Tratatul de la București - Anonim

După o carieră de 20 de ani de glorie, opulență și colosală influență în afacerile turcești, o familie puternică tocmai a dispărut, suportând pedeapsa ambiției și perfidiei sale excesive.
Pe 8 noiembrie, prințul Dumitrache Moruzi, dragoman de tabără, care în această calitate îl însoțise pe Galib-Effendi, unul dintre plenipotențiarii Tratatului de la București, a ajuns la Șumla, la Marele Vizir, unde a fost tăiat în bucăți la ordinul expres al sultanului Mahmud al II-lea. Nu i s-a făcut onoarea de a fi decapitat; prințul Dumitrache avea aproximativ 45 de ani.
Pe 20 noiembrie, Panaiotache Moruzi, fratele lui Dumitrache, fost dragoman al Porții, destituit pe 7 august al acestui an, a primit o înștiințare în care era chemat la ministerul banilor, pentru a da explicații asupra unei proprietăți aflate în Moldova. Ajuns în fața palatului Topkapî, în canalul Bosfor s-a întâlnit cu un ofițer al bostangi-bași care l-a invitat să urce pe vaporul său. Condus mai întâi la Kiosk-Verd și, apoi, prin interiorul palatului adus în fața porții Marelui Sultan, vizavi de Sf. Sofia, unde a fost decapitat. Capul său, așezat pe cadavru, în semn de necredință, a rămas expus timp de trei zile, cu această scriere: „Cunoscând toate afacerile politice ale guvernului său și unindu-se cu fratele său pentru a le dezvălui dușmanilor statului, trădătorul a plătit această crimă cu capul pe care îl vedeți aici.” Panaiotachi Moruzi împlinise al treizecilea an.
Loviturile cumplite, care tocmai s-au abătut asupra familiei Moruzi, după douăzeci de ani de prosperitate, nu i-a lăsat nicio șansă de ași păstra averea și influența de odinioară. Ea are proprietăți considerabile în Moldova și Țara Românească, care urmează a fi confiscate. În timpul domniei lui Alexandru Moruzi, cel mai mare dintre frați, o mare parte din veniturile acestor provincii, trimise la Constantinopol și primite acolo de Dumitrache, au contribuit la răspândirea peste tot a corupției, pentru ași consolida influența și ași menaja intrigile. Se presupune că lui Alexandru Moruzi îi va fi păstrată viața.
Alăturăm aici câteva detalii despre această familie și despre principalele cauze care au dus la catastrofa pe care ea însăși a provocat-o, căzând sub sabia sultanului Mahmud, care medita de mult timp la ruinarea ei.
Prințul Alexandru, cel mai mare dintre Moruzi, fusese dragoman la Congresul de la Kainarji, apoi la cel de la Iași, de atunci succesiv prinț al Moldovei și al Valahiei, și în final, prințul Moldovei. El este încă în viață, dar nu se știe care-i va fi soarta.
Prințul Dumitrache, fratele său mai mic, a fost întotdeauna agentul nemijlocit al fratelui cel mare. În timpul domniei sultanului Selim, acesta devenise favoritul și consilierul apropiat al lui Yusuf-Aga, și, de atunci, sufletul cabinetului otoman. Acest prinț care, printr-un rescript imperial ori firman, fusese numit prelat și președinte al națiunii grecești, a folosit acest titlu extraordinar, pentru a se amesteca exclusiv în treburile patriarhiei și ale diecezelor, în administrația instituțiilor publice naționale, precum spitale, gimnazii, trezoreria națională etc., etc. Devenit dragoman al Porții, a negociat și a încheiat pacea de la București. Întors in Tabăra de la Șumla, pe 27 octombrie (stil vechi), a fost tăiat în bucăți de Marele Vizir, la porunca sultanului Mahmud.
Prințul Grigore, al treilea dintre Moruzi, fusese, în urmă cu câțiva ani, dragoman la Poartă și apoi exilat pe insula Cipru, unde a fost făcut bucăți de către doi emisari ai faimosului Căpitan-Pașa Hussein, cu învoirea tacită a vizirului care guverna la acel moment.
Prințul Panaiotachi, cel mai mic dintre frații Moruzi, a fost dragoman. Decăzut în urmă cu câteva zile, a fost decapitat pe 8 noiembrie, la Babihumajan.
Credibilitatea și prosperitatea de care se bucura de multă vreme această familie a făcut-o foarte opulentă și extrem de orgolioasă. Ambiția sa disproporționată o făcuse să aspire la ideea de a domina. Pentru atingerea acestui scop, a recurs la decăderea și chiar eliminarea celorlalte familii fanariote rivale, care o eclipsau sau îi stăteau in cale. Astfel, prințul Constantin Hanjerli, decapitat în palatul său din București, a fost prima sa victimă; prințul Alexandru Hanjerli a fugit și de atunci stă exilat în Cezareea; prințul Mihail Șuțu, forțat, ca și întreaga sa familie, să se refugieze în Transilvania și-a pierdut principatul; datorează viața inocenței sale, dar a murit în mizerie; prințul Alexandru Șuțu și vărul său Costache Șuțu au fost persecutați până la moarte, primul a fost exilat la Rodos, iar celălalt la Muntele Athos, după ce ambilor le-a fost sacrificată averea. Moruzii au fost implicați în decapitarea nefericitului prinț Șuțu, dragoman al Porții. Familia Calimachi a trăit un număr mare de ani supusa voinței lor. Prințul Constantin Mavrocordat a fost slujitorul lor foarte umil până la moartea sa. Singura familie, Ipsilanti, aflată sub egida Rusiei, a fost rivala lor ceva timp, însă această rivalitate a durat până când circumstanțele și interesele comune au forțat cele două familii să se reunească pentru a conlucra la ruinarea Imperiului Otoman și urcarea lor pe resturile sale. Acest proiect nebunesc a fost și cauza decăderii lor.
Moruzii, măgulindu-se cu speranța viitoarei lor înscăunări, începuseră a insinua treptat rudelor lor și apropiaților că erau descendenți ai împăraților greci care se retrăseseră din Trapezunt, de unde familia Moruzi se mutase la Constantinopol, pentru ași pune în valoare originea imperială la momentul căderii și dezmembrării Imperiului Otoman. Rusia avea să-i dea lovitura de moarte și ei ar fi împărțit teritoriile fragmentate. Executarea acestui plan nu putea avea loc decât cu acordul și cooperarea Rusiei, căreia s-au dedicat în totalitate, împreună cu familia Ipsilanti. Din devotamentul lor față de Rusia, a apărut în mod firesc atașamentul lor față de Anglia, și interesele acestor două puteri, de ei logodite, a le îndrepta împotriva Franței; Moruzii au lucrat întotdeauna împotriva acestei puteri în favoarea anglo-rușilor. Piața bursieră a Angliei și a Rusiei le-a fost întotdeauna deschisă. Prin intermediul cunoștințelor lor din capitală și din provincii, Moruzii urmau să submineze temeliile Imperiului Otoman. Funcțiile de dragoman, pe care le-au exercitat și care i-au inițiat în cele mai misterioase secrete ale guvernării, le-au servit în a transmite anglo-rușilor toate ideile și planurile Porții, care s-ar fi putut intersecta cu cele ale Franței.
Acesta este modul de acțiune în treburile interne.
Toată lumea cunoaște situația lui Ali-Pașa din Ioanina. Moruzii au fost întotdeauna agenții săi secreți; dispuneau de comorile și capuchehăile lui, de prietenii și emisarii săi secreți. Ceea ce i-a făcut să contribuie chiar, așa cum au și făcut-o, la înălțarea acestui pașă în detrimentul Imperiului. Ei gândeau că, în cazul în care familia imperială ar fi dispărut, Anglia și Rusia l-ar ajuta pe Ali-Pașa să urce pe tronul otoman. Egiptul urma să fie recompensa Angliei.
Moruzii au declanșat împotriva lui Osman Pasvan-Oglou două războaie dezastruoase pentru Poartă. Tersanicli-Oglou, ayan al Rusciucului, a fost, la instigarea lor, ridicat de divan ca și cum pentru a contrabalansa puterea lui Pasvan-Oglou; dar Moruzii, după ce au stârnit neîncrederea Porții față de acest ayan, s-au făcut aliați secreți ai rușilor pentru a obține protecția lor în caz de nevoie. A urmat același scenariu cu Mola, Pașa din Vidin, succesorul lui Pasvan-Oglou. Faptele vorbesc de la sine: lipsa de acțiune a acestui pașă în timpul războiului și operațiunile sale favorabile rușilor. Ali-Pașa din Ioanina, inamic ascuns al Porții, își trimisese trupele în armată și le pusese sub ordinele celor doi fii ai săi, Muhtar-Pașa și Veli-Pașa. Acești doi conducători s-au limitat în a fi simpli spectatori ai evenimentelor. Muhtar-Pașa nu a luat parte la bătălia de la Batin, la care a participat. Rușii au fost victorioși. Veli-Pașa se afla în tabăra de la Rusciuc, când cazacii au surprins și jefuit tabăra Kiaia-Bey Galib-Effendi și i-au dispersat trupele. Veli-Pașa, care putea salva această tabără, s-a limitat în a fi spectator. Cazacii l-au tratat ca pe un prieten de-al lor. Moruzii au avut cea mai mare implicare în organizarea insurecției din Serbia, care urma, la momentul păcii, ca fie erijată in principat independent.
Renumitul Mustafa-Pașa din Rusciuc, succesorul lui Tersenikli-Oglou, a căzut în plasele lor. Au găsit o modalitate de a-l corupe pe armeanul Manuc, ministrul și confidentul său, promițându-i, cu ajutorul rușilor, principatul Țării Românești. În consecință, Mustafa-Pașa, care avea la dispoziție o trupă excelentă de 30.000 de oameni, a rămas aproape întotdeauna neutru; Miloradovici a reușit să rămână liniștit la București cu 1000 de oameni, iar întreaga armată a reușit să se îndrepte împotriva Izmailului, pentru a-l asedia. Toată lumea știe marșul ulterior al lui Mustafa împotriva capitalei, revoluția care a fost cauza sfârșitului acestui pașă.
Ne putem imagina care a fost aportul Moruzilor în toate revoluțiile unde Constantinopolul era teatrul. Revolta împotriva guvernului, perpetuată permanent în corpul ienicerilor, sub pretextul revenirii lui Nizami-Gedid. Revoluția din Țara Românească, sub guvernarea prințului Mihail Șuțu; o revoluție similară organizată în Moldova, dar împiedicată de prințul Alexandru Șuțu. Acest complot singular avea să provoace detronarea acestor doi prinți.
Capcanele întinse vizirului Ahmed-Pașa pentru a-l face să cadă în mâinile rușilor și prin acest eveniment forțând Poarta să facă o pace ignominioasă. Acestea sunt operațiunile lor din interior, pentru ducerea la ruinarea Imperiului. Iată care sunt cele în exterior, pentru atingerea aceluiași obiectiv:
- Alianța odioasă și nefirească a Porții cu Rusia;
- Tratatul ulterior și articolele stipulate cu privire la Țara Românească și Moldova;
- Pacea din Dardanele cu Anglia;
- Încercările de a încheia o triplă alianță împotriva Franței;
- Toate diatribele împotriva Împăratului Napoleon și presupusele sale planuri împotriva Turciei. De aici și ura împotriva francezilor, neîncrederea față de toți cei menționați ca aparținând acestei națiuni și persecuțiile care au urmat împotriva lor; de aici, interesele Franței mereu intersectate; lipsa de interes arătată legației sale; dezgustul in care a fost scufundată și care pot fi demonstrate cu registrele cancelariei sale; atât de multe intrigi și mașinații pentru a angaja divanul să facă pace cât mai repede posibil, în orice condiții, arătându-i puterea enormă a rușilor și presupusele dovezi ale ostilității Franței; dovezi care demonstrează, spuneau ei, încheierea unei înțelegeri cu rușii, în detrimentul Turciei etc., etc.
Acesta este modul în care Moruzii au complotat neîncetat împotriva Porții, dacă războiul din Polonia nu ar fi oprit torentul care amenința s-o înghită. Este evident că Turcia și-ar fi păstrat integritatea dacă nu s-ar fi grăbit să facă pace în circumstanțe care îi ofereau atâtea șanse favorabile. Moruzii și Galib-Effendi au fost cei care au făcut-o să comită această mare greșeală, în ciuda opoziției vizirului Ahmed-Pașa și a rezistenței nu mai puțin mari a sultanului Mahmud. Cunoaștem tot ce s-a încercat de la semnarea acestui tratat, pentru a determina Poarta să formeze o alianță triplă și să se declare împotriva Franței. Ceea ce divanul a refuzat întotdeauna cu energie.
Prințul Dumitrache Moruzi, care a fost agentul principal al acestor operațiuni unilaterale, urma să domnească singur în Tracia, în calitate de prinț independent, dar confederat de tripla coaliție care trebuia să îi ofere 20.000 de soldați drept sprijin.
Acestea sunt pe scurt cauzele situației deplorabile din Turcia, mașinăriile sulfuroase ale familiei Moruzi și sfârșitul tragic al acesteia.
Prințul Dumitrache a fost cel mai distins dintre frații Moruzi, cărora le-a dat tonul. Acest prinț primise de la natură multiple calități bune pentru se remarca drept om de geniu. Prințul Constantin Moruzi, tatăl său, îi dăduse cea mai bună educație pe care o putea primi la Constantinopol. Învățase greaca clasică, turca și franceza de la cei mai buni maeștri; latina, persana, araba și italiana nu îi erau străine. Urmase un curs de literatură și filosofie; dar de atunci își făcuse din politică principala sa ocupație. Înfățișarea sa era nobilă, conversația sa interesantă, inteligența sa plăcută și manierele sale civilizate. Stăpânea arta discursului și a scrisului frumos. Masa îi era servită cu fast, iar hainele sale, precum și casele sale, arătau gustul pentru măreție. Luxurios în plăcerile sale și ambițios până în ultimul punct, era dominat de dorința de putere. Opulența sa și cunoașterea caracterului turcilor îi facilitase modalitatea de ași face adepți și de a ajunge in pozițiile înalte pe care le ocupa. Yusuf-Aga și Galib Effendi sunt principalii turci de care s-a atașat. A vrut să treacă drept descendent al Paleologiilor, s-a angajat să distrugă toate familiile grecești rivale, colaborând cu rușii și englezii pentru ruinarea Turciei, în speranța de a fi desemnat prinț independent al Traciei.
Evenimentele evoluate au demonstrat eroarea calculelor sale. Moartea sa tragică și ruinarea familiei sale au fost rezultatul mașinăriilor sale.
29.11.1812
Traducere din franceză - V. Borziac

vezi mai multe texte de: Anonim