmat pe care Raf îl scăpase din mână nu păţise nimic; fu evitat şi de tălpile uriaşe ale giganţilor. Iar cum din întâmplare obiectivul era îndreptat exact în direcţia în care pornise Raf, aparatul îşi continua înregistrările, nu-şi întrerupsese activitatea în momentul căderii.
Pe moment, Raf nu-şi putea închipui cum va scăpa viu din acea situaţie. Avea de evitat nu unul, ci doi giganţi, aşa că şansele scădeau vizibil. Instinctiv, în timp ce fugea, se căută de vreo armă, cu care să rezolve situaţia, dar spre nenorocul lui, singura armă adevărată care l-ar fi putut ajuta se afla la bordul navei. Găsi totuşi o armă minusculă, care probabil nu-i era de prea mult ajutor, dar, în lipsă de altceva, decise să o folosească; oricum trebuia să facă fără întârziere ceva: dinozaurii se apropiaseră deja prea mult, aşa că Raf se întoarse, ochi şi trase, când spre unul, când spre altul.
Binenţeles, R1 se dădu la o parte, ca să nu-şi împiedice stăpânul în acţiunile sale. Raf îşi nimeri din plin ţintele, pe rând, însă faptul acesta nu păru a avea un efect prea mare asupra giganţilor – îi determină doar să se oprească în loc pentru câteva clipe. Focurile de armă nu-i rănise câtuşi de puţin. Ty Rex-ul părea că încearcă să se scarpine în locurile atinse cu cele două gheare ale membrelor superioare, fără a se zgâria cu ele. La fel şi Tricerul, cu cele două coarne mai lungi, cu care era înzestrat. Raf mai trase de câteva ori spre cele două făpturi, bineînţeles, fără mare efect, dar nu urmărea decât să câştige distanţă, ceea ce era destul de dificil, căci cele două creaturi înfricoşătoare îşi continuau drumul într-un ritm ameţitor, foarte rapid. Se forţă să rămână calm, să-şi păstreze speranţa, să nu exaspereze.
La un moment dat, însă, se împiedică de o piatră. Probabil că era o bucată provenită din sfărâmăturile bolovanilor ce li se iveau în calea celor doi teribili dinozauri. Cert e că Raf, dezechilibrat, aflându-se în acel moment exact pe marginea unui crater destul de adânc, fu gata-gata să cadă. Probabil că aşa s-ar fi şi întâmplat, dacă n-ar fi intervenit la timp R1, care salvă astfel viaţa stăpânului său.
Acţiunea îl costă mult pe robot, deoarece căzu chiar el în acel crater, izbindu-se violent de marginile pietroase, dure, tari, colţuroase, până ce ajunse pe fundul acestuia. Iar acolo ajunse doar ca o grămadă de piese dezintegrate, bucăţi-bucăţele. Raf privi numai o clipă spre interiorul craterului, constatând ce se alesese din robotul său…
R1 se sacrificase pentru el, iar acest lucru îl mişcă profund pe Raf, îl impresionă. Ce anume îl determinase pe robot să acţioneze astfel? Nu-şi amintea să-l fi programat să-i salveze lui viaţa, în cazul în care el ar fi fost în pericol. Şi totuşi, robotul tocmai o făcuse. Să fi însemnat oare acest lucru că robotul ar fi dobândit o conştiinţă proprie, separată, individuală, independentă? Şi ce îl motivase oare pe robot? De ce îi salvase lui viaţa? Pentru ce?… Degeaba! Oricum nu avea şanse prea mari de scăpare. Nava era prea departe de acel loc, pentru a spera că ar putea ajunge până la ea, iar munţii erau acum şi mai departe de el. În urma lui se aflau cei doi fioroşi dinozauri. Trist, Raf continuă să fugă, dar dinozaurii erau deja mult prea aproape, pentru ca el să mai poată scăpa cu viaţă. Privind în urmă, Raf se îngrozi: dinozaurii îl ajunseră!
Resemnat, se opri din alergat, se ghemui, îşi închise strâns ochii şi îşi puse braţele deasupra capului, ca şi cum astfel s-ar mai putea feri de atacul animalelor gigantice. Desigur, ambii dinozauri se pregătiseră de atacul final, decisiv. Raf rămase aşa, în acea poziţie strategică câteva clipe, apoi îşi dădu seama că lucrurile nu erau în regulă; atacul giganţilor întârzia nepermis de mult. El nu simţise până în acel moment nici tăişul ascuţit al dinţilor Tyrannosaurului, nici străpungerea vârfurilor ca de lance ale coarnelor Triceratopsului. Ce se întâmpla? Mai era încă viu? Sau i se părea lui, numai? Nu auzise deloc pământul de sub el zguduindu-se şi nu se auzeau nici paşii giganţilor, îndepărtându-se. Încă înspăimântat, dar curios, Raf îşi coborî încet braţele, apoi deschise temător ochii. Se afla încă pe solul planetei αx, acest lucru era incontestabil. Privi în urma sa. Surpriză generală!… Nici urmă de vreun dinozaur! Contrariat, cercetă atent împrejurimile. Constată că nu-l înşelase vederea. Cei doi dinozauri lipseau, în mod indubitabil. Atunci, ce să fi fost oare toate acestea? Să fi fost numai o nălucire? Dormea?! Visa?! Sau era treaz?!… Dar robotul? El unde era? Să fi fost şi R1 tot o plăsmuire de vis? Raf nu putea să creadă un asemenea lucru. Doar lucrase atât amar de vreme la acel robot!…
Îşi îndreptă privirea în sus şi de abia atunci zări doi aştri micuţi, apropiaţi unul de altul, dar şi de suprafaţa planetei – erau desigur cei doi sateliţi naturali ai planetei, pe care el îi semnalase în observaţiile sale astronomice, făcute pe Terra, αx1 şi αx2 – care se vedeau slab, deoarece era ziuă, iar steaua αy ilumina totul puternic.
Amintindu-şi de crater, Raf porni uşor înapoi. Ce păcat că pe aici, în această zonă, nu exista nisip! Dacă cei doi dinozauri ar fi fost într-adevăr reali, Raf le-ar fi zărit cu uşurinţă urmele imprimate adânc. Din primii paşi, călcă pe ceva moale şi se aplecă să vadă despre ce era vorba. Luă în mână obiectul pe care călcase şi îl ridică. Era un dinozaur! Un dinozaur… de plastic!!! Se sperie şi scăpă figurina de plastic din mână. Jucăria căzu lângă o alta, tot de plastic şi ea, tot un dinozaur… Raf îşi făcu mai mult curaj, se aplecă din nou şi ridică ambele figurine. Aşa ceva nu se putea! Era imposibil! Incredibil!!! Dar, erau dinozaurii, dinozaurii de plastic… şi încă nu oricare, ci tocmai dinozaurii lui de plastic, cei ce lipseau din navă! Erau jucăriile lui, fără îndoială! Tricer şi Ty Rex, dar mici şi de plastic!!!… Cum şi de ce oare ajunseseră ele acolo?!
Nedumerit, le puse într-un buzunar şi îşi continuă drumul spre crater. În el regăsi rămăşiţele robotului său, R1, împrăştiate peste tot. Deci, nu era o halucinaţie! Dar cât era real?
Porni mai departe, spre locul unde îşi pierduse aparatul, acolo unde îi zărise pentru prima oară pe Tricer şi pe Tyranno luptându-se, gândindu-se că poate va găsi şi alte indicii.
Îşi găsi aparatul intact. Îl ridică, constată că acesta nu-şi întrerupsese activitatea nici măcar o clipă. Bucuros, se îndreptă spre navă, gândindu-se că de abia după ce va vedea imaginile, va putea afla în mod clar ce anume se întâmplase în realitate, căci el nu mai era sigur de nimic. Acum însă va avea certitudinea faptelor, numai după ce va urmări imaginile video înregistrate de aparat. Bineînţeles că nu avea de gând să-şi lase robotul acolo, înşirat pe fundul craterului. Se va întoarce din navă cu un „rover” şi cu echipamentul necesar pentru a-i recupera rămăşiţele. Avea de gând să-l refacă pe R1, însă în acel moment se îndrepta singur şi îngândurat spre „The Conquest”. Ajuns în zona nisipoasă, regăsi urmele animalului patruped pe care-l urmăriseră iniţial – Triceratopsul.
Alături de acestea, urmele lui şi ale robotului. Urmele animalului erau mari, apoi începură să se micşoreze vizibil, pe măsură ce se apropia de navă. Ajunse şi în locul în care urmelor Tricerului i se alăturaseră şi celelalte, ale bipedului, Tyrannosaurus Rex. Acum urmele erau deja micuţe; corespundeau perfect urmelor figurinelor lui de plastic, pe care le avea în acel moment în buzunar.
Intră în navă, pe puntea principală, lăsă aparatul pe o măsuţă şi aşeză figurinele de plastic la locul lor, de pe machetă. Înainte de a viziona înregistrările video, se decise să plece să recupereze rămăşiţele robotului; se însera deja şi nu-l putea lăsa acolo pe R1 peste noapte. Zis şi făcut! Echipat cu toate cele necesare, Raf se urcă într-un „rover” şi porni imediat în direcţia craterului cu pricina. Recuperarea bucăţilor lui R1 nu dură prea mult. Nu se înnoptase când paleontologul reveni în navă. Descărcă cu grijă piesele componente ale robotului şi se apucă imediat să-l reasambleze, deşi era foarte curios, să vadă înregistrările
Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Adrian Maniu
Al. O. Teodoreanu
Alecu Donici
Alecu Russo
Alexandru Alexianu
Alexandru Bogdanovici
Alexandru Hrisoverghi
Alexandru Macedonski
Alexandru Philippide
Alexandru T. Stamatiad
Alexandru Vlahuţă
Alexei Mateevici
Andrei Mureşanu
Anonim
Anton Pann
Artur Enăşescu
Benjamin Fondane
Bogdan Petriceicu Haşdeu
Calistrat Hogaș
Camil Petrescu
Carmen Sylva
Cezar Bolliac
Cincinat Pavelescu
Constantin Mille
Constantin Negruzzi
Constantin Oprişan
Costache Conachi
Costache Ioanid
Dan Botta
Demostene Botez
Dimitrie Anghel
Dimitrie Bolintineanu
Dimitrie Gusti
Dosoftei
Duiliu Zamfirescu
Dumitru Iacobescu
Dumitru Theodor Neculuță
Elena Farago
Elena Văcărescu
Emil Botta
Emil Cioran
Eusebiu Camilar
Gavril Rotică
George Bacovia
George Coşbuc
George Ranetti
George Topîrceanu
George Tutoveanu
Gheorghe Sion
Grigore Alexandrescu
Iancu Văcărescu
Ienăchită Văcărescu
Ilarie Voronca
Ioan Budai Deleanu
Ioan Iacob Hozevitul
Ioan S. Neniţescu
Ioanid Romanescu
Ion Barbu
Ion Heliade-Rădulescu
Ion Luca Caragiale
Ion Minulescu
Ion Neculce
Ion Șiugariu
Iosif Trifa
Iulia Haşdeu
Leonid Dimov
Lucian Blaga
Magda Isanos
Mateiu Ion Caragiale
Matilda Cugler-Poni
Mihai Eminescu
Mihail Kogălniceanu
Mihail Săulescu
Mihail Sadoveanu
Mircea Demetriade
Mircea Eliade
Nichifor Crainic
Nichita Stănescu
Nicolae Iorga
Nicolae Labiş
Octavian Goga
Panait Cerna
Radu D. Rosetti
Radu Gyr
Radu Stanca
Ştefan Octavian Iosif
Ștefan Petică
Traian Demetrescu
Tristan Tzara
Tudor Arghezi
Vasile Alecsandri
Vasile Cârlova
Vasile Conta
Vasile Militaru
Veronica Micle
Victor Eftimiu
Virgil Carianopol
Vladimir Streinu
Zorica Laţcu
Agatha Bacovia
Alexandru Andriţoiu
Alexandru Andrieş
Alexandru Busuioceanu
Alexandru Colorian
Alexandru Lungu
Alice Călugăru
Ana Blandiana
Ancelin Roseti
Andrei Ciurunga
Anghel Dumbrăveanu
Ara Alexandru Șișmanian
Aron Cotruș
Arsenie Boca
Aurel Dumitrașcu
Aurel Pastramagiu
Aurel Rău
Benedict Corlaciu
Camil Baltazar
Camil Poenaru
Cassian Maria Spiridon
Cezar Baltag
Cezar Ivănescu
Christian W. Schenk
Claudia Millian Minulescu
Cleopatra Lorințiu
Constanţa Buzea
Constantin Berariu
Constantin Michael-Titus
Constantin Noica
Corneliu Coposu
Corneliu Vadim Tudor
Dan Deşliu
Dan Rotaru
Daniel Drăgan
Daniel Turcea
Darie Novăceanu
Dimitrie Ciurezu
Dimitrie Stelaru
Dinu Flămând
Dominic Stanca
Dumitru Corbea
Dumitru Matcovschi
Dumitru Pricop
Dumitru Țiganiuc
Elena Armenescu
Elena Liliana Popescu
Emil Brumaru
Emil Isac
Eta Boeriu
Eugen Cioclea
Eugen Ionescu
Eugen Jebeleanu
Filip Brunea-Fox
Florența Albu
Gabriela Melinescu
Gellu Dorian
Gellu Naum
Geo Bogza
Geo Dumitrescu
George Călinescu
George Dan
George Drumur
George Lesnea
George Meniuc
George Ţărnea
Ghenadie Nicu
Gheorghe Azap
Gheorghe Grigurcu
Gheorghe Istrate
Gheorghe Pituţ
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Zanat
Gherasim Luca
Grigore Hagiu
Grigore Vieru
Horia Vintilă
Ileana Mălăncioiu
Ioan Alexandru
Ioan Flora
Ion Brad
Ion C. Pena
Ion Caraion
Ion Dodu Bălan
Ion Horea
Ion Iuga
Ion Miloș
Ion Monoran
Ion Pachia-Tatomirescu
Ion Pillat
Ion Pribeagu
Ion Scriba
Ion Stratan
Ion Vinea
Iulian Boldea
Iulian Vesper
Leo Butnaru
Leonida Lari
Lucian Avramescu
Marcel Breslaşu
Maria Banuș
Mariana Marin
Marin Iorda
Marin Sorescu
Max Blecher
Mihai Beniuc
Mihai Codreanu
Mihai Ursachi
Mihu Dragomir
Mircea Cărtărescu
Mircea Ciobanu
Mircea Dinescu
Mircea Ivănescu
Mircea Manolescu
Mircea Micu
Mircea Pavelescu
Mircea Streinul
Miron Radu Paraschivescu
Nichita Danilov
Nicolae Corlat
Nicolae Dabija
Nicolae Davidescu
Nicolae Neagu
Nicolae Țațomir
Nina Cassian
Nora Iuga
Octav Sargețiu
Octavian Paler
Otilia Cazimir
Palaghia Eduard Filip
Paul Sava
Pavel Boțu
Pavel Coruț
Petre Ghelmez
Petre Stoica
Petru Creţia
Radu Cârneci
Radu Tudoran
Rodica Elena Lupu
Romulus Guga
Romulus Vulpescu
Sașa Pană
Sesto Pals
Simion Stolnicu
Sorin Cerin
Spiridon Popescu
Ştefan Augustin Doinaş
Ştefan Baciu
Ștefan Radof
Stefan Tanase
Ștefania Stâncă
Stephan Roll
Theodor Damian
Traian Calancia
Traian Chelariu
Traian Dorz
Traian Furnea
Tudor George
Tudor Vianu
Valeria Boiculesi
Valeriu Gafencu
Vasile Copilu-Cheatră
Vasile Posteucă
Veronica Porumbacu
Victor Sivetidis
Victor Tulbure
Virgil Diaconu
Virgil Gheorghiu
Virgil Teodorescu
Zaharia Bârsan
Zaharia Stancu
Adam Mickiewicz
Adam Puslojić
Adelbert von Chamisso
Ady Endre
Afanasii Fet
Ahmad Shamlou
Ahmet Hașim
Alain Bosquet
Alan Seeger
Albert Camus
Alberto Blanco
Alberto Serret
Alceu
Aldo Palazzeschi
Alejandra Pizarnik
Alejo Carpentier y Valmont
Aleksandr Blok
Aleksandr Puşkin
Aleksandr Soljeniţîn
Alexander Penn
Alfonsina Carolina Storni
Alfred de Musset
Alfred Noyes
Alfred, Lord Tennyson
Alphonse de Lamartine
Amalia Iglesias Serna
Amy Lowell
Anaïs Nin
Anatole France
André Breton
André Marie Chénier
Anna Ahmatova
Anne Sexton
Antoine de Saint-Exupery
Antonio Machado
Áprily Lajos
Arany János
Arhiloh
Aristóteles España
Arthur Rimbaud
Attila József
Baba Tahir
Babits Mihály
Bai Juyi
Balázs Béla
Bartók Béla
Bella Ahmadulina
Bertolt Brecht
Billy Collins
Blas de Otero
Bob Dylan
Boris Pasternak
Brian Patten
Carl Sandburg
Carl-Johan Charpentier
Carlos Barbarito
Carlos Drummond de Andrade
Carson McCullers
Cecilia Meireles
Cesar Vallejo
Cesare Pavese
Charles Baudelaire
Charles Bukowski
Charles Guérin
Charles Perrault
Charles Simic
Christian Morgenstern
Christina Rossetti
Cintio Vitier
Concha Urquiza
Coral Bracho
Dante Alighieri
David Avidan
Derek Walcott
Dino Campana
Dmitry Merezhkovsky
Dorothy Parker
Dsida Jenő
Du Fu
Dylan Thomas
Edgar Allan Poe
Edith Sodergran
Edna St. Vincent Millay
Eduardo Galeano
Edward Estlin Cummings
Edward Hirsch
Edward Thomas
Edwin Arlington Robinson
Edwin Muir
Efraín Barquero
Efrain Huerta
Eli Galindo
Elizabeth Barrett Browning
Elizabeth Bishop
Emile Verhaeren
Emily Brontë
Emily Dickinson
Enriqueta Ochoa
ERĀQI
Erich Fried
Erich Kastner
Estanislao del Campo
Eugenio Montale
Eugenio Montejo
Eunice Odio
Evgheni Evtuşenko
Ezra Pound
Fadwa Tuqan
Farkas Árpád
Federico Garcia Lorca
Félix Grande
Feodor Dostoievski
Fernando Pessoa
Fiodor Tiutcev
Firdousi
Forugh Farrojzad
Francesco Petrarca
Francis Jammes
Francisco de Quevedo
Francois Villon
Franz Kafka
Friedrich Hölderlin
Friedrich Nietzsche
Friedrich von Schiller
Gabriela Mistral
Gabriele d'Annunzio
Georg Trakl
George Gordon Byron
George Hunter
George Oppen
Gérard de Nerval
Gerhard Fritsch
Giacomo Leopardi
Giambattista Basile
Giorgios Seferis
Giosuè Carducci
Giuseppe Ungaretti
Guillaume Apollinaire
Gunnar Ekelof
Gunter Grass
Gustaf Munch Petersen
Hafez
Hans Christian Andersen
Harold Hart Crane
Heinrich Heine
Henry Lawson
Henry Wadsworth Longfillow
Henry Wadsworth Longfillow
Hermann Hesse
Herta Muller
Hiba Abu Nada
Hilde Domin
Homer
Horiguchi Daigaku
Howard Nemerov
Hristo Botev
Iannis Ritsos
Ingeborg Bachmann
Iosif Brodski
Ismail Kadare
Ivan Bunin
Jabra Ibrahim Jabra
Jack Kerouac
Jacques Prevert
Jaishankar Prasad
James Elroy Flecker
James Weldon Johnson
Jan Twardowski
Jean de La Fontaine
Jeanne-Marie Leprince de Beaumont
Jenny Joseph
Jidi Majia
Joachim Ringelnatz
Joan Maragall
Johann Wolfgang von Goethe
John Berryman
John Betjeman
John Keats
John Masefield
John Milton
Jorge Guillén
Jorge Luis Borges
Jorge Teillier
José Ángel Buesa
José Antonio Ramos Sucre
José Emilio Pacheco
José Eustacio Rivera
Jose Hernandez
José Martí
José Saramago
Jose Watanabe
Joy Harjo
Joyce Kilmer
Juan Gregorio Regino
Juan Ramón Jiménez
Juana de Ibarbourou
Juhász Gyula
Jules Romains
Julio Cortázar
Julio Flórez Roa
Kabir
Kalidasa
Karin Boye
Kay Ryan
Kenneth Patchen
Khalil Gibran
Kobayashi Issa
Kobayashi Issa
Kölcsey Ferenc
Konstantin Balmont
Konstantin Simonov
Konstantinos Kavafis
Kostas Varnalis
Kosztolányi Dezső
Krzysztof Kamil Baczyński
Kusano Shinpei
Langston Hughes
Lao Tse
Lasse Söderberg
Leah Lakshmi Piepzna-Samarasinha
Leopold Sedar Senghor
Lev Tolstoi
Li Po
Lina de Feria
Lisa Zaran
Louis Aragon
Louis MacNiece
Louise Bogan
Louise Gluck
Louise Labe
Lucy Maud Montgomery
Ludwig Fulda
Ludwig Uhland
Luis Cernuda
Luis de Góngora y Argote
Luís Vaz de Camões
Mahmoud Darwish
Manuel del Cabral
Marc Chagall
Marc Girardin
Margaret Atwood
Margarita Michelena
Margo Tamez
Marguerite Yourcenar
Marina Ţvetaeva
Mario Benedetti
Mario Vargas Llosa
Màrius Torres
Mark Strand
Mark Talov
Mary Oliver
Matsuo Basho
Maurice Maeterlinck
Maxim Gorki
Menelaos Ludemis
Michelangelo
Miguel de Unamuno
Miguel Hernández
Miguel Perez Ferrero
Mihail Lermontov
Moulavi
Muhsin Al-Ramli
Murilo Mendes
Nahapet Kuceac
Najwan Darwish
Nancy Morejón
Nazim Hikmet
Nicanor Parra
Nicolás Guillén
Nikolai Rubţov
Nikolaus Lenau
Nikolay Gumilyov
Nikos Karouzos
Nima Youshij
Norman MacCaig
Octavio Paz
Odisseas Elytis
Ogden Nash
Olaf Bull
Omar Khayyam
Ömer Faruk Toprak
Oscar Wilde
Osip Mandelştam
P Mustapaa
Pablo Neruda
Pablo Picasso
Par Lagerkvist
Paramahansa Yogananda
Patrícia Galvão (Pagu)
Paul Celan
Paul Eluard
Paul Valéry
Paul Verlaine
Paulo Coelho
Pavol Janík
Pedro Salinas
Percy Bysshe Shelley
Philip Larkin
Pierre de Ronsard
Pilinszky János
R. S. Thomas
Rabindranath Tagore
Rafael Alberti
Rafael Obligado
Rainer Maria Rilke
Ralph Waldo Emerson
Rasul Gamzatov
Refaat Alareer
Reményik Sándor
Rene Char
Richard Bach
Richard Brautigan
Rimma Kazakova
Rita Dove
Robert Burns
Robert Desnos
Robert Frost
Robert Louis Stevenson
Robert Penn Warren
Robert William Service
Roberto Bolaño
Rolando Cárdenas
Rosario Castellanos
Roy Fisher
Rubén Darío
Rudyard Kipling
Rumi
Ryōkan Taigu
Saadi
Şabestari
Saint-John Perse
Salamon Ernő
Salvatore Quasimodo
Samuel Taylor Coleridge
Sándor Márai
Sandor Petofi
Sappho
Sara Teasdale
Seamus Heaney
Serghei Esenin
Shel Silverstein
Silva Kaputikyan
Sir Muhammad Iqbal
Sohrab Sepehri
Stanley Jasspon Kunitz
Stephane Mallarme
Stephen Crane
Su Shi
Sylvia Plath
T.S. Eliot
Tadeusz Różewicz
Tahsin Saraç
Taras Șevcenko
Tassos Leivaditis
Ted Hughes
Ted Sheridan
Theodore Roethke
Thomas Campion
Thomas Moore
Titos Patrikios
Tomas Tranströmer
Tóth Árpád
Vachel Lindsay
Vasko Popa
Velimir Hlebnikov
Vera Pavlova
Vicente Aleixandre
Victor Hugo
Vinicius de Moraes
Vladimir Maiakovski
Vladimir Nabokov
Voltaire
Vörösmarty Mihály
W. H. Auden
Wallace Stevens
Walt Whitman
Walter de la Mare
Walther von der Vogelweide
Wang Wei
Wendy Cope
Wilhelm Busch
William Blake
William Butler Yeats
William Carlos Williams
William Ernest Henley
William Henry Davies
William Shakespeare
William Wordsworth
Wislawa Szymborska
Yahya Benekay
Yehuda Amichai
Yuri Kageyama
Primul produs ce a avut cod de bare a fost guma de mestecat Wrigley’s
1960 -S-a născut Vince Clarke, compozitor şi pianist britanic (Depeche Mode, Yazoo, Assembly, Erasure).
1943 -S-a născut Judith Durham, vocalistă australiană (The Seekers).
”Poezia sa, în cea mai mare parte, deşi construită în note grave
Cuvinte mari, abia atingându-se..., valery
Cultivare, cultură și împărtășire!
Zidul de Mărgean, narcispurice
Scrierile poetului conțin informații atât despre motivele și
Trilogia HISTORIARUM, nicu hăloiu
Cartea poate fi achiziționată de pe site: libris.ro
Pelerin pe Calea Luminii - 101 sonete creștine, maria.filipoiu
Vă mulțumesc din suflet domnule Andrei Stomff, pentru minunata carte
Zidul de Mărgean, Emilian Lican

Distribuie: