Poezii despre Amintiri:

Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.

E toamnă târzie, copacii sunt goi,
văd frunzele-n parc răscolite de vânt,
se-adună sub banca pe care-amândoi
lăsam să dispară un sfânt jurământ.

tu ma întrebi de m-am întors
la treburile lumii firești
despre congrese și căte
înfloresc dintre cele ce mor

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

Mi-aduc aminte de multe ori,
Prin vene încă mă trec fiori,
De vremea bună ce mă fascina,
De voioșia ce-mi plăcea,

În perioada mea de glorie, cam pe la treizeci de ani,
Aveam o fată tinerică dintr-o familie de ţigani
Era rebelă şi focoasă şi-mi arunca priviri duioase
În încăpere când intra mă-nfiora până la oase.

În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier
Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier
El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea
Și își rotea zâmbind subtil cu mâna mustăcioara.

clipe
secunde
ore in șir
zilele-frunze

Aș vrea ca să-ți amintești,
Când aveam mușcate roșii la ferești,
Iar noi fericiți peste tot alergam
Și când mă sărutai, gust de mușcată aveam.

Vântul, rătăcit târziu pe deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega enigma dintr-odată.