Deșertul de catifea (2) - Costel Zgan

2. Avertisment

Suntem prizonierii istoriei, forma politică a memoriei. Ca să fim liberi, pe deplin liberi, trebuie să uităm, s-o uităm!
Adică, să evadăm. Şi cea mai la îndemână formă de evadare este amintirea : evadarea în trecut.
Trecutul tău sau unul imaginar. Am găsit : evadarea în trecutul meu imaginar !
Prin urmare, să-i dăm drumul ! Noi ? Păi, EU şi AMINTIREA. Să ne "derulăm" pentru Domnia Sa, Cititorul!
În butoiul în care tocmai căuta cu lumânarea un om, Diogene a dat peste acest manuscris : lacunar, liricizant şi imaginar.

EXILATUL DIN INIMA MEA SAU CUM AM AJUNS INFORMATORUL LUI DUMNEZEU

AŞTEPT (iar, domnule, m-am săturat de mofturile tale de mare creator!) să-mi vină inspiraţia să mă-nhame cu haranşamentul lingvistic şi stilistic corespunzător şi să-i dăm bătaie!

Care pe care : eu sau/şi cititorul ? Cine termină mai repede scriitura ? El de citit ori eu de scris?
Deocamdată inspiraţia umblă brambura . Iar eu mă afund tot mai mult în copilărie : în nord-estul Imperiului Socialist Românesc.
Sunt fericit : ca orice copil. Îmi place lectura : sunt înnebunit după cărţi!
Când citesc uit cine sunt , uit ce sunt, uit pur şi simplu că exist
!
CITESC ORICE CARTE-MI CADE-N MÂNĂ : de la ultimul roman poliţist până la Călăuza ateistului!
Majoritatea cărţilor mi le împrumută dirigintele, tovul de istorie.

Dio a văzut lumina zilei la ţară.Într-adevăr, aici lumina nu venea parcă de la soare, ci izvora direct din lucruri , din case, din iarba verde prezentă pretutindeni, şi care, odată cu zorile, împingea totul către cer.

Costel Zăgan