Camelia Oprita - creaţii proprii
- Părinților noștri – între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
- În zâmbetul adânc al primăverii
Câte ferestre am deschis până am ajuns
la zâmbetul adânc al primăverii,
mi-au deschis dorința de a-mi umple golul ființei
cu zborul.
- Masă pentru doi
Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înţelesurile,
să-ţi arăt că te înţeleg când nu eşti înţeles,
să te hrăneşti
- Așa am învățat să redevin român
(poem în proză)
Să-și desăvârșească zborul, pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului și păsărilor deopotrivă de către îngeri;
- 27
O floare de aţă
în trei culori,
alta e de gheaţă
cu ochii de nori.
- Rădăcini și soare
Eram în vremea lui April
o ciocârlie ridicată peste viață și moarte
o floare, un tril,
un imn
- Mi-am pus trecutul într-un cuib de iarbă uscată
Ridic acest nor în memoria
Florilor căptușite cu brumă
Care s-au prefăcut în stele de sticlă.
Mi s-a umplut casa cu toamnă,
- Două distanțe de o frunză
Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ți se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
- Copilăria asta e un fluture…
Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.
- Când eram copilă, tata îmi asculta visul
Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiți de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colțurile inimii
Când își rotea buzele în părul meu încurcat.

Distribuie acest autor: