Dansam în umbră - Lilioara

Dansam în umbră sau lumină și nu aveam juriu, oricum  suntem cu toții atemporali și de fiecare dată în aceste situații, caut să desfac cuvinte, chiar dacă sunt lipsită de ajutor. Îmi rup hârtia  și cerneala o împrăștii peste cer, stârnind păsările albastre.


Cu grijă le duc în locuri inefabile, unde chiar și pesimista își pierde sobrietatea și aștept.


- Ce anume?


- Taci!


Din copaci îmi reîmprospătez respirația, gândindu-mă la tine, chiar dacă soarele se joacă multicolor prin pătura de ploaie diafană și mă caută ca pe o creatură conturată  din două linii, cu o eleganță surprinzătoare a două mâini dibace.


Revin și privesc în oglinda cețoasă.


Evit fața obosită și plânsă, oblojindu-mă singură și singură, mâhnită parcă puțin de clipele  grăbite care mă ignoră și nu spun nimic.Nici nu mă interesează!


Ah! Nemernică! Pe cine slujești?


Nimeni nu aude nimic.


Mă-ntorc spre firul ierbii, care e tot verde și deschid poarta de lemn.


Am onoarea să te chem și să ne așezăm lângă fântână, atingând din când în când stelele pâlpâitoare, spunând din când în când: ,, e minunat !"


Să nu-mi numeri lacrimile.


Stai cuminte și nu mă  întreba nimic, căci numai așa trăirea  îmi va fi constantă.


Pe umăr îmi stă îngerul neobosit!


L-ai văzut?


A mai zburat o pasăre albă, probabil se va întâlni cu cea albastră, altfel nu văd cum urmele alb-albastre încă mai stau pe cer.


Mă strecor încet în mine, luând splendorile din jur și apoi te-aștept  cu-nfrigurarea aceea, pe care numai noi o știm.


Să nu mă cerți că mă știu singură, dar nimic nu pare însuflețit.


Sunt sătulă de contururi frumos desenate și armonii splendide de culori, dacă nu sunt adunate cum trebuie.Așa pățesc și eu, desenez și armonizez și iese balamucul cromatic.


Ai auzit când am strigat că te iubesc?


Unde erai?


Da, ochii mei vorbeau!


Am ajuns în zori străbătând drumuri printre stele și grădini cu privighetori.


O noapte în care am crezut că sunt nemuritoare.


Nu m-am bătut cu tine, timp trecător!


Sau...



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.