Adnotații și Apoftegme (4) - marin.mihalache

• Lumina a răsărit din sâmburele conștiinței primordiale, este emanația transcendentală a acesteia.

• Câteodată este poate necesar să ne coborâm în mâlul din adâncul iazului să înțelegem cum înfloresc în lumină nuferii cei imaculați.

• Să căutăm adevărul nu numai în ceea ce ne spun oamenii, dar mai ales în ceea ce nu ne spun aceștia, sau nu au cuvintele necesare să ne spună. Cum însă nimeni nu cunoaște adevărul absolut rămâne să tragem nădejde tot de la Dumnezeu să ne aprindă candela minților și potirul inimilor cu focul și lumina sacră și nevăzută a harului și a revelației divine.

• Numai oamenii înzestrați cu o sensibilitate religioasă și poetică aparte pot percepe mâna, intui gândul și vedea parte din gloria divină strălucind în om și strevăzându-se în frumusețea naturii și a cuvintelor de har.

• Pe aceeași cărare demult și de mulți bătătorită se poate ajunge și la armonie și la haos, și la viață și la moarte. Depinde doar de direcția, de sensul în care alegem să mergem.

• Sunt ființe omenești care pot trăi și fără adevăr, dar acestea au atât de puțin omenesc în ceea ce sunt. În astfel de cazuri, evident, adevărul nu mai contează.

• Cine o fi săpat scorbura din inima atâtor oameni?

• Este de o importanță crucială și eternă ca sufletul să nu ne moară înaintea trupului.

• În căutare de noi înșine ni se relevă și parte din adevărul despre lume.

• Credința este răspunsul omenesc la tăcerea metafizică.

• Credința este darul de a continua să perseverezi și să cauți chiar și ceea ce multora li se pare sau sunt convinși că este imposibil să existe.

• Acolo unde nu este și o umbră de îndoială metafizică poate nu este nici prea multă viziune, nici o credință prin care să poți muta munții din loc.

• Nimeni nu poate iubi fără să spere chiar dacă la un moment dat sau de multe ori desperă.

• Suntem, sau ar trebui să fim, un mijloc, nu un scop în sine. Când alegem să fim doar un scop în sine atunci toți ceilalți ar trebui să devină doar mijloace prin care să ne atingem numai noi scopurile.

• Nu suntem mai mult decât au reușit să facă mintea și sufletul din trupul în care au locuit pentru o vreme să-și împrospăteze puterile pentru lungul periplu și urcuș spre desăvârșirea spirituală a ființei.

• Când o epocă istorică nu mai are nevoie de adevăr, de ce l-ar recunoaște ori l-ar mai promova?

• Istoria seculară este ceea ce au reușit să facă puterile acestei lumi din mulți oameni de bună credință.

• Misterul și taina vieții se găsesc poate dincolo de timp și de spațiu, în spațiu-timp, în universul cuantic. De aceea nu-l găsește nimeni dintre muritorii care trăiesc și bâjbâie doar între limitele aparente ale timpului și ale spațiului.

• Realitatea lumii acesteia și a lumii de dincolo pare a fi o proiecție mintală a trecerii ființei cugetătoare prin umbra unei eclipse a conștiinței, prin somnul nopții din care sperăm să ne trezim iarăși în dimineața următoare.