Adina Speranta - poeziile altor autori

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină ușor pe iazul plin de viață,
Pășunile-s înfășurate-n ceață
Și fluturele pe câmpii se pierde.

Mereu te reîntorci, melancolie,
O, blândețe a singuraticului suflet.
La sfârșit o zi aurie strălucește.

În frunzișul roșu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veșmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.

Iartă-mă că te salut numai din uşă...
Te-aş pofti şi-n casă,
Dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeaşi veşnică păpuşă

Când bună dimineața vă spun în zori de ziuă,
Am învățat prudența de-a ști că e amurg,
Că orele, din moarte, spre viața mea decurg,
Duet în mare vogă, de faliment și brio,

În fiecare iarnă, cu sania pe deal
Urcam să plec la vale, copilăria toată,
Iubeam alunecușul acela ireal
De fiecare dată, m-aș mai fi dus o dată.

În albastru, noaptea, cui i-a înflorit?
Ce vedea-vom oare înspre răsărit?
Tufele aprinse cu corole-n focuri
Armei îi oferă, iată, iarăși jocuri.

Cu fața hieratic suferindă
Și inima de vifore bătută,
Poet suprem, privește-te-n oglindă
Ca să te-nveți să împlinești o sută.

Am citit în ultima vreme, în ziare, despre un episod ciudat,
un bărbat s-a dus la una din acele ”case”,
a luat o femeie,
însă imediat cum au intrat în cameră,