Adina Speranta - poeziile altor autori

Dezgustat de poezie,
Dânsul versuri nu mai scrie.
Ce descântec să-i fac eu,
Să-l dezgust şi de eseu?

Eu, care am o fire pătimaşă,
Pân-am ajuns să-mi cuceresc femeia,
Am cheltuit răbdare uriaşă,
Dar infinit mai multă după-aceea.

- Ştii, unchiul tău, acela chel,
Care-i poet şi magistrat,
Şi-a rupt piciorul. - „Ce păcat!...
Păcat că nu scria cu el."

O vorbă-au născocit bătrânii
Şi înţeleaptă ca niciuna:
Cu cât mai sus se-nalţă luna,
Cu-atât mai tare-o latră câinii!

Mareea ca o pâine dospește calm în barcă,
pe-aci Februar e tânăr și cu obrazul ud;
în fund din crucea largă zvârlită peste sud
cad stele ori embleme de aur pentru șapcă.

Din zarea mea pe care putui să mi-o destram
Ca să-mi asvârl privirea înfrigurată peste
Hotarele înguste de dealuri și de creste
Făcuși minciunei ramă și seninuri geam.

În turla pe care o port pe umeri se face noapte.
În turla unde îl aştept pe Domnul să vină.
Să vină şi să lămurim o dată pentru totdeauna lucrurile
ca să îmi pot vedea mai departe de ale mele.

Ea nu m-a tăvălit niciodată
prin grădina cu portocali a trupului ei.

Ea este o femeie intangibilă.

Casa din care vin miroase a cuțit.
Mâinile mele miros a cuțit.
Uneori, lama lui vorbește singură la brâu
ca un prieten rămas deodată singur.

Deşi nu este un munte de om,
el îşi pune muntele în tot ce face.

El îşi astupă uşa casei cu un cântec,