Poezii despre Amintiri:

amintirile zorelelor albastre
o fotografie veche - contururi neclare
în bătăile neregulate ale pleoapelor
àripi silențioase ale somnului prin timpul copilăriei...

Amintirea anilor apuşi

Aşteaptă-mă la tine pe verandă,
mi-e zâmbetul curat şi inima mi-e caldă,

E mai, afară cald,
Și plopul iar în flori se arată
E dalb și liliacul din ogradă
Iar flori tăcute cad în stradă.

E-o casă departe
Spre zidul de nori
Se-nalţă cuminte
Prin pulberi de vânt

Zboară dorul, căutând amorul,
Pe câmpii cu flori și rouă în obrăjori,
Trezite în zori de ciripitori,
Care dau fiori cu orchestra lor.

Am urcat pe dealul nucilor,
S-ascult glasul viu al cucilor,
Să văd șoimii cum se înalță,
Când badea mă tine în brațe,

A fost odată
ca niciodată
îmi spunea mama
cu glasu-i blând

Din negura tristeții azi vă-mpletesc altare
Scăldate-n lacrimi grele și doruri arzătoare,
Greoi îmi târâi pașii prin tristul cimitir
Pe alee toporașii îmi plâng al meu delir.

Pique la Lune
a fost
un mic Prinț
Albastru

Troleibuzul şapte-şase
Mi se insinuase
Obsesiv, furibund
În gând