Continuarea Cronicile din Târgu Jiu - Cristian Diaconița

ruga.

Într-o zi, regele Joseonului l-a găsit făcând acest lucru.

— Nicolae, te văd citind aceeași carte în fiecare zi. Ce are atât de special?

Nicolae a închis cu grijă Biblia și a răspuns:

— Este Sfânta Scriptură. Din ea învăț despre Dumnezeu, despre iubire, dreptate, iertare și înțelepciune. Ea m-a ajutat să nu-mi pierd speranța nici atunci când mi-am pierdut regatul.

Regele a rămas tăcut câteva clipe.

— Crezi că și eu pot învăța din ea?

Nicolae a zâmbit.

— Oricine caută adevărul cu sinceritate poate învăța.

În zilele care au urmat, cei doi petreceau multe ore discutând despre credință, dreptate și conducerea unui popor. Regele punea întrebări, iar Nicolae răspundea cu răbdare.

Prietenia dintre ei devenea tot mai puternică.

Bătrânul cronicar avea să scrie:

„Ajuns într-o țară străină, Nicolae nu și-a pierdut credința și nici demnitatea. Prin blândețe și înțelepciune și-a câștigat respectul unui alt rege, iar aceasta avea să schimbe cursul vieții sale.”CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Volumul al II-lea – Exilul Regelui

Capitolul al V-lea – Înțelepciunea care vine de la Dumnezeu

Soarele dimineții lumina acoperișurile albastre ale Palatului Regal din Joseon. Grădinile erau pline de cireși înfloriți, iar izvoarele curgeau liniștit printre pietrele șlefuite. În fiecare zi, regele Joseonului îl invita pe Nicolae să petreacă timp alături de el în biblioteca regală, unde discutau despre istorie, dreptate și credință.

Nicolae nu își începea niciodată ziua fără rugăciune. Se trezea înaintea tuturor, aprindea o lumânare, deschidea Sfânta Scriptură și citea în liniște. Pentru el, Biblia era izvorul înțelepciunii și al puterii de a merge înainte.

Într-o dimineață, regele Joseonului intră în bibliotecă și îl găsi citind.

— Nicolae, te-am văzut de multe ori rugându-te și citind această carte. Spune-mi, de unde vine înțelepciunea pe care o ai?

Nicolae închise Biblia cu grijă și răspunse cu smerenie:

— Înțelepciunea adevărată vine de la Dumnezeu. Omul poate învăța multe din cărți și de la oameni, dar fără Dumnezeu îi lipsește lumina care călăuzește sufletul. Când ne rugăm cu sinceritate și căutăm adevărul, Dumnezeu ne învață să deosebim binele de rău.

Regele îl asculta cu mare atenție.

— Și crezi că și eu pot dobândi această înțelepciune?

— Desigur. Dumnezeu nu caută oameni desăvârșiți, ci inimi sincere care Îl caută cu credință.

În zilele următoare, Nicolae i-a oferit regelui o copie a Bibliei tradusă în limba poporului său și i-a explicat, capitol cu capitol, învățăturile pe care le considera cele mai importante: iubirea aproapelui, dreptatea, mila, adevărul și speranța.

Seară de seară, cei doi discutau îndelung.

Uneori regele punea zeci de întrebări.

— De ce Dumnezeu îngăduie suferința?

— Ce înseamnă iertarea?

— Cum poate un conducător să fie drept?

Nicolae răspundea cu răbdare și adesea citea pasaje din Sfânta Scriptură, explicându-le în lumina credinței sale.

Curând, vestea despre aceste discuții s-a răspândit în întregul palat. Miniștri, cărturari și dregători au început să participe și ei, dorind să asculte învățăturile și dialogurile dintre cei doi regi.

Regele Joseonului spuse într-o zi:

— Nicolae, ai pierdut un regat, dar ai adus cu tine o comoară mai mare decât aurul: credința și înțelepciunea.

Nicolae răspunse:

— Dacă există ceva bun în mine, Îi aparține lui Dumnezeu.

În acea seară, privind cerul plin de stele din grădinile palatului, regele Joseonului simți că viața lui începea să se schimbe.

Iar bătrânul cronicar avea să scrie:

„Sabia poate cuceri cetăți, dar cuvintele rostite cu înțelepciune pot cuceri inimile oamenilor. În Joseon, Nicolae nu a venit ca un cuceritor, ci ca un om care împărtășea ceea ce considera mai de preț: credința sa în Dumnezeu.”CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Volumul al II-lea – Exilul Regelui

Capitolul al VI-lea – Marele Consiliu al Joseonului

Au trecut câteva luni de când Nicolae locuia în Palatul Regal din Joseon. În acest timp, prietenia dintre el și regele Joseonului devenise tot mai puternică. În fiecare dimineață citeau împreună, discutau despre dreptate, conducere și credință, iar seara se plimbau prin grădinile palatului.

Într-o zi, regele Joseonului a hotărât să convoace Marele Consiliu al Regatului.

Toți miniștrii, generalii, judecătorii, cărturarii și dregătorii au fost chemați în Sala Dragonului.

Sala era împodobită cu coloane uriașe din lemn sculptat, iar steagurile regale atârnau deasupra tronului.

Nicolae stătea în dreapta regelui, ca oaspete de onoare.

Când toți și-au ocupat locurile, regele s-a ridicat.

— Astăzi nu vom discuta despre război sau despre taxe. Astăzi vom vorbi despre înțelepciune.

Toți au rămas surprinși.

Regele a continuat:

— În ultimele luni am învățat multe de la prietenul meu, regele Nicolae al Regatului Olteniei de Nord. El mi-a vorbit despre credința lui și despre Dumnezeul în care crede.

Un murmur s-a auzit printre dregători.

Un bătrân învățat s-a ridicat.

— Maiestate, de ce considerați această învățătură atât de importantă?

Regele a răspuns:

— Pentru că am văzut că ea l-a ținut în picioare chiar și atunci când și-a pierdut părinții, tronul și patria. Un om care trece prin asemenea suferințe și nu își pierde credința are ceva ce merită ascultat.

Toți și-au îndreptat privirea spre Nicolae.

Acesta s-a ridicat încet.

— Nu am venit aici să cuceresc țări și nici să oblig pe cineva să creadă ca mine. Am venit ca un om aflat în exil, primit cu bunătate de regele vostru. Dacă împărtășesc ceea ce cred, o fac din recunoștință și cu respect pentru libertatea fiecăruia.

Sala a rămas tăcută.

Mulți dintre cei prezenți au fost impresionați de smerenia lui.

După încheierea consiliului, regele Joseonului și Nicolae au rămas singuri.

Regele a spus:

— Prietene, astăzi am înțeles că un conducător nu poate schimba inimile oamenilor prin porunci. Ele se schimbă prin exemplu, răbdare și adevăr.

Nicolae a zâmbit.

— Credința nu poate fi impusă cu sabia. Ea trebuie primită de bunăvoie.

În zilele următoare, tot mai mulți oameni din palat au început să ceară să citească Biblia și să discute cu Nicolae despre credință.

Bătrânul cronicar avea să scrie:

„În Joseon, Nicolae a câștigat respectul oamenilor nu prin puterea armelor, ci prin puterea caracterului său. Cuvintele rostite cu blândețe au ajuns mai departe decât ar fi putut ajunge orice sabie.”CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Volumul al II-lea – Exilul Regelui

Capitolul al VII-lea – Un nou început

Au trecut doi ani de când Nicolae ajunsese în Regatul Joseon. Pentru oamenii acelui ținut, el nu mai era doar un oaspete venit dintr-o țară îndepărtată, ci un sfătuitor înțelept și un prieten apropiat al regelui.

În fiecare dimineață, înainte ca palatul să prindă viață, Nicolae se trezea și se ruga în liniște. După rugăciune, citea din Sfânta Scriptură, iar apoi își începea îndatoririle de consilier.

Regele Joseonului îl consulta în multe probleme ale regatului.

— Cum ai judeca această neînțelegere dintre doi dregători? întreba regele.

Nicolae răspundea:

— Ascultă ambele părți înainte de a hotărî. Un conducător drept nu judecă după zvonuri, ci după adevăr.

Altădată, regele îl întrebă:

— Care este cea mai mare putere a unui rege?

Nicolae zâmbi.

— Nu armata și nici bogățiile. Cea mai mare putere este încrederea poporului.

Aceste cuvinte au rămas mult timp în memoria regelui.

În acei ani, Nicolae a învățat limba Joseonului și a ajuns să vorbească atât de bine, încât putea purta discuții cu învățații și dregătorii fără ajutorul unui traducător.

Respectul față de el creștea cu fiecare zi.

Într-o după-amiază, regele l-a invitat într-o grădină a palatului.

Cireșii erau în floare, iar petalele purtate de vânt acopereau aleile de piatră.

— Nicolae, spuse regele, de doi ani îmi ești prieten și sfătuitor. Ai trecut prin suferințe pe care puțini oameni le-ar putea îndura și totuși ai rămas un om al păcii. Aș vrea să rămâi aici cât vei dori. În acest palat vei avea întotdeauna un cămin.

Nicolae își plecă respectuos capul.

— Sunt recunoscător pentru bunătatea pe care mi-ați arătat-o. Nu o voi uita niciodată.

Regele continuă:

— Mai este ceva. Cred că a venit vremea să îți întemeiezi o familie.

Nicolae îl privi surprins.

— Cunosc o tânără nobilă, înțeleaptă și credincioasă. Numele ei este Eun-hee. Este respectată de toți pentru bunătatea și caracterul ei.

După câteva zile, Nicolae și Eun-hee s-au întâlnit în prezența regelui și a familiilor lor.

Au vorbit despre viață, despre credință, despre familie și despre viitor.

Cu timpul, între ei s-a născut respect și afecțiune.

Un an mai târziu, în capela palatului, a avut loc nunta lor.

Au fost prezenți regele Joseonului, dregătorii, soldații, Radu și Vladimir, precum și numeroși oaspeți.

Regele ridică paharul și spuse:

— Astăzi nu sărbătorim doar o căsătorie, ci începutul unei noi familii.

Nicolae și Eun-hee și-au început viața împreună în pace.

În anii următori, Dumnezeu i-a binecuvântat cu copii, iar palatul a fost umplut de râsetele lor.

Deși era departe de patria sa, Nicolae nu a uitat niciodată Regatul Olteniei de Nord.

În fiecare seară se ruga pentru poporul său și spera că într-o zi va putea vedea din nou ținuturile copilăriei.

Bătrânul cronicar avea să încheie capitolul astfel:

„Omul care pierduse un regat a găsit în Joseon prieteni, o familie și liniște. Dar în inima lui rămânea vie dorința de a-și revedea patria, căci există un dor pe care nici timpul, nici depărtarea nu îl pot stinge.”