Adina Speranta - poeziile altor autori

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuți se-aud în iarbă pașii; dar tot mai doarme

Semne, rare broderii
Vopsesc florile din straturi.
Al Domnului Albastru suflul bate
În a grădinii sală

Urlet în somn; prin aleile negre se prăbușește vântul,
Albastrul primăverii flutură prin ruptele ramuri,
Violete nopții rouă sting stelele din jur.
Adânc răsare râul, argintate vechile alei

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul pașilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În liniște se-așterne noaptea albă,

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Satul brun. Un întuneric se arată
Des pe ziduri, ce stau în toamnă,
Arătări: bărbați femei, a morții doamnă
În reci odăi un pat le-așterne mirată.

Așa în trecere eu am văzut
O-nfățișare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiți
Și ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc încețoșate,
Și tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.

Un brad înalt, semeț, voinic,
Privind un fir de iarbă mic,
Zicea-ngâmfat: În zece ani cât m-am suit,
Sărmane fir nenorocit,

Ai tot ce poate să aprindă mândria ta neînfrânată;
Ai aurul atotputernic și cu el lumea cârmuiești.
Pământul este pentru tine o mină veșnic nesecată,
Izvor de fericiri smintite pe care nu-l mai isprăvești.