Camelia Oprita - creaţii proprii

Camelia Oprita CAMELIA OPRIȚA
Colaborează la o serie de reviste din țară, reviste cu renume (Flacăra lui A.P., Plumb, Acolada, etc), dar și la celelalte reviste de atitudine și opinie culturală. Prin acest mod, autoarea ține legătură permanentă cu țara, cu pământul românesc din al cărei rădăcină se trage.

Oricât ai umbla pe culoarele lumii largi, cutreierându-le pământurile, acasa ta e pământul pe care ai făcut primii pași.

În 2019, publică prima carte la ed. Sf. Ierarh Nicolae, Băila: Cuvântul deschide gândul omului.
Pentru că divinitatea este Cuvântul cuvintelor, autoarea încadrează în acest volum o serie de eseuri cu consistența necesară: Dumnezeu-Pământ-Om-Viață, dar și o serie de poeme care fuseseră deja publicate în mai multe reviste.
Autoarea descrie puținul destinului ca pe o copilărie mai curată decât dragostea.
Marea de cerneală al cărei țărm este hârtia, conturează Povești din Călimară, carte ilustrată, dar care va apărea în cursul acestui an. Și tot din această serie: Povestiri și poezii la Curtea regelui, Povestiri cu tâlc de copil ( în curs de lucru grafică) . O altă povestire pentru copii, face trimitere la nașterea și conviețuirea stelelor cu oamenii; ele nu vor răul omului, ci atenția și bunăvoința lui: Povestea stelelor – în curs de apariție în prima decadă a lunii martie, 2022.
Tot ceea ce scriu aparține oamenilor, eu sunt doar curatorul...
Poezia este instrumentul unei minuni, un anotimp continuu de culori şi stări sufleteşti unde primează visul. Poezia e sunetul naturii când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie. Hârtia trăieşte şi simte sufletul omului, se intersectează cu el, se luminează sau se întristează odată cu el.
Camelia Oprița
- autoare aforisme, eseuri poeme, poezii pentru copii -

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Viața este un poem neterminat

    Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
    Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.
    Timpul insista să trec în vremurile următoare,
    Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.

  • Nu aș putea înțelege Universul fără tine

    Când te pierdeam o clipă din ochi, te căutam la gura râului.
    Nu ca să mă salvez de lacrimi sau de durere
    pentru că toată copilăria mi-am petrecut-o printre flori;
    era una mai slabă de inimă

  • Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă

    Revărsarea lină a ninsorii
    este o continuă alunecare a visului.
    Urc pe fiecare fulg care coboară
    până la prima ninsoare a copilăriei.

  • Floarea, îngerul cu zâmbet de copil

    Dumnezeu a spus:
    Să fie lumină...
    şi a fost dragoste.
    Dumnezeu a spus:

  • Urc din ultimul strop al iernii

    Urc din ultimul strop al iernii,
    Urmez mugurul din interior,
    Desfăcându-mi aripile.

  • Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

    Gândurile mele
    cad în pacea amurgului;
    culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
    cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

  • Să-mi spui despre dorul de om

    II
    Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri.
    După ultimul cer, l-a cuprins adâncimea timpului dus;
    îmi vede buzele rostindu-l

  • Jumătate a trupului

    Din tălpi până-n creştet mă-nveleşte glasul mamei.
    N-ar fi ea scânteie dacă n-aş fi fost eu cerul legănat de ape.
    Când mi se făcea dor de iarbă,
    mă auzeam de sub învelişul inimii ei în mijlocul basmului.

  • Vibrațiile ploii

    Vând insomnii
    Şi turnuri de ploaie,
    Eventual schimb pe un suflet uşor.
    Te privesc de atâta vreme cu ochi tandri,

  • Tăcerea, singurul răspuns ce știu să-l dau

    Omul l-a îndepărtat pe Dumnezeu
    din slava minţii rătăcind cu paşi înzăpeziţi în amarul vremii, în tăcere…

    Există o liniște a cerului înainte de furtună,