Despre Eminescu - Carmen Sylva

„Eminescu ne apărea neliniștit și răvășit, ca venit dintr-o altă lume; tenebros, el îmi amintea de Manfred și Faust, de chipurile palide și răvășite ale marilor romantici. Avea pe chip acel vag surâs crispat și copilăresc ce se zărește pe portretul lui Shelly. [...] Mi-a sărutat grăbit mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parcă a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes; mă compătimi că nu cunoșteam îndeajuns Moldova lui natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri. [...]
A băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feței redau oboseala unei tinereți trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi și înghețate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoțiile.
Mi-am dat seama foarte bine că din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere, ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare.
În toată viața mea, el a rămas pentru mine imaginea Poetului însuși, nici a celui inspirat, nici a celui blestemat, ci a poetului aruncat dezorientat pe pământ, nemaiștiind cum să regăsească aici comorile pe care le poseda. Avea vocea răgușită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălțat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci», a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. Regina unei țări s-a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești”.

[fragment din jurnalul Reginei Elisabeta, regăsit în cartea Carmen Sylva, regina-poetă, Silvia Irina Zimmermann, Editura All, Bucureşti, 2013]

vezi mai multe texte de: Carmen Sylva



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

În poezia lui Mihai Eminescu se regăsește în mare măsură peizajul în expresia sa cea mai pură. Magician de neegalat al limbajului poetic românesc, Eminescu a concentrat în poeziile sale chiar spiritul spațiului românesc. El a transpus pe plan moral frumusețile naturii. Prin el, pentru prima dată în literatura română, respiră peisajul pădurilor de pin și fag, văile adânci prin care trece melancolic sunetul tulburător și lung al buciumului...
Victor Borziac
marţi, 28 septembrie 2021



Găsesc cam “aspră” caracterizarea marelui poet făcută de regină…
Danut Cepoi
duminică, 26 septembrie 2021



Ați făcut un lucru foarte bun postând aici aceste rânduri ale reginei Elisabeta. E un portret foarte reușit al poetului, chiar dacă are și unele mici exagerări. Regina a fost puternic impresionată de personalitatea copleșitoare a lui Eminescu și a redat-o obiectiv, fără orgoliul spre care ar fi împins-o statutul ei regal. Finalul e deosebit de ilustrativ în acest sens.
Petru Dincă
joi, 23 septembrie 2021