Christian1951 - poeziile altor autori

Au trecut peste noi ca un ceas rău,
Toate câte ne-au fost dat să le trăim,
Acum ne lasă-n pace Dumnezeu,
Nu ne mai oprește nimeni să horim.

Prin vântul aspru de la est la sud
Zimbrii veșniciei îmi pare că-i aud,
Din dacice porți, de la soare răsare,
De pe străvechi şi-nvolburate hotare,

Ne-ntoarcem din legendă şi lumină,
Ologi de-atâta cântec, cât am avut parte,
Cu aripile frânte şontic pe lună plină
Şi arătăm de-acum ca niște lăute cu doagele sparte.

Sunt numai bucurie care ard,
Căldură pentru oameni sunt;
Sunt pară vie când îi cânt,
Din flăcări mi-am făcut stindard.

Florile de lilioară mor cele dintâi
Poate unde sunt cele mai sfioase,
Ca o stea care se stinge în abis,
A coborât besna peste pleoapele tale mătăsoase.

Poate suntem, dacă stai şi-asculți
Visul pământului, ce crește în noi,
Ori sufletul îngenunchiat al celor mulți,
Crescut în inimile noastre ca într-un altoi.

Tot suie-n noi voci de la Traci
Şi pasc porunci în sângele fierbinte,
Cum ai putea atunci să taci
Şi de strămoși să nu-ți aduci aminte?

Acum vechiul burg nu se mai schimbă după vânt
Şi după aierul cald de la sud.
Urmașii Mureșenilor aud
Cum le cad alte culori peste veșmânt.

Din burgul cavalerilor de ieri
Cu argintate coifuri şi penaj stufos,
Cu spume şi mătăsuri de muieri
Şi rânduiala-n Sfat tocmai pe dos,

Pe un motiv de Cotruș

Nu e grai pe lume nu-i
Ca graiul românului;